Home » Utile » TOP 11 cele mai importante legume care se cultivă toamna

TOP 11 cele mai importante legume care se cultivă toamna

Alexandru Cazacu / 26.07.2021, 15:29
TOP 11 cele mai importante legume care se cultivă toamna

Unele legume se plantează toamna pentru a te putea bucura de ele devreme în primăvară. Haideți să vedem care sunt unele dintre cele mai importante legume care se cultivă toamna. Acestea nu necesită protejarea împotriva frigului.

Cele mai importante legume care se cultivă toamna

După cum spuneam, unele legume pot fi plantate în toamnă, iar noi ți-am pregătit o listă cu cele mai importante care nu ar trebui să lipsească din grădina ta chiar începând din această toamnă. Haideți să vedem care sunt acestea.

Ceapa verde

Dacă vrei să te bucuri de gustul deosebit al cepei verzi în primăvară, atunci trebuie să o plantezi în toamnă. Cea mai bună perioadă pentru a face acest lucru este în lunile octombrie și noiembrie. Ba chiar mai mult de atât, dacă solul este argilos, recolta va fi foarte bună. În caz contrar, este indicat să aduci o cantitate suficientă de argilă și să o mixezi cu solul din grădină, deoarece arpagicul are nevoie de umiditate pentru a încolți, așadar argila este cel mai bun substrat din acest punct de vedere.

Broccoli

Fiind înrudit cu conopida, Broccoli este de altfel o alternativă pentru gradina de toamnă. Această plantă bogată în vitamine și minerale se poate dezvolta la fel de bine fie că este plantată toamna sau primăvara. Pentru o recoltă bună, odată cu venirea frigului este recomandat să acoperi planta, pentru a o proteja de vremea rece.

Praz

Această legumă se dezvoltă foarte bine la temperaturi scăzute, așadar trebuie plantată toamna. Cu toate acestea, nu trebuie să neglijăm faptul că prazul are nevoie de multă lumină și suficientă apă. Ei bine, dacă vrei ca prazul să fie lung, este indicat să îl plantezi cât mai adânc în sol.

Sparanghelul

Dacă ai o grădină frumoasă, cu siguranță vrei să ai și câteva plante de sparanghel. Acesta se cultivă în lunile octombrie și noiembrie. Solul pentru sparanghel trebuie să se dreneze foarte ușor, deoarece această legumă nu tolerează foarte bine un nivel mare de umezeală. Așadar, dacă este plantat din toamnă, în primăvară vei avea parte de sparanghel proaspăt.

Salata verde

Este știut deja faptul că salata verde are un conținut bogat de vitamine și minerale. Aceasta are nevoie de temperaturi scăzute pentru a germina, așadar, ea poate fi cultivată din toamnă. Potrivit grădinarilor cu experiență, salata recoltată în toamnă trebuie să fie ținută la frigider pentru cel puțin 24 de ore pentru a preveni gustul amar.

Morcovi

Dacă faci parte dintre cei care locuiesc într-o zonă cu ierni mai blânde, trebuie să știi că morcovii pot fi cultivați chiar și la începutul sezonului rece. Astfel, în octombrie și noiembrie este o perioadă bună pentru semănarea acestor legume.

Cele mai importante legume care se cultivă din toamnă
Cele mai importante legume care se cultivă din toamnă

Mazăre

Mazărea poate fi cultivată fără probleme chiar de la începutul toamnei, însă doar sub clopote de sticlă sau plastic. Solul pentru cultivarea acestei legume trebuie să fie nivelat și fertilizat cu îngrășăminte. Este important să menționăm faptul că mazărea nu suportă gunoiul de grajd atunci când este semănată. Cu toate acestea, în timp ce mazărea se dezvoltă, se pot adăuga cantități mici de îngrășăminte naturale.

Ridiche

Există mai multe sortimente din aceste legume care se cultivă atât toamna, dar și primăvara sau vara. La cultivarea ridichilor vei avea nevoie de un pământ care se drenează ușor, bogat în potasiu și sărac în azot. De asemenea, la fertilizare, se poate adăuga cenușa rezultată din arderea lemnului, însă doar în cantități mici.

Spanac

Potrivit specialiștilor, spanacul poate supraviețui înghețului și iernilor, rezistând chiar și atunci când temperaturile ajung la -20°C. Această plantă este o sursă deosebită de fier, vitamina A și C. Ei bine, spanacul poate fi recoltat de la începutul toamnei și până târziu în sezon.

Țelină

Țelina poate supraviețui chiar și la temperaturi de până la -15°C. Această legumă este extrem de ușor de crescut, mai ales în perioada toamnei, când umiditatea este ridicată. Așadar, în doar câteva luni vei avea variante mai mici  numai bune de consumat.

Usturoi verde

Pentru a ne putea bucura de gustul usturoiului verde în primăvara, trebuie să îl plantezi din toamnă. Această legumă se plantează în șanțuri, la distanțe aproximativ cinci centimetri, unul față de celălalt. Este important ca șanțul să fie săpat la o adâncime mai mare, pentru ca planta să fie ferită de îngheț.