Home » Când, unde, cum » Poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria. Totul despre pasiunile și iubirile ei secrete

Poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria. Totul despre pasiunile și iubirile ei secrete

Manolică Anca / 05.02.2022, 10:45

Reginei Maria i-a fost întotdeauna destinată măreția, dar avea și un obicei de a depăși așteptările. A fost o adevărată regină, una dintre cele mai extraordinare și independente femei ale secolului nostru care. la numai 17 ani, a părăsit curțile strălucitoare ale Europei de Vest pentru a se căsători cu prințul moștenitor al României. Dar a fost și o femeie foarte controversată prin prisma vieții sale sentimentale tumultuoase. Descoperă poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria.

Regina Maria, una dintre cele mai fascinante capete încoronate ale Europei

Maria Alexandra Victoria, iubita și controversata regină a României, s-a născut ca Prințesă a Marii Britanii și Irlandei, la 29 octombrie 1875, din Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria a Angliei, și Maria Alexandrovna, singura fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Era frumoasă, autoritară și avea un apetit de nestăvilit, devenind rapid favorita familiei.

Maria a fost crescută sub atenta supraveghere a mamei sale rusoaice încăpățânate, independente și oarecum excentrice, care era decisă să o facă regină. La numai 17 ani, aceasta ajungea să se căsătorească cu un bărbat cu zece ani mai în vârstă decât ea, pe care abia îl cunoștea și pe care nu-l iubea. Era Prințul moștenitor Ferdinand, nepotul regelui Carol I al României și un văr îndepărtat al conducătorilor Prusiei, care crescuse în Germania.

Regina Maria
Regina Maria

Dar, viața sa sentimentală a fost una tumultuoasă, pe care inclusiv Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen a încercat să o ţină secretă.

Poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria

Primii fiori ai dragostei

După cum chiar ea a mărturisit, după ce a împlinit 13 ani, toți bărbații care treceau pe lângă ea o admirau, ba chiar se și îndrăgosteau de ea. Era de o frumusețe răpitoare, motiv pentru care a frânt multe inimi. Prima sa pasiune a fost Maurice Bouker, un tânăr irlandez care era căpitan de vas al tatălui său pe perioada cât a stat în Malta. Dar totul s-a stins la fel de repede.

Iubirea pentru vărul ei primar, Prințul George de Wales

Aceasta și-a dorit să se și căsătorească cu vărul ei primar, Prințul George de Wales, mai târziu Regele George al V-lea al Regatului Unit, putând ajunge chiar regina Marii Britanii, succesoarea bunicii sale, regina Victoria. Însă mamei sale nu-i plăcea familia regală britanică și era, de asemenea, împotriva ideii unei căsătorii între verișori primari, care nu era permisă de Biserica Ortodoxă Rusă din țara sa natală.

Poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria. Presupusa idilă cu locotenentul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino

Noaptea nunții cu Regele Ferdinand, petrecută la Krauchenwies, după cum regina nota, a fost un coșmar. Îl vedea sfios, timid și fără lipsă de imaginație, încât „nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soții atât de copilăroase.”. Ajunși în țară, a apărut un prim zvon legat de o presupusă idilă cu frumosul locotenent de viță nobilă, Gheorghe (Zizi) Cantacuzino.

Nu se cunoaște cu exactitate dacă, în vara lui 1897, a fost mai mult decât un mic flirt între cei doi, dar regele Carol I a chemat-o să dea explicații. Chiar și bunica sa, Regina Victoria, i-a scris, mustrând-o aspru. Ulterior, Regina Maria avea să spună că Zizi Cantacuzino era îndrăgostit de ea, dar între ei nu au fost decât simple plimbări nevinovate cu iz platonic.

Regina Maria
Regina Maria

Relația cu vărul său, Marele Duce Boris Vladimirovici

După patru ani de la căsătoria cu Regele Ferdinand, în 1897, după o vizită în Rusia, Maria s-a îndrăgostit de vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici. Un bărbat chipeș și romantic despre care ea a spus că a fost prima sa dragoste adevărată.

A fost o relație care a durat cinci ani, timp în care Maria chiar i-a recunoscut regelui Carol I că îl iubește pe Boris și că ia în calcul un divorț de Ferdinand. Însă, intervenția reginei Victoriei și mai mult ca sigur a lui Carol, a oprit mersul lucrurilor. A existat chiar și un zvon care nu a fost nici confirmat nici infirmat potrivit căruia, cel de-al treilea copil, Măriuca, ar fi rodul dragostei Mariei cu aristocratul Boris.

Poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria. Îndrăgosteala de americanul Waldorf Astor

În vara anului 1902, Maria a mers alături de soțul ei într-o vizită la Londra, cu ocazia înscăunării lui Edward al VII-lea. Rămasă câteva lui aici, după eveniment, Regina l-a cunoscut pe americanul Waldorf Astor, un tânăr chipeș de doar 20 de ani. S-a îndrăgostit pe loc de el, având o aventură vreme de patru ani, până când Waldorf s-a căsătorit cu Nancy Shaw.

Regina Maria a fost devastată la aflarea veștii, spunând că parcă ceva din ea s-a rupt. Într-o scrisoare, a scris despre ce simțea pentru Waldorf:

„Iubeam sincer și natural cu tot ce are firea mea de dăruit. El era suflarea, aerul și spiritul vieții mele și era conștient de aceasta. Totuși, în momentul când s-a căsătorit a renunțat total la mine, fără nicio milă. Și el știa ce înseamnă să trăiesc dintr-o dată fără el.”, se arată scris în capitolul din cartea „Regina Maria”, de Cristian Moșneanu, citat de Jurnalul.ro.

