Home » Auto » RCA 2022. Cât costă și unde se pot încheia acum asigurările auto obligatorii. Ce sancțiuni riscă șoferii în caz contrar

RCA 2022. Cât costă și unde se pot încheia acum asigurările auto obligatorii. Ce sancțiuni riscă șoferii în caz contrar

Cojocaru Cristian / 06.01.2022, 10:22
RCA 2022. Cât costă și unde se pot încheia acum asigurările auto obligatorii. Ce sancțiuni riscă șoferii în caz contrar

Legislația în vigoare din România prevede că orice persoană care are înmatriculată sau urmează să înmatriculeze o mașină trebuie să aibă o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Află unde poți încheia polița de asigurare RCA pentru anul 2022 și cât costă în prezent această obligație.

Companiile care oferă RCA 2022

O poliță RCA îți acoperă eventualele daune provocate cu mașina altor persoane în cazul unui accident rutier. În cazul în care un șofer nu deține o astfel de poliță, aceștia riscă o amendă dar și suspendarea certificatului de înmatriculare al mașinii. Acest lucru este prevăzut de OUG 195/2002 care arată că orice vehicul înmatriculat sau înregistrat, excepție făcând cele cu tracțiune animală și care circulă pe drumurile publice, trebuie să dețină o poliță RCA.

Din cauza schimbărilor care au avut loc în anul 2021 potrivit cărora asigurații ar trebui să obțină mai mulți bani de la fondul de garantare în caz de insolvență a asiguratorului, două companii au ieșit de pe piața polițelor RCA. Astfel, City Insurance a intrat în insolvență, iar Uniqa Asigurări s-a retras voluntare de pe piață. Șoferii au acum la dispoziție următoarele companii cu care să încheie o poliță RCA:

  • Allianz Țiriac;
  • Asirom;
  • Generali;
  • Groupama;
  • Euroins;
  • Grawe;
  • Omniasig.

Prețurile, la rândul lor variază în funcție de compania cu care ai ales să lucrezi. Așadar, toți asiguratorii au calculatoare de prețuri cu ajutorul cărora pot fi stabilite costurile implicate pentru a achiziționa o astfel de poliță. Poți accesa calculatorul de preț al fiecărei companii accesând site-urile oficiale ale acestora.

rca 2022
Polita RCA poate fi prezentata si de pe telefonul mobil

Ce riscă șoferii care nu dețin o poliță RCA

Pentru a înțelege mai bine costurile, spre exemplu, un șofer în vârstă de 40 de ani care deține o mașină cu o capacitate cuprinsă între 1.801 și 2.000 și alege să încheie o poliță de asigurare la Generali va trebui să achite suma de aproximativ 2.500 de lei potrivit site-ului oficial. În cazul unei persoane de 30 de ani dar cu o aceeași capacitate cilindrică a mașinii, aceasta va trebui să achite suma de 3.600 de lei.

Anul trecut s-a stabilit că asigurații pot obține sume de bani mai mari de la fondul de asigurare atunci când asiguratorul se află în insolvență. Totodată, polița RCA este obligatorie atât timp cât mașina nu a fost radiată, astfel că aceasta este necesară chiar dacă mașina nu este funcțională.

Dacă un șofer hotărăște să nu încheie o astfel de poliță RCA pentru mașina pe care o conduce, atunci aceștia pot fi sancționați de către polițiști și, potrivit Legii 132/2017 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vechicule și tramvaie, riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.

Ca o măsură suplimentară, se aplică și reținerea certificatului de înmatriculare sau înregistare, precum și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. În cazul în care șoferul sancționat nu va aduce dovada asigurării în termen de 30 de zile de la reținerea certificatului de înmatriculare, atunci autoritățile au dreptul să radieze din evidențe autovehiculul respectiv. Șoferii pot face verificarea unei polițe RCA valabile pentru mașina deținută pe site-ul Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România. Totodată, începând cu anul 2020, șoferii pot face dovada deținerii unei asigurări RCA în momentul controlului rutier și prin prezentarea acesteia pe telefonul mobil.