Home » Știri » Vaccinul anti-Covid 19, efecte secundare. Ce spun specialiștii despre reacțiile adverse ale vaccinului menit să oprească pandemia

Vaccinul anti-Covid 19, efecte secundare. Ce spun specialiștii despre reacțiile adverse ale vaccinului menit să oprească pandemia

Manolică Anca / 20.11.2020, 14:17
Vaccinul anti-Covid 19, efecte secundare. Ce spun specialiștii despre reacțiile adverse ale vaccinului menit să oprească pandemia

Toată omenirea este în așteptarea unui vaccin, menit să oprească această pandemie care ne-a dat pe toți peste cap. Specialiștii sunt în plin proces de testare a unui vaccin, însă, cât de eficient va fi acesta, oare? Iată ce efecte secundare poate avea vaccinul anti-Covid 19 și ce spun specialiștii despre acestea.

Vaccinul anti-Covid 19, efecte secundare

Ugur Sahin, unul din creatorii vaccinului Pfizer-BioNTech, s-a declarat încrezător că acesta va reduce transmiterea virusului Covid-19 între oameni și că va opri dezvoltarea simptomelor la cei vaccinați. Spune că vaccinul va înjumătăți rata de trasmitere, ceea ce ar avea un impact imens.

Informațiile privind efectele secundare cauzate de vaccin, au apărut la câteva zile după ce Pfizer și BioNTech, compaiile care au creat vaccinul, au anunțat că acesta are o eficiență de 90% în prevenirea infecției cu noul coronavirus.

Ugur Sahin, unul din creatorii vaccinului anti-Covid 19
Ugur Sahin, unul din creatorii vaccinului anti-Covid 19

Ugur Sahin a precizat că principalele efecte secundare ale vaccinului care au fost observate până acum sunt o durere moderată în zona injectării timp de câteva zile, iar alți pacienți au avut febră mică spre medie tot câteva zile.

„Nu am văzut niciun alt efect secundar serios, care ar putea duce la întreruperea sau oprirea studiului”, a declarat acesta.

Conform The Independent, voluntarii care au primit acest vaccin au asemănat efectele secundare cu o „mahmureală severă”. La aceste teste au participat peste 43.500 de voluntari, din șase țări, care nu au fost informați dacă au primit vaccinul anti Covid-19 sau un produs placebo cu soluție salină. Cu toate acestea, unii au reușit să își dea seama că au primit vaccinul anti-Covid în urma reacțiilor adverse apărute. Aceștia au acuzat dureri de cap sau dureri musculare.

Unul dintre voluntari, în vârstă de 44 de ani, a povestit că efectele secundare care i-au apărut erau asemănătoare cu o „mahnmureală puternică”, însă i-au trecut repede. Acesta a făcut, mai apoi, și un test care a indicat că a dezvoltat anticorpi pentru Covid-19, ceea ce l-a convins că ceea ce a primit a fost vaccinul și nu un produs placebo.

Ce spune Alexandru Rafila

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a explicat și el într-o emisiune de la Antena 3, ce efecte secundare ar putea avea vaccinul anti-Covid 19 care ar ajunge să fie administrat românilor.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății

Acesta a spus că efectele ce pot apărea sunt cele observate în studiul clinic de fază 3, pentru că acolo au fost vaccinați peste 40.000 de subiecți.

„Până acum au fost reacții de durere la locul administrării, subfebrilitate sau un ușor disconfort pentru o perioadă de câteva ore. Nimic altceva, cel puțin din ce relatează producătorii. Aceste efecte adverse care sunt totdeauna contabilizate vor fi verificate de Agenția Europeană a Medicamentului.

Încă un lucru care este foarte important: orice reacție adversă va fi monitorizată și introdusă într-un sistem electronic de raportare. Aici este vorba despre un parteneriat între Institutul Național de Sănătate Publică și Agenția Națională a Medicamentului, iar oricine va face acest vaccin va avea posibilitatea să raporteze imediat, în timp real, dacă apare vreo reacție adversă.” a spus Alexandru Rafila pentru Antena 3.

Mai mult, acesta a completat și a spus că în cazul în care reacțiile adverse vor fi unele grave, care vor pune în pericol sănătatea, cu singuranță se va opri procesul de vaccinare.