Home » Life & Style » Numerologia iubirii. Cum calculezi compatibilitatea cu partenerul

Numerologia iubirii. Cum calculezi compatibilitatea cu partenerul

Nechifor Ioana / 08.01.2021, 14:35
Numerologia iubirii. Cum calculezi compatibilitatea cu partenerul

Numerologia iubirii ne ajută să calculăm compatibilitatea dintre doi parteneri și să analizăm ce șanse de reușită au relația lor. Ținând cont de unele informații ale celor doi îndrăgostiți, există modalități simple prin care se poate faze o prezentare a legăturii create între persoanele respective. Bineînțeles, nimeni și nimic nu poate să-ți garanteze o viață în doi 100% fericită și lipsită de griji, însă pe baza acestor informații poți să încerci să-ți înțelegi mai bine perechea pentru un trai armonios împreună.

Cum calculezi compatibilitatea cu partenerul

Există diferite metode prin care poți afla dacă tu și partenerul tău puteți să vă bucurați împreună de o relație de iubire ideală. Perfecțiunea nu există, însă nu strică să ne fixăm aspirații înalte pentru a ne bucura cât mai mult de viața în doi.

Una dintre modalitățile prin care poți să descoperi compatibilitatea cu persoana de lângă tine are la bază numerologia. Astfel cunoscând semnificația cifrelor, poți să afli în mare ce șanse de reușită are relația voastră.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

Împreună până la adânci bătrâneți sau prieteni cu beneficii? Ce îți dorești și ce crezi că ți se potrivește cel mai bine în acest moment al vieții? În materialul următor urmează să aflăm cum se poate calcula compatibilitatea cu partenerul.

Modalitatea simplă propusă de Mihai Voropchievici

Numerologia iubirii poate să ne ajute să calculăm compatibilitatea dintre două persoane pentru a ști astfel ce tip de relație există între ele. Cel mai cunoscut numerolog din România ne propune o metodă simplă pentru a descoperi compatibilitatea cu perechea.

Mihai Voropchievici
Mihai Voropchievici

Mihai Voropchievici ne prezintă o variantă extrem de simplă. „Uneori, vine o dragoste nebună care dă senzația că mută munții, dar când ajung să se cunoască mai bine, devine ceva tacit și vine și căsătoria. Există 8 modalități numerologice”, a explicat specialistul în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse de la Antena 3.

„Astea sunt simplu de făcut. Trebuie să vă jucați cu silabele de la luna în care v-ați născut”, completează el.

Spre exemplu, luăm în considerare lunile octombrie și iunie. Octombrie are 4 silabe, iar iunie 3 silabe. Împreună formează cifra 7, care este o cifră divină. Se merge perfect.

Pe scurt, se interpretează cifra rezultată din silabele celor două luni în care sunt născuți partenerii dintr-o relație. Pentru cifra 7 sunt aspecte bune, 7 fiind o cifră cu conotație divină.

„Pot să apară tot felul de combinații. O altă combinație spune: Nu văd căsătoria ca ceva obligatoriu, dar se simt bine împreună. Construiesc împreună, dar nici unul nu are obligație față de celălalt„, susține Mihai Voropchievici.

Numerologia iubirii
Numerologia iubirii

Compatibilitatea în funcție de cifra destinului

O altă variantă din numerologia iubirii care ne ajută să descoperim compatibilitatea dintre doi îndrăgostiții ține de cifra destinului. Lucrurile sunt destul de simple și aici.

Ideea este următoarea, pentru a afla compatibilitatea dintre două persoane pe plan amoros este esențial să știi cifra destinului pentru fiecare în parte.

Pentru a calcula cifra destinului este esențial să cunoști cifrele care formează data nașterii. Acestea se vor aduna împreună până ce va rezulta un singur număr cuprins între 1 și 9. Poți să intri pe horoscopurania.ro pentru a-ți calcula cifra destinului și pentru a descoperi ce legătură există între tine și perechea ta.

Exemplu: Ea este născută pe 08.05.1986, iar el pe 21.05. 1983.  Se calculează cifra destinului pentru ea: 8+5+1986= 1999=1+9+9+9=28=2+8=10(1+0)=1. Cifra destinului pentru ea este cifra 1.

Se calculează cifra destinului pentru el: 21+5+1983= 2009=2+9=11(1+1)= 2. Cifra destinului pentru el este cifra 2. Astfel, se va căuta interpretarea în dragoste ținând cont de semnificațiile cifrelor 1 și 2.