Alegerile parlamentare din 2016 se vor desfășura pe 11 decembrie, în mai puțin de o lună, iar candidații PSD din județul Suceava sunt cei de mai jos.
Partidul Social Democrat are 19 nume pregătite pe listele din Suceava, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. PSD propune o listă cu 6 candidați pentru Senat, în vreme ce restul de 13 membri de partid apar pe lista pentru Camera Deputaților. PSD propune pentru alegători cinci femei și 14 bărbați pentru locurile din Parlament, repartizate pentru Suceava.
Alegerile parlamentare din 2016 vor avea loc în data de 11 decembrie 2016. În județul Suceava vor fi prezenți pe listele buletinelor de vot candidați ai PNL, PSD, USR, ALDE și PMP. Campania electorală pentru aceste alegeri parlamentare se va desfășura între 11 noiembrie și 10 decembrie, fiind interzisă campania în ziua alegerilor.
Pentru aceste alegeri parlamentare, sistemul de vot s-a schimbat față de sesiunile din 2008 și din 2012. Astfel, se va vota pe listă, în defavoarea votului uninominal, folosit la ultimele două tururi de scrutin. Decizia a fost susținută nu doar de parlamentarii aflați la putere, dar și de cei aflați în opoziție, iar legea a fost promulgată pe 20 iunie 2015.
Astfel, fiecare deputat va deservi 73.000 de locuitori, iar un senator va fi în slujba a 168.000 de cetățeni. În total, în Parlament vor intra 308 de deputați și 134 de senatori, în urma votului din 11 decembrie.