Home » Sănătate » Carmen Tănase, despre Flavia Groșan. Cum a ajutat-o medicul român pe îndrăgita actriță

Carmen Tănase, despre Flavia Groșan. Cum a ajutat-o medicul român pe îndrăgita actriță

Manolică Anca / 25.03.2021, 14:34
Carmen Tănase, despre Flavia Groșan. Cum a ajutat-o medicul român pe îndrăgita actriță

Noi povești ies la iveală despre medicul pneumolog al momentului, cel care spune că a salvat peste 1.000 de pacienți bolnavi de Covid-19, fără nici măcar o zi de spitalizare. Îndrăgita actriță, Carmen Tănase, a povestit și ea despre cum a ajutat-o medicul Flavia Groșan, într-un moment de cumpănă din viața sa.

Carmen Tănase, despre Flavia Groșan

Medicul Flavia Groșan a câștigat foarte multă notorietate în ultima perioadă, datorită schemei minune pe care a folosit-o în tratararea bolnavilor de Covid-19. Una dintre cele mai celebre paciente ale medicului din Oradea este chiar faimoasa actriță Carmen Tănase. Aceasta a vorbit în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, despre cum a întâlnit-o pe Flavia Groşan şi ce poveste le leagă pe cele două.

Întrebată de moderatorul emisiunii ce părere are despre medicul momentului Flavia Groşan şi despre acuzațiile care i se aduc, Carmen Tănase a spus că nu o mai miră nimic. Mai mult, a spus că se aștepta la aceste reacții, încă de la apariția primului articol despre ea. „Am simțit un ghem în stomac pentru că știam ce va urma”, a spus actrița. În continuare, ea a povestit despre un moment greu prin care a trecut și cum medicul i-a răspuns cu promptitudine la apelul acesteia de pe Facebook. I-a apreciat modul de a gândi și pozitivismul cu care abordează orice situație.

„Nu o cunosc personal pe doamna doctor, dar doamna doctor m-a ajutat într-un moment în care eram puțin derutată. A răspuns extraordinar apelului meu pe Facebook, pentru că nu aveam numărul de telefon. O urmăream, îmi plăcea modul de a gândi, modul de a scrie, pozitivismul și atunci când am avut nevoie am spus: dânsa este medicul la care voi apela. În 10 minute mi-a dat numărul de telefon pe messenger, unde trăim cu toții această viață paralelă, şi am vorbit cu dânsa la telefon”, a povestit Carmen Tănase.

Carmen Tănase spune că a câștigat un prieten în persoana medicului Flavia Groșan
Carmen Tănase spune că a câștigat un prieten în persoana medicului Flavia Groșan

„Mi-a dat un tratament, în trei zile eram pe picioare”

Actrița a povestit că tratamentul pe care medicul i l-a prescris a făcut-o să se simtă bine, în numai trei zile. De asemenea, actrița a declarat că vede în Flavia Groșan un prieten, un om deosebit „care pe lângă știință are empatie, bunătate, este solară și este normală și văd că asta deranjează foarte tare”. A ținut să sublinieze

În continuare, a ținut să își sublinieze exasperarea și indignarea în ceea ce privește măsurile luate în cazul teatrelor și a cinematografelor. Ea consideră că, în acest moment, această categorie profesională este „inexistentă, nu mai există pentru nimeni, nu mai interesează pe nimeni”.

„În clipa în care cineva vorbește despre un tratament ca o poveste cu personaje este luat în tărbacă. Eu cred că este un semn de sensibilitate (..) Aș vrea să rog toți acești specialiști, comandanți, experți, militari, sociologi și așa mai departe care văd că se pricep la toate, să ne mai lase în pace pe noi ăștia desculți, cu punga mână, știrbi, amărâți, vai de capul nostru, pentru că pandemia asta este diferită pentru cel care se poate aduce în Maldive şi diferit pentru cel care nu mai are ce să pună pe masă. Să nu vorbim despre toți oamenii la fel, pentru că nu suntem la fel și trebuie să fim tratați diferit atât medical, cât și moral, nu după protocoale”, a mai spus Carmen Tănase.