Home » Tehnologie & Știinta » 7 setări de securitate pe Facebook care te vor ajuta să-ți protejezi mai bine contul. Nu mulți utilizatori le cunosc

7 setări de securitate pe Facebook care te vor ajuta să-ți protejezi mai bine contul. Nu mulți utilizatori le cunosc

Voicu Costin / 21.03.2022, 11:19
7 setări de securitate pe Facebook care te vor ajuta să-ți protejezi mai bine contul. Nu mulți utilizatori le cunosc

Probabil că este cea mai utilizată aplicație socială din lume la momentul actual. Cu un număr de aproape 3 miliarde de utilizatori activi la nivel mondial, Facebook este locul unde prietenii se leagă și locul unde poți discuta pe diferite pagini create cu persoane necunoscute. Facebook încearcă să păstreze conturile și parolele utilizate în siguranță, dar de-a lungul timpului, breșe de securitate au fost raportate. În următorul articol te ajutăm să îți ții contul de Facebook în siguranță.

7 setări de securitate pe Facebook

Setează o parolă puternică

Parolele conturilor de socializare sunt primele care ne pot apăra în spargerea conturilor. Cu cât parola este mai puternică, cu atât rău voitorilor le va fi mai greu să o spargă. Folosiți parole complexe care să conțină litere, cifre, simboluri. Un alt lucru important este să încercați să folosiți o parolă diferită pentru fiecare cont creat pe alt site.

Activează alertele de conectare nerecunoscute

Există posibilitatea să fii notificat atunci când o persoană necunoscută încearcă să se conectează la contul tău. Pentru a primi notificări când se va încerca conectarea de pe un dispozitiv străin ori pe contul vostru, trebuie să deschizi setările pentru securitate și conectare apăsând în colțul din dreapta-sus al ferestrei Facebook, apoi pe Setări, Securitate și Conectare. Selectează opțiunea Primește alerte despre conectări nerecunoscute și apasă pe Editează. Alege modul cum vrei să fii notificat apoi selectează Salvează modificările.

Nu accepta cereri de prietenie de la necunoscuți

În dorința de a avea cât mai mulți prieteni și urmăritori, multe persoane au tendința să accepte cereri de prietenie și de la persoane necunoscute. Printre aceste persoane care vor să vă ceară prietenia se mai află și conturi false care doresc, poate, să vă spargă contul de Facebook. Aveți grijă pe cine acceptați în lista voastră de prieteni.

Nu da click pe link-uri suspecte

Se întâmplă să primești uneori, mesaje ciudate de la persoane aflate în lista ta de prieteni. Poți primi notificări chiar și de la cunoscuți, dar să nu le fi trimis ei. Trebuie să știi că platforma de social-media nu îți va solicita niciodată parola într-un e-mail. Dacă primești un astfel de link suspect pe Facebook, raportează-l imediat și îți poți anunța și apropiații să nu deschidă astfel de link-uri primite.

Deconectează-te de pe dispozitive publice

Este posibil să accesezi Facebook și de la muncă sau de pe telefonul ori laptopuri publice. Dacă uiți să te deconectezi de la contul tău de pe astfel de dispozitive, poți să accesezi oricând setările de securitate ale contului tău. Derulează până la secțiunea Unde te-ai conectat pentru a vedea o listă a dispozitivelor folosite în ultimul timp și deconectează-te dacă consideri că acest lucru trebuie făcut.

Securizează conturile sparte

Îți dai seama că ţi-a fost spart contul de Facebook, atunci când o persoană necunoscută s-a conectat fără permisiunea ta. Dacă primești alerte despre modificări care s-au petrecut în contul tău și nu ești responsabil de acest lucru, înseamnă că este posibil să-ți fi fost spart contul. Dacă observi acest lucru este important să raportezi imediat acest fapt.

Folosește funcția „Verificarea securității”

Facebook dispune de folosirea funcției Verificarea securității. În acest mod te vei putea deconecta de la Facebook din browserele și din aplicațiile pe care nu le-ai folosit tu, sau care reprezintă dispozitive publice, vei putea primi alerte atunci când cineva încearcă să se conecteze la contul tău de pe un dispozitiv nerecunoscut sau vei putea afla în ce fel îți poți proteja contul și parola.