Home » Știri » Știri sociale » “Cumpărarea de vechime” te ajută să te pensionezi mai repede? Detalii importante pe care trebuie să le știe românii

“Cumpărarea de vechime” te ajută să te pensionezi mai repede? Detalii importante pe care trebuie să le știe românii

Manolică Anca / 30.06.2021, 16:19
“Cumpărarea de vechime” te ajută să te pensionezi mai repede? Detalii importante pe care trebuie să le știe românii

“Cumpărarea de vechime” te ajută să te pensionezi mai repede? Este întrebarea la care mulți români caută un răspuns concret. Iată ce clarificare a ținut să facă preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu. Detalii importante pe care trebuie să le știe toți românii.

“Cumpărarea de vechime” te ajută să te pensionezi mai repede?

Mecanismul completării stagiului de cotizare la pensia de stat, disponibil până la 31 august 2023, le dă românilor posibilitatea de a-şi completa golurile pe care le au în perioada de vechime în muncă. Practic, acesta vine în ajutorul celor care doresc să își acopere până la maximum șase ani din trecut în care nu au plătit deloc contribuția de asigurări sociale (CAS) sau nu au plătit-o alții pentru ei, deși ar fi trebuit.

Această procedură a fost inclusă de către Guvern în OUG 163/2020 şi trebuia să ia sfârșit la finele lunii august, însă la trecerea prin Parlament, aceasta a fost prelungită, prin Legea 168/2021, până la 31 august 2023. Teoretic, noua lege a pensiilor (Legea nr. 127/2019) ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023.

Detalii importante pe care trebuie să le știe românii

Este important ca orice român să cunoască toate detaliile despre “Cumpărarea de vechime”. Astfel, acest mecanism însă nu le va permite acestora să se retragă din activitate mai devreme de vârsta standard de pensionare. Această clarificare a fost reamintită recent şi de către Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP). Acesta a declarat că românii nu pot profita noile reglementări și să solicite pensionarea anticipată.

„Dacă vă uitaţi foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanţa 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă.

Am făcut această facilitate pentru beneficiarii noştri numai în cazul în care oamenii îndeplinesc în mod clar condiţiile de limită de vârstă. Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal. Evident că ne-am gândit la această speculaţie şi am eliminat-o din lege”, a clarificat Baciu pentru Agerpres.

“Cumpărarea de vechime” nu te ajută să te pensionezi mai repede
“Cumpărarea de vechime” nu te ajută să te pensionezi mai repede

OUG 163/2020 preveca ca cei ce care aleg să plătească din urmă pentru perioadele în care nu figurează ca fiind contributori în sistemul de pensii nu pot să achite CAS-ul pentru a se putea pensiona anticipat sau pentru a-și spori pensiile deja în plată.

Mecanismul nu se adresează celor care sunt deja pensionați

Cumpărarea de vechime în muncă ajută doar la completarea din trecut, nu pentru viitor, a perioadelor în care contribuabilul nu figurează în sistem pentru pensia pentru limită de vârstă, nu pentru alt tip de pensie. Altfel spus, mecanismul nu îi ajută pe cei care vor să plătească CAS pentru a ieși mai devreme la pensie.

De asemenea, ordonanța nu prevede șase ani consecutivi, iar perioada este văzută ca una maximă, ceea ce înseamnă că o persoană care cumulează, de exemplu, doi ani și trei luni de necontributivitate (adică de neplată CAS), poate să folosească mecanismul din OUG 163/2020 la fel de bine cum o poate face și cea care are un an sau trei sau șase de necontributivitate. Practic, se pot acoperi perioadele de până la momentul în care se încheie contractul cu casa de pensii pentru plata CAS-ului. Nimic pentru viitor.

În concluzie, această oportunitate este valabilă până la 31 august 2023. Asta pentru că viitoarea lege a pensiilor, a cărei intrare în vigoare a fost amânată pentru data de 1 septembrie 2023, vine cu propriul mecanism de plată retroactivă a CAS-ului, aproximativ la fel, dar care se va aplica pe o perioadă nedeterminată.