Home » Life & Style » De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei

De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei

Bucur Ioana / 15.10.2020, 14:52

Înainte de a deveni Sfânta Parascheva, a fost o copilă gingașă, care îi iubea fără margini pe cei sărmani și suferinzi. Născută într-o familie înstărită, a refuzat bogățiile părinilor și, la doar 10 ani, a ajuns să își dea hainele de pe ea celor săraci. După ani de suferință, a murit, la doar 27 de ani. Află de ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei.

Fetița bogată care și-a dat hainele de pe ea săracilor. Cum a murit, la doar 27 de ani, Sfânta Parascheva

Viața Sfintei Parascheva rămâne și astăzi învăluită în mister. Adevărul este că avem mai multe informații despre moaștele sale decât despre tânăra care ar fi trăit undeva în secolul al XI-lea. Potrivit site-ului CreștinOrtodox.ro, Sfânta Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, într-un sat din apropierea Constantinopolului – Epivat. Părinții ei erau creștini și printre cei mai bogați din comunitate. Copila Parascheva nu le-a moștenit iubirea pentru avere, preferând să ofere tot ce avea oamenilor nevoiași. Legenda spune că, atunci când avea doar 10 ani, în timpul unei vizite la biserică, un pasaj din Biblie, din Evanghelia după Marcu, citit de preot i-a schimbat complet viața:

Oricine voiește să vină dupa Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” – Marcu 8, 34.

Vorbele ar fi impresionat-o atât de tare încât, imediat după ce s-a încheiat slujba, și-a dat hainele cu care era îmbrăcată unui cerșetor, luându-le, la schimb, pe ale lui. Nu a fost ultima oară când copila va renunța la propriul confort pentru a-i ajuta pe alții. Era iubită în sat, dar altruismul ei nu era deloc pe placul părinților. Când bătrânii au murit, Sfânta Parascheva a renunțat la toată averea primită moștenire, oferind-o celor sărmani, și-a abandonat casa și s-a alăturat  măicuțelor de la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. A urmat o perioadă extrem de dificilă. Sfânta Parascheva a ales să se îndepărteze de societate și de lumea înconjurătoare. De la mănăstirea de lângă Constantinopol, a plecat la Ierusalim, ajungând, în cele din urmă, în pustiul Iordanului.

De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei
De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei

Mesajul divin pe care l-ar fi primit Sfânta Parascheva înainte de moarte

Se crede că Sfânta Parascheva și-ar fi dorit să își petreacă tot restul vieții aproape de Ierusalim. Însă,un înger i-ar fi apărut într-un vis, spunându-i să se întoarcă în satul natal.

„Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit.”

Sfânta Parascheva avea 25 de ani când s-a întors în satul în care crescuse. Nu a spus nimănui care îi era numele, cine era sau de unde venea. Și-a petrecut următorii doi ani din viață, ultimii, în post și suferință. A murit, ca o străină, la doar 27 de ani. Oamenii au înmormântat-o fără nume, apoape de mare.

Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul Sfintei Parascheva

La câțiva ani după ce Sfânta Parascheva a murit, valurile mării au adus la țărm trupul fără suflare al unui marinar. A fost găsit de un pustnic, care, împreună cu alți bărbați, l-a îngropat. Potrivit legendei, în timp ce săpau, au dat peste trupul întreg şi frumos înmiresmat al unei femei”. Fără să își dea seama ce sau, mai bine zis, pe cine găsiseră, l-au așezat pe marinar peste femeie și i-au acoperit cu pământ.

În acea noapte, Sfânta Parascheva i-ar fi apărut în vis unuia dintre bărbați, cerând ca trupul ei să fie așezat la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus in biserica „Sfinților Apostoli” din Kallicrateia, unde a stat aproape 200 de ani.

Cum au ajuns moaștele Sfintei Parascheva la Iași

Aproape două secole, moaștele Sfintei Parascheva s-au odihnit în satul natal. Amenințarea otomană a dus la mutarea osemintelor. Întâi, au ajuns la Târnovo, în Bulgaria, unde au stat aproape o sută de ani. După ce țaratul bulgar a fost desființat de turci, moaștele Sfintei Parascheva au fost ascunse în mai multe biserici din Belgrad, până în 1521. Rând pe rând, regiunile au fost cucerite de otomani. În cele din urmă, patriarhul grec al Constantinopolului le răscumpără de la sultan și le trimite la Constantinopol. În 1641, voievodul Vasile Lupu reușește să le cumpere și să le aducă în România, la Biserica Trei Ierarhi din Iași. În 1888, un incendiu distruge biserica. Moaștele sunt găsite resturi, neatinse de flăcări. Racla a fost mutată la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde este și astăzi.

De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei
De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei

Moaștele Sfintei Parascheva, scoase din Catedrala Mitropolitană în aprilie 2020. Este a treia oară în 360 de ani când s-a întâmplat

Imagini istorice, îjn județul Neamț. La începutul lunii aprilie 2020, pentru a treia oară în 360 de ani, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Iași și purtată în procesiune prin mai multe localități. Prefectul județului Neamț, George Lazăr, a postat, la acea vreme, câteva fotografii pe pagina sa de Facebook.

„În această zi frumoasă de duminică, am marcat la noi în Neamt, un moment istoric , de mare înălțare spirituală și duhovnicească.

Inaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a fost într-o peocesiune cu racla Cuvioasei Parascheva, în județul Neamț, prin Municipiile Roman, Piatra Neamț, orațul Târgu Neamț și Mănăstirile Sfântul Vasile cel Mare de la Bodești, Văratec și Agapia.

Am avut plăcerea de a participa pe întregul traseu și de a primi, împreuna cu domnul deputat Mugur Cozmanciuc si cu domnul Mihai Archip, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan.

O zi binecuvantată și de frumoasă întâlnire de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, care ne-a întâmpinat cu dragoste și bucurie.

Mă bucur că în aceste momente de mare încercare pentru întreaga omenire, cât și pentru România, credința ne ține uniți și ne dă speranța că vom traversa cu bine perioada următoare. Mare bucurie pentru noi nemțenii, pentru credincioși ca Înaltpreasfințitul Teofan s-a gândit să facă această procesiune în județul nostru cu racla Sfintei Parascheva.”

De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei
De ce a murit Sfânta Parascheva și cum au ajuns moaștele ei la Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt, la mormântul ei

Moaștele Sfintei Parascheva, scoase în timpul războiului, în 1944 și 1947

În cei 360 de ani de când au fost aduse în România, moaștele Sfintei Parascheva nu au părăsit Iașiul decât de trei ori, incluzând procesiunea din luna aprilie 2020. Potrivt Basilica.ro, în primăvara anului 1944când locuitorii Iașului urmau să fie evacuați, s-a pus problema strămutării moaștelor la Mănăstirea Turnu din Eparhia Râmnicului, acolo unde se aflau și cele ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Dar, din motive necunoscute, racla nu a mai ajuns până la Turnu și a fost așezată în biserica Mănăstirii Samurcășești de lângă BucureștiÎn perioada 27 octombrie – 13 noiembrie 1944 a fost adusă la Catedrala patriarhală din Capitală, întorcându-se la Iași pe 26 noiembrie, în același an.

După trei ani, în vara lui 1947, credincioșii moldoveni au solicitat Mitropoliei să fie scoase moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și duse în procesiune prin satele arse de soare și distruse de război. Racla a fost purtată de mii de credincioși, ierarhi și preoți prin localitățile județului Iași, iar apoi, până la sfârșitul lunii august, moaștele au fost duse în județele Vaslui, Roman, Bacău, Neamț și Baia.