Home » Știri » Știri sociale » Ce este NATO și cum funcționează organizația care și-l dorește pe Klaus Iohannis. Cine face parte din alianța politică

Ce este NATO și cum funcționează organizația care și-l dorește pe Klaus Iohannis. Cine face parte din alianța politică

Manolică Anca / 19.07.2021, 15:42
Ce este NATO și cum funcționează organizația care și-l dorește pe Klaus Iohannis. Cine face parte din alianța politică

Ce este NATO și cum funcționează una dintre cele mai mari organizații din lume. Klaus Iohannis este luat în calcul ca viitor secretar general al Alianței. Iată tot ce trebuie să știi.

Ce este NATO și cum funcționează organizația

NATO, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, este o alianță politico-militară care a luat naștere prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949 de SUA, Canada și 10 state europene. În prezent, cuprinde alianța are 30 de țări din Europa și America de Nord, cel mai recent membru fiind Republica Macedoniei de Nord, ca urmare a aderării la Alianță în data de 27 martie 2020.

Una dintre principalele organizaţii internaţionale la nivel mondial, Alianța este o asociere de state libere, unite prin hotărârea lor de a își proteja securitatea, prin garanții reciproce și relații stabile cu alte țări. Scopul esenţial al NATO este asigurarea libertății şi securității tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Atlanticului de Nord şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.

Cele trei preocupări fundamentale ale Alianței definite în Conceptul Strategic al NATO (2010) sunt: apărarea colectivă, gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare. Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord le dă permisiunea aliaților să se consulte și să coopereze în domeniile ce țin de securitate și apărare, în timp ce articolul 5 subliniază sarcina fundamentală a NATO, și anume apărarea colectivă, astfel: „un atac armat împotriva unui aliat din Europa sau America de Nord, este considerat un atac împotriva tuturor”.

Summit NATO
Summit NATO

Cum funcționează organizația

Fiecare stat membru are o delegaţie permanentă la sediul politic al NATO din Bruxelles, Belgia. Aceasta este condusă de un ambasador, care reprezintă guvernul ţării sale în timpul consultărilor şi în procesul de luare a deciziilor în cadrul Alianţei.

Structurile create în cadrul NATO permit ţărilor membre să îşi coordoneze politicile, cu scopul de a îndeplini sarcinile fundamentale. Ele asigură conlucrare şi cooperare în domeniul politic, economic, ca şi în alte domenii non-militare, precum şi formularea de planuri comune de apărare; stabilirea infrastructurii, a echipamentelor şi facilităţilor de bază, necesare operaţiunilor forţelor militare aranjamentele pentru programe şi exerciţii comune de instruire. La baza tuturor activităţilor se află o structură militară şi civilă complexă.

State membre NATO:

  1. Albania (2009)
  2. Belgia (1949)
  3. Bulgaria (2004)
  4. Canada (1949)
  5. Republica Cehă (1999)
  6. Croația (2009)
  7. Danemarca (1949)
  8. Estonia (2004)
  9. Franța (1949)
  10. Germania (1955)
  11. Grecia (1952)
  12. Islanda (1949)
  13. Italia (1949)
  14. Letonia (2004)
  15. Lituania (2004)
  16. Luxemburg (1949)
  17. Macedonia de Nord (2020)
  18. Muntenegru (2017)
  19. Norvegia (1949)
  20. Olada (1949)
  21. Polonia (1999)
  22. Portugalia (1949)
  23. Regatul Unit (1949)
  24. România (2004)
  25. Slovacia (2004)
  26. Slovenia (2004)
  27. Spania (1982)
  28. Statele Unite (1949)
  29. Turcia (1952)
  30. Ungaria (1999)

Klaus Iohannis, luat în calcul ca viitor secretar general

Pe lângă provocările geopolitice și de securitate, NATO are nouă misiune. Organizația este în căutarea unui nou șef, care să îl înlocuiască pe actualul secretar general, norvegianul Jens Stoltenberg, care urmează să își încheie mandatul în septembrie 2022. După 72 de ani de la înființarea Alianței, tot mai multe voci europene sunt de părere că a venit vremea ca viitorul secretar general al NATO să fie o femeie.

Cei 30 de aliați occidentali privesc acest lucru dintr-o perspectivă politico-strategică și se gândesc la numirea unei persoane din Europa de Est. Această mișcare ar da un semnal puternic față de „amenințarea” reprezentată de Rusia. Iar România se numără printre țările NATO care și-au respectat obligațiile inclusiv în privința alocării a 2% din PIB pentru apărare. Cu toate că alegerea unui reprezentant din partea României ar putea fi considerată poate puțin cam provocatoare la adresa Rusiei, varianta ca președintele Iohannis să fie viitorul secretar general al NATO nu este exclusă.