Home » Life & Style » Cu ce se ocupa Cătălin Scărlătescu, pe vremea lui Ceaușescu. Povestea neștiută a celebrului jurat de la Chefi la Cuțite

Cu ce se ocupa Cătălin Scărlătescu, pe vremea lui Ceaușescu. Povestea neștiută a celebrului jurat de la Chefi la Cuțite

Bucur Ioana / 26.10.2020, 09:54

Astăzi este una dintre cele mai iubite vedete din România. Însă, înainte să ajungă jurat la emisiunea Chefi la Cuțite de la Antena 1, a învățat ce înseamnă munca de jos. Cu ce se ocupa Cătălin Scărlătescu, pe vremea lui Ceaușescu? Detalii incredibile din viața celebrului bucătar.

Și-a construit succesul pe ani întregi de muncă. Cum își câștiga banii și cu ce se ocupa Cătălin Scărlătescu, pe vremea lui Ceaușescu: „Începuturile au fost grele, foarte grele”

Este plin de viață, pus mereu pe glume și le face viața grea colegilor de la masa de jurat de la Chefi la Cuțite. Însă drumul spre succes al lui Cătălin Scărlătescu a început când era doar un puști și nu a fost deloc ușor. Nu s-a ferit niciodată de muncă, oricât de grea ar fi fost. De fapt, așa s-a ales și cu prima sa poreclă. Cu toate că astăzi este unul dintre cei mai apreciați chefi de la noi din țară, primul loc de muncă al lui Cătălin Scărlătescu nu a avut nicio legătură cu bucătăria.

„Grele, foarte grele, pentru că a trebuit să mă tăi, să mă ard, să mă frig, a trebuit să muncesc mult. Prima mea întâlnire cu restaurantaul a fost undeva prin anul 1987, nu lucram chiar ca ospătar. Căram bagaje la Flamingo, în Eforie Sud, şi mi se spunea „Da“. Eram poreclit aşa pentru că de fiecare dată când venea cineva să-mi spună să fac ceva, eu nu refuzam. Îmi amintesc că o dată au făcut o glumă şi m-au pus să car un televizor color, extrem de mare, dintr-o cameră în altă. Nu a venit nimeni să mă ajute, aşa că ingeniosul de Scărlătescu a făcut un cărucior din ăla cu rulmenţi, am pus televizorul pe el şi l-am cărat de colo-colo” , a povestit Cătălin Scărlătescu, pentru Adevărul.

Care a fost primul job al lui Cătălin Scărlătescu, pe vremea lui Ceaușescu
Cătălin Scărlătescu a fost primit porecla „Da” de la colegii de muncă

O întâlnire neașteptată i-a schimbat complet viața

În perioada în care lucra în Eforie Sud, Cătălin Scărlătescu a simțit că și-a întâlnit viitorul. A cunoscut un bucătar chef care părea că are o viață perfectă: avea o soție, doi copii superbi; toți erau foarte bine îmbrăcați „pe vremea aia, a lui Ceaușescu” și aveau preparate din carne în farfurii, în timp ce toată lumea mânca numai mâncare de cartofi”.

„Atunci am cunoscut un chef bucătar care avea o soţie foarte frumoasă şi doi copii frumoşi, care erau foarte bine îmbrăcaţi pe vremea aia a lui Ceauşescu. Aveau tricouri străine, aveau de toate. Ei mâncau numai carne, în timp ce toată lumea mânca numai mâncare de cartofi. Şi am zis că vreau şi eu asta, să fiu bucătar şi să am o soţie şi copii frumoşi. Cred că acela a fost momentul în care mi-am dorit să fiu bucătar”, a dezvăluit Cătălin Scărlătescu, pentru aceeași sursă.

Cartofii, prima „specializare” a lui Cătălin Scărlătescu. Cum și-a început juratul de la Chefi la Cuțite cariera în bucătărie?

Când s-a mutat în bucătăria hotelului din Eforie Sud, Cătălin Scărlătescu a fost, aproape un an, șeful… cartofilor! „Un an de zile am fost și eu șef… șeful cartofilor. Cred că am curățat tone”, a mai povestit Cătălin Scărlătescu. Însă pe juratul de la Chefi la Cuțite îl mai leagă o amintire frumoasă de banalii cartofi.

Primul preparat l-am făcut când aveam vreo opt ani, am sunat-o pe bunica-mea să o întreb cum se face mâncarea de cartofi”, a mai spus Cătălin Scărlătescu.