Anii au trecut însă, iar regina a rămas prietenă cu Waldorf și cu soția acestuia. Nu de puține ori i-a cerut acestuia sfaturi în ceea ce privește modul prin care trebuia să își facă datoria față de țară. Înainte de a muri, pe când se afla în sanatoriul din Italia, aceasta a primit vizita lui Waldorf care venise fără soția sa, dar cu încuviințarea ei. I-a stat alături 48 de ore, ea rămânând impresionată de acest gest.

„Nu pot să spun cât de impresionată am fost că Waldorf a venit să mă vadă… este un adevărat înger și voi amândoi sunteți prieteni mai prețioși decât se poate exprima în cuvinte. El îți va spune totul despre mine, nu o relatare prea veselă, dar mai am încă răbdare… Domnul să vă binecuvânteze și să vă aibă pe toți în pază.”, a scris regina într-o scrisoare care îi era destinată soției lui Waldorf.

Pe Barbu Știrbey l-a iubit până la finalul vieții

În anul 1907, Regina Maria începea o relație cu prințul Barbu Știrbei, cea mai lungă relație extraconjugală avută și cea care va dăinui până la sfârșitul vieții sale. Cu toate că va mai exista o idilă pătimașă și profundă cu un colonel canadian. Prințul Știrbei ajunsese să stea mai tot timpul în prezența reginei, la Peleș și Cotroceni, având chiar o cameră proprie.

Din momentul în care a ajuns regină, Maria nu a mai ținut secretă relația. Mai mult, există o ipoteză care spune că ultimii doi copii ai reginei, Ileana și Mircea, ar fi ai prințului Știrbey. Deși nu este nimic oficial, pentru că în niciuna din scrisori ei nu au vorbit despre acest subiect, informația este posibil să fie cât se poate de veridică.

Barbu Știrbey
Barbu Știrbey

Există o asemănare izbitoare între prințul Știrbey și principesa Ileana din tinerețe. De altfel, regele Carol al II-lea, în anul 1930, la nunta surorii sale, a luat-o deoparte pentru a-i face o confidență și i-a spus că adevăratul său tată este, de fapt, Barbu Știrbey. Ileana a izbucnit în plâns și, după ceva timpm a avut o discuție destul de aprinsă cu mama sa. Carol al II-lea profita de orice ocazie pentru a o discredita pe Regia Maria, ba mai mult, și-a manifestat pe față dezaprobarea cu privire la relația dintre Știrbey și Maria, pe acesta chiar expulzându-l din țară.

„Gândurile mele sunt mereu alături de dumneavoastră…”, spunea prințul Știrbey. „Sunt de neconsolat că mă aflu atât de departe și nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranță pentru viitor…

Amintiți-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră și să nu vă îndoiți niciodată de devotamentul meu nemărginit. (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)”, i-a scris Barbu Știrbey reginei Maria într-o ultimă scrisoare.

Iar Regina Maria i-a răspuns:

„Atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atît de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristețea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul… Pădurile de șofran galben, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleași păduri la începutul verii și oh!

Atât de multe, multe lucruri care s-au dus… Să te binecuvânteze Dumnezeu și să te aibă în pază”, a scris Regina Maria, înainte de a trece la cele veșnice.

Poveștile amoroase mai puțin cunoscute ale Reginei Maria. Sentimente profunde pentru aventurierul canadian Josh Boyle

Însă, iubirea cea mai pătimașă avea să i-o poarte colonelului canadian originar din Toronto, Josh Boyle. Cei doi s-au cunoscut pe 2 martie 1918. Deși a fost o întâlnire scurtă, a fost suficient încât viețile lor să se schimbe, creându-se o legătură extrem de specială. „Un tip de om foarte curios, fascinant, care nu se teme de nimic”, l-a descris Regina Maria în jurnalul său, potrivit The Canadian Encyclopedia. De altfel, jurnalul Reginei era plin de descrieri ale lui Boyle: aspect robust, ochi albaștri adânci și zâmbet liniştitor.

Joe Boyle, bărbatul de care Regina Maria a fost îndrăgostită nebunește
Joe Boyle, bărbatul de care Regina Maria a fost îndrăgostită nebunește

La rândul său, și Boyle s-a îndrăgostit. Ei au fost văzuți călărind prin Herăstrău ori purtând conversații la Cotroceni. Oamenii din jur nu au reacționat tocmai frumos, mai ales că acesta se implica în diferite afaceri dubioase. Și-a cheltuit averea și a încercat să se folosească de relația cu Regina Maria pentru a se redresa. Fiindă legătura nu a fost agreeată, autoritățile de la București au solicitat să fie deportat în Canada, lucru care s-a și întâmplat.

În iunie 1920, Regina i-a cerut acestuia să plece din România și, după patru luni, s-a îmbarcat către Crimeea. În luna decembrie a revenit la București, dar de Crăciun a plecat la Paris. În aprilie anul următor a primit o invitație de la Regina Maria la Castelul Bran, dar în iunie relația lor a luat sfârșit definitiv.

Joe Boyle s-a îmbolnăvit și a murit la 13 aprilie 1922, la numai 55 de ani. La aflarea veștii, Regina Maria a fost devastată. Bărbatul a fost înhumat la Hampton Hill, Anglia, troița și urna fiind trimise chiar de către ea. „Am de gând să mă asigur că vor fi mereu flori pe mormântul lui, flori portocalii – culoare pe care l-am învăţat s-o iubească şi pe care o asocia cu mine.