După vacanța de Paște și înainte de tradiționalul concediu de vară, românii mai au parte de o minivacanță, întucât calendarul anunță Rusaliile (Pogorârea Duhului Sfânt), care pică anul acesta pe 20 și 21 iunie – zile libere legale. Pentru cei ce nu au apucat să cumpere cele necesare pentru a putea sărbători cum se cuvine avem o veste bună: magazinele Lidl vor fi deschise în ambele zile. Care va fi orarul de funcționare, aflați în continuare.
ȘTIRI DIN LUME te ține la curent cu orarul magazinelor Lidl de Rusalii, care pică anul acesta pe 20, respectiv 21 iunie. Ca și în alți ani, românii se bucură în 2021 de un weekend prelungit de Rusalii, având în vedere că luni este zi liberă, conform legii. În contextul acestor zile libere, în care românii vor putea celebra această sărbătoare importantă pentru creștinătate în sânul familiilor sau printr-o escapadă la munte sau la mare, conducerea lanțului de magazine Lidl a decis să păstreze programul obișnuit al supermarketurilor sale.
Așadar, cu prilejul Rusaliilor, sărbătoare cunoscută la creştinii ortodocşi și sub denumirea de Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, clienții Lidl își vor putea face cumpărăturile nestingheriți, după programul cunoscut în fiecare oraș. Altfel spus, chiar dacă multe persoane au liber pe data de 20 iunie, magazinele Lidl din toată țara vor funcționa ca și până acum, după orarul obișnuit.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Prin urmare, românii vor putea ieși la cumpărături atât duminică, 20 iunie, cât și luni, 21 iunie, de dimineață și până seara târziu – o veste cât se poate de bună pentru cei care muncesc în zilele de sărbătoare și nu au timp să se pregătească pentru Rusalii. Cei care au fost mai mereu pe drumuri, prinși cu diverse sarcini, vor putea să își achiziționeze produse de care au nevoie pentru această ocazie specială pentru creștini.
Citește și: Calendar creștin ortodox iunie 2021. Ce mari sărbători sunt în prima lună a verii
Dacă de Crăciun și de Paște conducerea magazinelor Lidl a stabilit un program special, fiind cele mai importante sărbători din an, de Rusalii lucrurile stau diferit, astfel că toate unitățile vor fi deschise atât duminică, 20 iunie, cât și luni, 21 iunie.
Ținem să precizăm că nu există un orar standard al magazinelor Lidl, deoarece acesta diferă de la oraș la oraș. Totuși, majoritatea magazinelor retailerului german sunt deschise în timpul săptămânii, de luni până sâmbătă, de la ora 07:00 la ora 22:00. Duminica, magazinele Lidl au un program scurtat, ora de deschidere fiind 08:00, iar ora de închidere 20:00.
Având în vedere că lanțul de supermarketuri nu a anunțat un program special de Rusalii 2021, înțelegem că se păstrează orarul actual aferent fiecărui magazin din țară. Pentru mai multe detalii despre ofertele Lidl, dar și despre programul complet al magazinelor, puteți consulta site-ul oficial al companiei germane.