Home » Știri » Știri sociale » De ce dă Ludovic Orban Guvernul României în judecată. Nemulțumirile pe care le are fostul premier al țării

De ce dă Ludovic Orban Guvernul României în judecată. Nemulțumirile pe care le are fostul premier al țării

Alexandru Cazacu / 08.08.2022, 11:37
De ce dă Ludovic Orban Guvernul României în judecată. Nemulțumirile pe care le are fostul premier al țării

În urmă cu câteva zile, fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, anunța că dă în judecată Guvernul. Se pare că președintele Partidului Forța Dreptei a luat această decizie pentru a obține o hotărâre judecătorească care să oblige Guvernul României să organizeze alegeri locale în peste 40 de localități din țara noastră unde s-a vacantat funcția de primar.

De ce dă Ludovic Orban Guvernul României în judecată

În cadrul unei postări pe Facebook, Ludovic Orban a anunțat că va da în judecată Executivul pentru a obține o hotărâre judecătorească care să oblige Guvernul României să respecte legea, organizând alegeri locale în mai bine de 40 de localități din țara noastră unde s0a vacantat funcția de primar sau unde a fost dizolvat consiliul local. Conform fostului premier, democrație nu există acolo unde nu există alegeri.

„Dacă alegeri nu sunt, democrație nu este. Am luat decizia de a da în judecată guvernul pentru a obține o hotărâre judecătorească care să oblige guvernul să respecte legea și să organizeze alegeri locale în cele peste 40 de localități unde s-a vacantat funcția de primar sau a fost dizolvat consiliul local. Deși guvernul a primit încă de anul trecut adrese oficiale de la AEP prin care a fost informat de faptul că multe localități au rămas fără primar, acesta a refuzat să emită hotărârile de guvern pentru organizarea alegerilor.

Nu există atentat mai grav la adresa democrației decât refuzul de a organiza alegeri. Singura sursă de legitimitate pentru aleși este votul acordat de cetățeni. Cine nesocotește dreptul de vot al oamenilor este un dușman al democrației”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.

De ce dă Ludovic Orban Guvernul României în judecată
De ce dă Ludovic Orban Guvernul României în judecată. Ce nemulțumiri are fostul premier al țării

Ludovic Orban: „Cine nu face alegeri locale astăzi, mâine nu va face nici alegeri parlamentare sau prezidențiale”

După cum susține fostul prim-ministru al României, vineri a înregistrat plângerea prealabilă la Guvern. Așadar, dacă Executivul nu adoptă hotărârea de organizare a alegerilor locale în localitățile respective, Orban se va adresa instanței de contencios administrativ.

„Le-am atras atenția membrilor guvernului că voi solicita instanței pe lângă hotărârea de obliga guvernul să organizeze alegeri locale și sancțiuni pecuniare pentru membrii guvernului pentru fiecare zi întârziere față de termenul legal de 90 de zile și, de asemenea, anularea actelor administrative emise de primarii interimari după expirarea acestui termen de 90 de zile în care guvernul era obligat de lege să organizeze alegeri.

Dacă acceptăm ca guvernul să calce în picioare constituția, legile țării și democrația în cazul alegerilor locale, ne putem aștepta oricând ca puterea să facă lucrul acesta și cu celelalte tipuri de alegeri- parlamentare, europarlamentare și prezidențiale”, a mai scris Ludovic Orban.

Potrivit liderului Partidului Forța Dreptei, cine nu face astăzi alegeri locale, în viitor nu va face nici alegeri parlamentare sau prezidențiale. În opinia fostului premier, cetățenii au datoria de a lupta pentru drepturile lor, folosind toate mijloacele legale și constituționale. În plus, el susține că actuala putere se îndepărtează din ce în ce mai mult de la valorile democratice.