Home » Life & Style » Timp liber » Ce se vede la Pro TV în serile în care Antena 1 difuzează Singur Acasă. Luptă acerbă pentru audiență

Ce se vede la Pro TV în serile în care Antena 1 difuzează Singur Acasă. Luptă acerbă pentru audiență

Manolică Anca / 03.12.2021, 15:44
Ce se vede la Pro TV în serile în care Antena 1 difuzează Singur Acasă. Luptă acerbă pentru audiență

Iubitorii filmului Singur Acasă se vor putea bucura și în acest an să îl revadă pe năstrușnicul Kevin. A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, să revedem aventurile savuroase ale puștiului minune, așa că de sâmbătă, 4 decembrie, ne vom putea bucura din nou de ele. Numai că, în acest an, se văd la Antena 1. Iată ce va difuza Pro TV în acest timp.

Antena 1 a dat lovitura în acest an!

Luna trecută, Antena 1 anunţa că a preluat seria Home Alone, care în ultimii 20 de ani fusese difuzată de postul din Pache Protopopescu. Astfel, s-a rupt tradiția prin care celebra peliculă cu Macaulay Culkin se vede pe Pro TV. „Singur acasă” este cel mai iubit film de comedie de Crăciun din toate timpurile, fiind scris de John Hughes și regizat de Chris Columbus.

Filmul plin de umor este aștepat în fiecare an de o țară întreagă. Băiețel pistruiat, blond și cu un chip de îngeraș a cucerit pe toată lumea, iar când își face apariția pe micile ecrane, cu toții suntem parcă cuprinși de spiritul Crăciunului.

Filmul Singur acasă, se vede la Antena 1 începând din 4 decembrie, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, după Observator. Sub sloganul „Hai, România, să declanşăm magia!”, Antena 1 va difuza pe 4, 11 şi, respectiv, 18 decembrie, cele trei părţi ale celei mai de succes comedii din lume.

Ce se vede la Pro TV în serile în care Antena 1 difuzează Singur Acasă

Cu toate că a fost difuzată de zeci de ori, seria Singur Acasă a înregistrat de fiecare dată audienţe care au plasat Pro TV pe primul loc în top. De altfel, postul din Pache Protopopescu este singurul care a difuzat în ultimii 20 de ani cele trei părți ale filmului Home Alone. În acest an se pare că va pierde toți telespectatorii care în luna decembrie obișnuiau să urmărească, alături de cei dragi, aventurile simpaticului Kevin.

Singur Acasă se vede la Antena 1 în acest an
Singur Acasă se vede la Antena 1 în acest an

Nu se știu detalii în ceea ce privește motivul pentru care Pro TV nu va difuza în acest an unul dintre cele mai iubite filme de Crăciun din toate timpurile și, cu siguranță, audiența va suferi modificări importante în această lună. Sau nu?

Întrebăm asta pentru că pare că Pro TV-ul nu se lasă și scoate la „luptă” cele mai bune arme ale sale. Așadar, în timp ce în serile de 4, 11 și 18 decembrie la Antena 1 se vede Singur Acasă, Pro TV va difuza celebrul serial de comedie Las Fierbinți.

Dacă în acest an trustul Intact i l-a suflat trustului din Pache pe micuţul Kevin, „magnetul” de audienţă, acesta din urmă nu se lasă și vine tot cu un „magnet” de audienţă, cu Las Fierbinți. De asemenea, tot în serile respective, Bruce Willis se întoarce cu seria Greu de ucis după serial.

Se pare că Antena 1 va fi „singură acasă” numai un an

Potrivit Pagina de Media, Antena 1 a dat marea lovitură numai în acest. Informațiile din piața media arată că trustul Intact va difuza Singur Acasă numai un an.

După marea lovitură s-ar părea că vine și „marea contralovitură”, urmând ca din 2022 trilogia de Crăciun să se întoarcă la „postul-mamă”.