“Este timpul pentru conexiuni profunde dragilor”, ne spune Zeița Frumuseții, iar până pe 15.12.2020 vă voi conduce către cele mai adanci și necunoscute trăiri, dezgropând acele dorințe și situații/relații în care posibil să experimentați sentimente de genul “totul sau nimic”.
Planeta Venus simbolizează relațiile de orice natură, iubirea, arta, frumusețea, talentul, plăcerea, resursele financiare și implicit sistemul de valori. Tranzitul actual este unul în care dorințele noastre se pot manifesta la un nivel profund și misterios în cadrul parteneriatelor de orice natură.
Julia Parker amintește în cartea ei “Jurnalul unui astrolog” despre Venus în Scorpion : “Există o intensitate a sentimentelor care necesită o manifestare completă și un partener foarte înțelegător.
Partenerii vor munci extrem de mult pentru a-și construi o relație permanentă, să o facă să funcționeze bine pentru ambele părți, dar uneori intensitatea este prea mare, iar partenerul se poate simți un pic claustrofob și poate simți nevoia unui stil de viață ceva mai liber.”
Frica pregnantă de trădare consumă energia Scorpionului, în timp ce strigătul etern al sufletelor prinse în capcana lui Pluton ( transformare, subconștient, voința divină) bântuie pe vecie acest semn de apă fix.
Acesta poziție a planetei Venus este una puternică și dificilă, aducând în atenție teme plutoniene în cadrul relațiilor noastre precum traume, transformare, pierdere și manifestarea propriilor dorințe/pasiuni la intensitate maximă, aș spune chiar extremistă.
Prin energia Scorpionului, Venus se transformă într-o sirena conectată la dorințe, pofte, obsesii și conexiuni puternice sufletești. Ea se face remarcată printr-o autenticitate care o îndeamnă să se deghizeze în straie care pot reflecta umbrele karmice.
O vorbă din popor celebră spune “până când moartea ne va despărți” așa este și Venus în Scorpion plină de pasiune, devotament și crede până în pânzele albe în cei pe care i-a ales alături. În momentul când această energie venusiană fixează pe cineva există două variante: totul sau nimic, așa cum aminteam și mai sus.
Tot ce face parte din aria lucrurilor ascunse, necunoscute și subiecte tabu ale vieții vor deveni principalul decor în care suntem cu toți invitați. Începe o transformare profundă în tot ce are legătură cu relațiile, iubirea, arta, resursele financiare și plăcerile de orice natură. Tot ce ne-a speriat până acum, devine atractiv și irezistibil.
Acestă perioadă ne îndeamnă și susține să învățăm ce înseamnă să iubim complet, să iubim Întunericul și Lumina partenerului/ei, deposedați de orice putere de a controla fiecare pas, gest sau acțiune. Cu Soarele în Săgetător aveam acum ocazia de a ne arunca în “lupta” pentru descoperirea Adevărului.
Lumina și energia înaltă adusă de sezonul Săgetătorului este una puternică, iar adevărul despre relațiile actuale poate ieși la suprafață. Mercur (comunicare, gândire) în Scorpion (până pe 01.12.2020) pune și el lupa și focusul acolo unde, prin puterea cuvântului, relațiile noastre se pot transforma, chiar dacă “doare”.
C.G. Jung spunea: “De cele mai multe ori, o căsnicie nu evoluează către o relație personală profundă decât prin neînțelegeri și chiar prin crize. Nu există conștientizare fără dureri.”
Folosindu-ne de latura profundă a lui Mercur în Scorpion suntem invitați acum în a fi sinceri cu noi înșine și în egală măsură cu ceilalți, indiferent de natura parteneriatului.