Home » Life & Style » Timp liber » De ce Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă

De ce Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă

Ileana Mladinoiu / 13.12.2020, 12:21
De ce Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă

Dintre amintirile părinților sau ale bunicilor voștri legate de sărbătorile Crăciunului, nelipsit este numele Moș Gerilă, un personaj inventat de comuniști în epoca Ceaușescu, care l-a înlocuit pe Moș Crăciun, nume românesc dorit ateu de către dictatorul Ceaușescu.

De ce Moș Gerilă, nu Moș Crăciun?

Scopul urmărit din acea perioadă a fost ștergerea din conștiința colectivă a sărbătorii creștine- Crăciunul. De aceea, în 1948, după ce comuniștii au preluat puterea în România, cuvântul Crăciun a lipsit din orice articol al ziarului de pe atunci Scânteia.

Practic, sărbătorile de Crăciun, 26 și 26 decembrie, au fost redenumite „sărbători de iarnă”. Oficial, începeau pe 27 decembrie, când trecea sărbătoarea sfântă, iar Moș Gerilă venea în ultimele nopți din an, respectiv pe 30 ori 31.

S-ar putea spune că bradul de Crăciun, Moş Crăciun şi sărbătoarea Creştină a Naşterii Domnului au fost acceptate până spre sfârşitul anilor ’40. Prima măsură luată de comuniști pentru a şterge Crăciunul din calendarul românilor a fost transformarea zilelor de 25 şi 26 decembrie în zile lucrătoare.

Tot din 1948, în ziarele vremii, moşul cu barbă albă lungă şi haine roşii, care aducea daruri tuturor copiilor cuminţi, mult îndrăgitul Moș Crăciun, a început să apară cu numele de Moş Gerilă. Sărbătorile de Crăciun au devenit brusc Sărbători de iarnă, iar bradul de Crăciun s-a înlocuit la fel de brusc, cu Pom de iarnă. Copiilor li se spunea că Moș Gerilă a adus cadouri în fiecare zi de 30 decembrie. La școală erau puși să învețe poezii dedicate moșului.

Cine dintre cei care ați prins acele vremuri nu cunoașteți versurile?

„Moș Gerilă toți îmi spun/Că ești darnic și ești bun/Dar să știi mai din’ainte /C-am fost baiat cuminte/ Și mai spun așa să știi/ Că eu nu-ți cer jucării/ Cum ți-ar cere alți copii/Însă nu m-aș supăra/Dacă tot mi-ai da ceva”

Cultul personalității lui Ceaușescu l-a împins atât de departe, încât Moş Gerilă şi darurile lui erau considerate produsul societăţii comuniste, iar recunoştinţa copiilor trebuia să se întoarcă către partid. Orice mesaj transmis prin revistele pentru pionieri şi uteciști  îndemnau în acest sens.

„Anotimpul alb, zilele care au mai rămas până la sfîrşitului anului calendaristic poartă gândurile copiilor de la bradul frumos împodobit ce scânteiază în lumina jocului de artificii, la sacul plin cu daruri al lui Moş Gerilă, pe care-l întâmpină cu voioşia cântecului, cu fapte frumoase, cu notele bune şi foarte bune din carnetul de elev.

Surprizele care-i aşteaptă sunt multe şi foarte plăcute căci societatea noastră s-a îngrijit din vreme ca cei aproape 4,2 milioane de copii ai ţării să aibă o vacanţă plină de bucurii, iar tradiţionalele sărbători ale pomului de iarnă să fie mai strălucitoare ca oricînd”, se citea, de exemplu, prin revista “Cutezătorii”.

A venit Revoluția din 1989, iar Moș Gerilă și-a pierdut influența, murind odată cu asasinarea soților Ceaușescu. Schimbul de roluri a avut loc. Moș Crăciun s-a întors triumfal.

Copiii îi pot dedica alte poezii moșului darnic sau pot învăța versurile Otiliei Cazimir, înlocuind denumirea Moș Gerilă. Într-un post-scriptum, pe site-ul copilul.ro, Adriana Tautu a lăsat următoarele rânduri:

„Moșule de ți-a plăcut/Ce scrisoare ți-am făcut/Să trimiți pe-adresa mea/un fulg mic drăguț de nea/Ștampilează-l cu-n pupic/Ca să te visez în vis!”