Home » Cum să faci orice » 3 soluții care te ajută să menții verdețurile proaspete la frigider mai multe zile

3 soluții care te ajută să menții verdețurile proaspete la frigider mai multe zile

Violeta Badea / 21.06.2021, 17:20
3 soluții care te ajută să menții verdețurile proaspete la frigider mai multe zile

Acum este sezonul verdețurilor și le găsim la orice pas în piețe sau în supermarketuri, dar cum facem să ne bucurăm de gustul pătrunjelului verde și pe timp de iarnă? Este adevărat că poți păstra câteva fire și în ghivece, dar există riscul ca acestea să se usuce și sigur nu își dorești să prepari o ciorbă fără leuștean. Iată câteva soluții să menții verdețurile proaspete la frigider mai multe zile.

3 soluții să menții verdețurile proaspete la frigider mai multe zile

Verdețurile sunt nelipsite din bucătăriile gospodinelor, deoarece oferă o aromă specială preparatelor și, în plus, conțin numeroase vitamine necesare pentru organismul nostru. E minunat să ne bucurăm de prezența lor în grădină, în piețe sau în supermarketuri, dar observăm că se ofilesc foarte repede. Din fericire, există câteva soluții pentru a le păstra proaspete mai mult timp.

Verdețurile sunt de două tipuri: cu frunze moi  (pătrunjel, leuștean, mărar) și cu frunze mai tari (rozmarin, oregano, cimbru). Indiferent de categorie, toate dau o savoare deosebită mâncărurilor. Diferența este că au un mod diferit de păstrare. Iată câteva trucuri de mare ajutor.

Cum sa mentii verdeturile proaspete
Cum sa mentii verdeturile proaspete

1. Pune-le într-un pahar cu apă

Cea mai simplă soluție este aceea de a le trata exact ca pe un buchet de flori. Verdețurile cu frunze mai moi se pot păstra într-un pahar cu apă proaspătă, dar nu uita să le tai puțin din codițe. Apa trebuie schimbată în fiecare zi sau o dată la două zile. De asemenea, verdețurile se acoperă cu o folie sau cu o pungă de plastic și se păstrează în frigider, în timp ce busuiocul poate fi păstrat pe pervaz.

2. Pune-le la frigider

O altă soluție de a păstra verdețurile mai mult timp este aceea de a le ține la frigider. Tot ceea ce trebuie să faci este să le înfășori într-un prosop de bucătărie umed și să le introduci la frigider. Nu este recomandat să spălați verdețurile înainte de a le depozita, deoarece plantele absorb apa și se pot ofili mult mai repede.

În plus, există și vase speciale pentru a păstra verdețurile în frigider, iar acestea se închid ermetic. Acestea pot fi ținute atât în ușa frigiderului, cât și în interior. Un vas de acest tip se poate improviza foarte simplu așezând firele într-un pahar, iar peste acestea un borcan. Insurul dezavantaj este că această improvizație ocupă prea mult spațiu.

3. Pune-le la congelator

O altă soluție eficientă este aceea de a păstra toate verdețurile la congelator. Acestea se vor menține la fel de proaspete, cu aceeași culoare de verde și cu aceleași arome senzaționale. Și de această dată există mai multe variante în care pot fi congelate.

O metodă este aceea de a le toca și de a le așeza într-o cutie pentru cuburi de gheață. Peste acesta se toarnă apă, ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline sau chiar unt topit. Ulterior, cubulețele de verdeață se adaugă direct în mâncarea de pe aragaz. Pătrunjelulse va menține verde și aromat pentru o perioadă de aproximativ șase luni. O altă variantă este aceea de a adăuga frunzele într-o pungă în congelator.