Probabil mulți dintre noi sunt iubitori de flori sau plante de apartament. Pe lângă faptul că acestea ne fac casa mai frumoasă și mai primitoare, ele pot îmbunătăți și calitatea aerului din locuință. Unde mai pui că sunt și ușor de îngrijit, mai ușor de cât ai crede! Află ce se întâmplă dacă presari scorțișoară în ghivecele de flori.
Plantele de apartament, fie ele autohtone sau exotice, rezistente sau mai pretențioase, au nevoie de o îngrijire atentă din partea noastră, dacă vrem să le avem cât mai mult timp verzi, tinere și înfloritoare. Iar această activitate poate fi simplă și plăcută, dacă afli de trucul simplu cu scorțișoară. Acest condiment aparent banal, are avantajul că este foarte ieftin, putând fi folosit atât în cazul plantelor din exterior, cât și în cazul celor din interior.
Cu siguranță, fiecare dintre noi are un pliculeț sau o baghetă de scorțișoară acasă. Unul dintre cele mai populare condimente din lume, cu un gust și miros deosebit, acesta se adaugă la multe preparate în bucătărie, dar este adesea adăugat și în cafea sau în prepararea unor măști hidratante pentru față. De asemenea, este o idee foarte bună să presari scorțișoară și în ghivecele de flori. Efectele asupra acestora sunt uimitoare, redându-le acestora vitalitatea.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Plantele de apartament ne fac locuința mai primitoare și mai frumoasă, însă au des nevoie de îngrijire. Scorțișoara pe care toți o avem la îndemână, nu este folositoare doar în bucătărie, ci și la îngrijirea plantelor. Iată ce se întâmplă, mai exact, dacă presari scorțișoară în ghivecele de flori.