Home » Când, unde, cum » 2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare. De ce nu se pot consuma chiar dacă sunt de post

2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare. De ce nu se pot consuma chiar dacă sunt de post

Violeta Badea / 28.04.2021, 15:49
2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare. De ce nu se pot consuma chiar dacă sunt de post

2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare. De ce nu se pot consuma chiar dacă sunt de post. Ne aflăm în Săptămâna Mare, o perioadă în care credincioșii se roagă și remomorează chinurile prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, postul se ține ca și până acum și se încheie sâmbătă, pe data de 1 mai, deoarece pe 2 mai se serbează Paștele. Există o singură diferență, două alimente sunt strict interzise, cu toate că sunt considerate un aliment de post. În acest material veți afla care sunt acestea și de ce nu se pot consuma.

2 alimente interzise cu desăvârșire în Săptămâna Mare

Mii se credincioși țin post în Săptămâna Mare. Cu toate astea, puțini sunt cei care știu că două alimente sunt interzise categoric, cu toate că din punct de vedere nutrițional sunt considerate de post. Este vorba despre urzici și oțet. Care este explicația? Ei bine, motivul este acela că Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, atunci când a fost răstignit pe cruce.

Apoi a fost stropit și cu oțet, pentru a-l chinui și a-i provoca o usturime de nedescris. De asemenea, se spune că Mântuitorului i s-a făcut sete și a cerut puțină apă, dar i s-a oferit tot oțet. De aici a plecat ideea că cele două alimente nu sunt recomandate pentru consum în această perioadă de tristă amintire pentru toată suflarea creștină.

Otetul si urzicile sunt interzise in Saptamana Mare
Otetul si urzicile sunt interzise in Saptamana Mare

Tradiții și supersiții în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână din postul Sfintelor Paște. În această perioadă au loc deniile, iar toate zilele acestei săptămâni sunt considerate sfinte. Credincioșii se roagă neîncetat, postesc și fac ultimele pregătiri pentru a sărbători așa cum se cuvine Învierea lui Iisus Hrisots.

Săptămâna Mare debutează cu Luni, iar în această zi se citește istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament. De asemenea, tot atunci are loc pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim. Conform tradiției, Lunea femeile se ocupă de curățenia de Paște.

Ziua de Marți sau Marțea Seacă se citește predica de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi, cu doar trei zile înainte de a fi judecat. Tradiția spune că oamenii trebuie să facă spălatul ritualic pentru a alunga bolile.

Miercurea se ține denia care amintește de Iuda, apostolul devenit vânzător, care se gândește să-l trădeze pe Învățător, dar și pe Maria, femeia desfrânată devenită mărturisitoare, care-i spală picioarele lui Iisus cu lacrimile ei pline de căință și îl unge cu mir. În această zi sfântă, copiii obișnuiesc să meargă cu colindul, iar oamenii le oferă ouă pentru a le vopsi.

În Joia Mare este citită Denia celor 12 Evanghelii. Atunci sunt amintite patru momente importante: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina la care Iisus i-a strâns în jurul său pe Apostoli şi la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă. Se spune că în Joia Mare se vopsesc ouăle, iar la biserică nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca.Credincioșii care s-au spovedit vin să se împărtășească.

Vinerea Mare sau Vinerea Neagră amintește de judecata, batjocorirea, umilirea, răstignirea, moartea și îngroparea Mântuitorului. În Biserici are loc Denia Prohodului, iar credincioșii și preoții încercuiesc biserica de trei ori, apoi trec pe sub Epitaf. De asemenea, credincioșii care se întorc de la Biserică, aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa cu lumânarea aprinsă în mână. Se spune că în această zi este bine să se țină post negru.