Home » Life & Style » De câte ori pe an este Sfântul Ioan. Marea minune a Sfântului Ioan Botezătorul

De câte ori pe an este Sfântul Ioan. Marea minune a Sfântului Ioan Botezătorul

Manolică Anca / 06.01.2021, 16:02
De câte ori pe an este Sfântul Ioan. Marea minune a Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului. Predicator și botezător pe malurile Iordanului, Înaintemergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus, a fost numit de Acesta „cel mai mare dintre cei născuți din femei”. Iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți. Iată de câte ori pe an este sărbătorit Sfântul Ioan și ce mare minune a săvârșit acesta.

De câte ori pe an este Sfântul Ioan

Sfântul Ioan Botezătorul a fost un mare prooroc, care a dus o viață pustnică, în feciorie, într-un continuu post și rugăciune. Toate acestea l-au făcut demn, pe deplin, de a fi numit prieten al Mântuitorului, fiind unul dintre puținii prooroci care L-au întâlnit. El s-a născut în cetatea Orini, părinții lui fiind preotul Zaharia și Elisabeta, descendenta lui Aaron, rudă cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. În timp ce Zaharia slujea în templu în Ierusalim, îngerul Gavriil i-a vestit că Elisabeta va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Fiindcă nu l-a crezut, Zaharia a rămas mut până ce acesta s-a născut, cu șase luni înaintea nașterii Mântuitorului.

Ioan Botezătorul a fost numit Înaintemergătorul lui Iisus, fiindcă el este cel care L-a întâmpinat la intrarea Sa în Ierusalim. Sfântul Ioan nu se dădea în lături din a-i mustra pe cei nevrednici, care trăiau în păcat și comiteau fărădelegi, numindu-i pui de vipere. Îi iubea pe cei cinstiți și drepți și îi ajuta să găsească calea spre mântuire.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]
Botezul Mântuitorului Iisus Hristos săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul
Botezul Mântuitorului Iisus Hristos săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul

De câte ori pe an este Sfântul Ioan. Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul de mai multe ori. Pe 23 septembrie, creștinii sărbătoresc zămislirea lui. Pe 24 iunie este sărbătorită nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar soborul lui este pe 7 ianuarie. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este pe 29 august, aceasta fiind și ultima sărbătoare trecută cu roșu înainte de încheierea anului bisericesc. Prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 24 februarie, iar cea de-a treia aflare a capului său se sărbătorește pe 25 mai. Ultima sărbătoare din anul bisericesc este pe 29 august, zi în care toți credincioșii se adună pentru a se ruga lui pentru iertarea păcatelor.

Marea minune a Sfântului Ioan Botezătorul

Monahul Lazăr Dionisiatul a povestit în cartea sa despre o minune mare a Sfântului Ioan Botezătoru, la care el a fost martor. În anul 1939, acesta a fost pentru o perioadă trapezar (persoană care se ocupă cu aranjarea mesei). Fiindcă se apropia prăznuirea Sfintei Drepte a Sfântului Ioan Botezătorul, în Duminica a IV-a din Postul Mare, el trebuia să se ocupe de pregătirea săvârșirii unui mic hram. Cu două zile mai înainte, acesta a numărat pâinea şi a văzut că erau 250 de pâinişoare (în acele vremuri, în loc de pâinea obișnuită, se coceau niște pâinișoare, câte una pentru fiecare om).

Acestea trebuiau să îi ajungă pentru patru mese. Iar la fiecare masă se consumau aproximativ 70-80 de pâinişoare. Mai mult, la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul el trebuia să împartă fiecărui închinător câte una-două pâinişoare de binecuvântare. După un mic calcul, el și-a dat seama că nu îi vor ajunge. Astfel că el a mers la egumen și i-a spus că pâinea nu îi va ajunge şi că a doua zi, în ajunul hramului, va trebui să facă din nou pâine.

„Nu ştiu la ce s-a gândit egumenul, dar mi-a spus:

– Nu! Nu trebuie să faci pâine.

– Dar, Gheronda, nu o să ajungă pâinea şi ne vom face de ruşine faţă de străini. O să spună că nu a ajuns pâinea la hramul Sfântului Ioan Botezătorul.

Acela însă a spus din nou:

– Nu, o să ne ajungă!”, a povestit în cartea sa.

Monahul Lazăr Dionisiatul
Monahul Lazăr Dionisiatul

După aceasta, el a mers în trapeză și a împărţit pâinea în două coşuri. Într-unul a pus 150 de pâinişoare, iar în celălalt 100. Toate acestea s-au petrecut vineri dimineaţa. Între timp, el se gândea ca la masa de sâmbătă seara să pună posmag înmuiat, pentru a economisi pâinile. La cele două mese de vineri şi sâmbăta dimineaţă a folosit cele 150 de pâini, iar după ce s-a terminat masa de sâmbătă dimineaţa, a luat coşul gol şi l-a dus într-o magazie mică. Mai rămăseseră doar 100 de pâinişoare, pe care le-aa păstrat pentru masa de hram, de a doua zi.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, atunci când a mers în magazie să iau posmagul şi vasul în care să îl înmoaie, a descoperit minunea săvârșită:

„O, minunile tale, Cinstite Înaintemergătorule!” –, am văzut coşul, pe care îl pusesem gol acolo, plin cu pâini proaspete. Am început să mă frec la ochi, gândindu-mă că nu cumva să fie vreo înşelăciune a vrăjmaşului. În acest coş aveam 150 de pâini, dar, parcă le dădusem la cele două mese. Ce-i asta? Cu adevărat, este minunea Sfântului Ioan Botezătorul. Am alergat la egumen bucuros şi i-am spus toate, chemându-l totodată să vină să vadă cu ochii lui minunea şi să creadă. Când a venit şi a văzut, s-a încredinţat de minune şi împreună am preaslăvit pe Sfântul Ioan. Iar a doua zi, să fi văzut cum îi rugam pe pustnici şi pe închinători să ia nu numai câte o pâine, ci câte cinci-şase fiecare, spunându-le tuturor minunea Sfântului Ioan Botezătorul”, stă scris în cartea sa „Povestiri dionisiate”, tradusă din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu.