Home » Life & Style » Prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu. Ce ingrediente trebuie să adaugi

Prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu. Ce ingrediente trebuie să adaugi

Manolică Anca / 29.12.2020, 15:31
Prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu. Ce ingrediente trebuie să adaugi

Chef Florin Dumitrescu, juratul emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1, este de ceva timp colaborator Lidl, preparând foarte multe rețete care mai de care mai apetisante, cu ajutorul produselor din cămara companiei. Recent, împreună cu reprezentanții magazinului Lidl, au pregătit o surpriză specială pentru toți clienții, organizând sesiuni video live pe Youtube în care el gătește diferite rețete și răspunde în timp real la toate curiozitățile. În cele ce urmează îți vom prezenta rețeta lui Chef Florin Dumitrescu pentru prăjitura Crăiasa Zăpezii.

Prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu

Iată ingredientele și pașii pentru a pregăti prăjitura Crăiasa Zăpezii, a la Chef Florin Dumitrescu.

Ingrediente pentru prăjitura Crăiasa Zăpezii

  • 6 ouă
  • 150 g de făină
  • 350 g de zahăr
  • 250 g de ciocolată
  • 2 buc de cremă de vanilie
  • 300 ml de frișcă lichidă
  • 30 g de fulgi de cocos
  • 500 ml de lapte
  • 50 g de unt
  • 5 g de gelatină
Ingrediente pentru prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu.
Ingrediente pentru prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu

Mod de preparare prăjitura Crăiasa Zăpezii

Primul pas este separarea ouălor. Albușurile se vor folosi la blat, iar gălbenușurile se vor folosi la crema de vanilie.

Pentru blat este nevoie de 6 linguri de zahăr și 6 albușuri. Acestea se bat bine împreună cu un baton de vanilie și apoi se încorporează făină încet și se pune la cuptor într-o tavă cu hârtie de copt la 170°C, pentru aproximativ 25 de minute.

Pentru pregătirea cremei de vanilie se amestecă gălbenușurile rămase cu 200 g de zahăr și 100 g de făină. Între timp, se pune laptele la fiert, apoi se toarnă peste crema de gălbenușuri obținută, se temperează, se amestecă bine, și se pune din nou pe foc și se fierbe la foc mic, amestecând încontinuu. Când crema este gata, se pune un cub de unt și se lasă la răcit.

Separat, se pune la fiert frișca lichidă și se lasă până se reduce 10% din masă. Apoi, se adaugă gelatina topită, se fierbe, după care se pune ciocolată ruptă în bucăți mici. Se amestecă bine până când se răcește complet. La final, prăjitura se va decora cu fulgi de cocos. Prăjitura se poate face în straturi sau se poate urmări un plating modernist.

Prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu
Prăjitura Crăiasa Zăpezii. Rețeta de la Chef Florin Dumitrescu

Juratul și soția, pentru prima oară protagoniști ai unui serial online filmat chiar la ei acasă

Juratul de la „Chefi la cuțite” și soția sa, Cristina, au devenit recent protagoniștii unei noi campanii de promovare a unei alimentații cu produse bio. Este vorba despre o serie de episoade online, filmate la ei acasă, care va urmări subiecte din viața lor de familie, de la grija pentru mâncarea fetițelor, până la importanța unei alimentații echilibrate.

„Noi am fost mereu un cuplu discret și nu am afișat prea multe din viața noastră de familie, de acasă. Multă lume nu știe, de exemplu, că noi și lucrăm împreună în multe proiecte care nu se văd pe sticlă. Ne-am gândit însă că mare parte din lucrurile pe care le-am aflat despre un stil de viață armonios de când am devenit părinți pot fi de folos și altora. Așa că am acceptat să împărtășim din stilul nostru de viață, să arătăm cum trăim, cum gătim acasă pentru noi și pentru copii, ce alegeri facem atunci când mergem la cumpărături, în speranța că îi vom inspira și pe alții. Nu suntem perfecți, dar mai ales de când am devenit părinți grija noastră pentru o viață echilibrată a crescut”, a spus soția acestuia, Cristina Dumitrescu Sima.