Home » Utile » Ce rugăciune e bine să spui, astăzi, de Sfânta Maria Mică

Ce rugăciune e bine să spui, astăzi, de Sfânta Maria Mică

Alexandru Cazacu / 08.09.2021, 08:59
Ce rugăciune e bine să spui, astăzi, de Sfânta Maria Mică

În fiecare care an, la data de 8 septembrie, creștinii prăznuiesc Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului. Astăzi, credincioșii care au diferite probleme sau se află într-un moment de cumpănă, se roagă Sfintei Fecioare Maria ca să-i ajute să treacă cu bine peste acestea și să își găsească liniștea sufletească. Dacă și tu te afli printre ei, trebuie să știi că există o rugăciune puternică pe care e bine să o rostești de Sfânta Maria Mică.

Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfânta Maria Mică

Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare din anul bisericesc și este cu siguranță una dintre cele mai importante sărbători creștine. Pe 8 septembrie, credincioșii ortodocși merg la biserică ca să se roage Sfintei Fecioare Maria, pentru ca Ea să-i ajute să treacă peste momente grele din viața lor. De asemenea, potrivit tradiției populare, creștinii aprind astăzi o candelă în dreptul icoanei Maicii Domnului.

Se spune că de Sfânta Maria Mică femeile care întâmpină dificultăți în a avea copii se roagă către Sfânta Fecioară Maria să le ajute. De asemenea, tot astăzi vor fi ascultate și rugăciunile femeilor însărcinate, pe care Sfânta Născătoare de Dumnezeu le va ajuta să aibă o naștere ușoară.

Printre rugăciunile rostite în această zi de sărbătoare se numără și cea pentru îndeplinirea dorințelor. În următoarele rânduri, noi îți vom prezenta una dintre cele mai puternice rugăciuni îndreptate către Sfânta Maria.

Rugăciune către Maica Domnului care e bine să o spui de Sfânta Maria Mică
Rugăciunea pe care e bine să o spui de Sfânta Maria Mică

Rugăciune de Sfânta Maria Mică

”Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (dorința). Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Acum se rostește Tatăl Nostru, după care cuvintele: ”Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin!”.

Când se spune La Mulți Ani de Sfânta Maria

Unii credincioși susțin că nu este bine să faci această urare pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) Asta deoarece în această zi se pomenesc morții, iar onomastica este sărbătorită pe 8 septembrie de Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică). Cu toate astea, preoții ne spun că nu este greșit să spui La Mulți Ani celor care poartă numele, în oricare dintre aceste sărbători.