Home » Life & Style » Tratament pentru creșterea genelor și sprâncenelor – metode eficiente

Tratament pentru creșterea genelor și sprâncenelor – metode eficiente

Nechifor Ioana / 18.01.2021, 14:58
Tratament pentru creșterea genelor și sprâncenelor – metode eficiente

Tratament pentru creșterea genelor și sprâncenelor? Fără îndoială, sunt multe femei în această situație care își doresc o soluție eficientă. Genele și sprâncenele care nu sunt bogate necesită un mic retuș pe care de multe ori îl oferim din machiaj. Sunt însă și remedii naturale care ne pot ajuta să rezolvăm această situație, astfel încât să ajungem să ne bucurăm de un look corespunzător.

Remedii naturale pentru creșterea genelor și sprâncenelor

Îți dorești un tratament pentru creșterea genelor și sprâncenelor care să fie bun, rapid și eficient? Dacă ești în căutarea unei astfel de soluții, îți propunem să încerci mai întâi un remediu natural.

Pe piață există tot felul de produse care promit că fac minuni, însă pentru început nu strică să folosești un tratament simplu pe care îl poți face chiar la tine acasă.

Îți trebuie câteva produse banale, recunoscute pentru efectul lor uimitor în creșterea genelor și sprâncenelor, perseverență și puțină răbdare, pentru că indiferent ce situație vei alege rezultatele nu o să apară peste noapte.

Iată ce remedii naturale poți să încerci! Persoane care le-au folosit au vorbit despre eficacitatea lor.

Tratament pentru creșterea sprâncenelor
Tratament pentru creșterea sprâncenelor

Uleiul de ricin

Sigur ai auzit și tu vorbindu-se despre uleiul de ricin și importanța lui pentru creșterea genelor și sprâncenelor. Prețul lui diferă în funcție de cantitatea dorită, însă îți poți cumpăra o sticluță de 100 ml de la orice Plafar, pentru care vei scoate din buzunar în jur 10 lei sau chiar mai puțin.

Bogat în vitamina E, acizi grași și minerale, acest ulei este hidratant și ajută la întărirea firelor de păr. Îl poți folosi pentru sprâncene sau gene printr-o simplă aplicare cu un bețișor de ureche pe zona respectivă.

O tânără care a încercat uleiul de ricin a vorbit despre experiența ei.

Am folosit din comerț tratamente, dar parcă nu au dat rezultate, plus că erau destul de scumpe. Așa că am căutat o altă alternativă. Când am început să caut uleiuri pentru păr, am descoperit și uleiul de ricin. Îl foloseam pentru păr să se întărească și să crească mai repede. Mi-am dat seama că pot să folosesc uleiul de ricin și pentru genele mele.

Tratamentul îl folosesc o dată pe lună și este în felul următor. Primele 2 săptămâni din lună, folosesc în fiecare seară uleiul de ricin, următoarele 2 săptămâni fac pauză și tot așa. (…) Cam după 3 luni o să vedeți diferența. Trebuie să aveți răbdare, să-l folosiți, să nu uitați de el, povestește Alexandra Minghel într-un video pe canalul ei de Youtube.

Uleiul de vitamina E

Acest ulei este bogat în antioxidanți, care duce la stimularea creșterii firelor din zona sprâncenelor.
Tot ce trebuie să faci este să desfaci o capsulă de vitamina E și să aplici conținutul pe sprâncene. Încearcă să faci acest lucru în fiecare seară.
După câteva săptămâni, vei observa și rezultatele.

Aloe vera

Aloe vera, ingredientul minune pentru piele se poate folosi și în cazul sprâncenelor pe care le îngroașă și le întărește. Ideal ar fi să folosești acest produs în fiecare seară.

Iei o cantitate mică și o aplici pe pe zona sprâncenelor. Masează ușor sprâncenele și lasă să acționeze pe timpul nopții, iar dimineața poți să clătești zona cu apă.

Uleiul de cocos

Bogat în vitamina E și minerale esențiale care întăresc părul și stimulează creșterea acestuia, uleiul de cocos poate fi un remediu bun în acest sens.
Începe acest remediu prin a aplica în fiecare seara ulei de cocos pe sprâncene. Folosește o cantitate mică și urmărește evoluția acestui tratament.
S-a observat faptul că în cazul firelor subțiri, părul devine mai puternic și capătă volum.

Usturoi pentru sprâncene mai dese

O altă variantă pe care o ai la îndemână pentru a avea sprâncenele mai bogate este usturoiul. Chiar dacă la prima variantă, această soluție poate nu îți surâde, află că acest remediu simplu atrage după sine efecte uimitoare.

Tot ce trebuie să faci este să folosești zeama de la usturoi pe sprâncenele tale, iar atunci când o aplici ai mare grijă la ochi.
Începe să folosești acest tratament săptămânal și vei realiza că rezultatele nu se vor lăsa așteptate.

Tratament pentru gene lungi și dese
Tratament pentru gene

Amestec uimitor pentru gene și sprâncene

Îți poți crea propriul produs de îngrijire pentru gene și sprâncene doar prin câteva elemente care se vor dovedi extrem de benefice în această situație.
Ai nevoie de un rimel vechi, pe care trebuie să-l cureți bine. Atât recipientul, cât și periuța.
Ingrediente:

  • 50% vitamina E sub formă de ulei
  • 25% ulei de ricin
  • 25% gel de aloe vera cu puritate 100%

Amestecă aceste ingrediente într-un bol, după care pune soluția rezultată în tubul rimelului. Acest remediu poate fi folosit în fiecare seară.
Tot ce trebuie să faci este să aplici cu ajutorul periuței de mascara soluția din ingredientele de mai sus pe genele și sprâncenele curate, care nu mai sunt machiate.