Astăzi vă vom spune povestea incredibilă a lui George Pomuț, românul care a fost implicat în relațiile ruso-americane. El i-a ajutat pe americani într-una dintre mai importante tranzacții din istoria lor. Află în continuarea acestui articol despre ce tranzacție este vorba și cum a murit în cele din urmă românul.
În caz că nu știați, George Pomuț este considerat a fi artizanul uneia dintre cele mai importante tranzacții din istoria Statelor Unite ale Americii. Mai exact, este vorba despre achiziționarea teritoriului Alaska de către americani în 1867. Haideți să vedem cine a fost mai exact George Pomuț.
Născut la 31 mai 1818, George Pomuț a venit pe lume într-o familie de români, în orașul Gyula din Ungaria. Se pare că familia sa ar proveni din satul Sălcele, la vremea respectivă în comitatul Brașov. Din cauza nivelului economic scăzut din Transilvania, bunicul său a plecat spre vest în căutarea unui trai mai bun.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Români de religie ortodoxă, părinții lui George i-au asigurat acestuia accesul la învățătură. Așadar, el a ajuns să studieze arta militară la Academia Militară din Viena și cea de la Saint Etienne din Franța. George Pomuț a absolvit studiile universitare și a devenit procuror regal.
Pomuț avea vârsta de 30 de ani la izbucnirea Revoluției de la 1848. El a participat la revoluția pașoptistă ungară, iar ulterior s-a înrolat ca voluntar în armata de hanovezi. Pentru o perioadă, Goerge a lucrat ca secretar al guvernatorului fortului Komárom. După ce unitatea în care a luptat a câștigat mai multe bătălii, George Pomuț a fost ridicat la rangul de căpitan.
După ce fortul Komárom a fost cucerit, spre finele anului 1849, pentru a scăpa de condamnare, George Pomuț s-a refugiat inițial în Italia, iar apoi a ajuns în Germania. La vremea respectivă, el era încă tânăr și nu avea obligații, așa că a decis să emigreze în SUA.
Așadar, pe 24 februarie 1850, Pomuț a ajuns la New York împreună cu alți 30 de camarazi. 5 ani mai târziu, el a obținut cetățenia și a cumpărat terenuri întinse de pământ, fiind ajutat de un bogătaș american.
După izbucnirea Războiului Civil, Pomuț s-a înrolat în Armata Uniunii, fiind locotenent în cadrul Regimentului 15 de infanterie din Iowa. Se pare că era foarte apreciat aici, mai ales datorită curajului și calmului de care dădea dovadă. Prin faptele sale de vitejie în lupele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah, George Pomuț a devenit erou. Ba chiar mai mult de atât, în anul 1865, ca recunoaștere a meritelor sale, Senatul Statelor Unite i-a conferit gradul de general de brigadă.
După încheierea războiului, George a fost numit în funcția de consul al SUA la Sankt Petersburg, în Rusia. În 1874, președintele Rutherford B. Hayes îl promovează la rangul de consul general. Pomuț era foarte apreciat, mai ales datorită abilităților și calităților sale diplomatice, dar și pentru faptul că știa bine nu mai puțin de 8 limbi străine.
În ceea ce privește implicarea sa în relațiile ruso-americane, în calitate de consul, George Pomuț a participat la negocierile pentru cumpărarea Peninsulei Alaska. La vremea respectivă, Statele Unite au achiziționat teritoriul de la ruși cu 7,2 milioane de dolari, adică o sumă modestă. În plus, cu această ocazie, Pomuț a participat și la încheierea unui tratat între american și ruși, potrivit ziare.com.
Nu se știu foarte multe lucruri despre cauzele morții sale, însă cert este faptul că a murit într-o mare sărăcie în Sankt Petersburg, la 12 octombrie 1882.