Home » Life & Style » Câte camere are Palatul Primăverii și cât te costă să faci turul casei lui Ceaușescu. Imagini uimitoare din locuința dictatorului

Câte camere are Palatul Primăverii și cât te costă să faci turul casei lui Ceaușescu. Imagini uimitoare din locuința dictatorului

Manolică Anca / 19.01.2021, 17:44

Palatul Primăverii a fost vreme de un sfert de secol reşedinţa privată a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, şi a celor trei copii ai acestora, Nicu, Zoia şi Valentin. Ești curios să afli câte camere are Palatul Primăverii și cum arată la interior? Ei bine, află că acesta este deschis publicului larg spre vizitare și poți vedea chiar cu ochii tăi luxul și opulența în care trăia familia Ceaușescu.

Câte camere are Palatul Primăverii și cum trăiau soții Ceaușescu

Ridicată pe la mijlocul anilor ’60 și cunoscută drept obiectivul „Palatul Primăverii”, locuința soților Ceaușescu a fost mărită între anii 1970 – 1972. De proiectarea imobilului s-a ocupat arhitectul Aron Grimberg-Solari, ansamblul peisagistic a fost conceput de arhitectul Robert Woll (și principalul designer al mobilierului reşedinţei), iar inginerul peisagist a fost Teodosiu. Majoritatea materialelor folosite la construcție provin din România, Marmură de Rușchița, mobilă făcută la fostele ateliere Heliade din București, candelabre din sticlă de Mediaș.

Sufragerie din Palatul Primăverii
Sufragerie din Palatul Primăverii

Casa surprinde atât printr-un spațiu generos, volumetrii echilibrate, cât și printr-un decor interior foarte luxos și confortabil. 4.500 de metri pătrați care găzduiesc camere fastuoase, obiecte de artă primite de Nicolae Ceaușescu în dar de la șefii de stat ai vremii, băi strălucitoare cu foițe de aur, grădini superbe, săli de înfrumusețare și întreținere, precum frizerie, coafor, salon de hidroterapie și masaj, saună sau jacuzzi. Câte camere are Palatul Primăverii? 80 de încăperi în total.

Astăzi, din cele 80 de încăperi se mai vizitează doar 50, restul fiind dezafectate. Dincolo de renovările și modificările minore aduse, casa arată în proprție de 90% la fel cum a lăsat-o Ceaușescu atunci când a fugit în timpul Revoluției din 1989.

Camera din Palatul Primăverii
Camera din Palatul Primăverii

Fiecare membru al familiei avea propriul apartament

Sufrageria Palatului are uși capitonate cu piele de bizon, în această încăpere regăsindu-se singurul televizor care a rămas de atunci, un Phillips color. Acest era locul în care familia prezidențială lua masa, sub supravegherea strictă a medicului nutriționist al dicatorului, pentru că se știe faptul că acesta era diabetic. Fiecare membru al familiei Ceaușescu avea câte un apartament. Fiul cel mare, Valentin, singurul care mai trăiește, stătea la parter, în timp ce ceilalți doi frați ai lui locuiau la etaj.

Biroul fostului dictator este cât un apartament în sine, dar el nu lucra aici. Acesta era locul unde lua lecții de dicție, de economie, pentru că se știe că dictatorul avea doar patru clase. Nici soția lui nu mersese prea mult la școală, ea având doar trei clase. Aceasta primea lecții de limba română și chimie.

Biroul lui Nicolae Ceaușescu din Palat
Biroul lui Nicolae Ceaușescu din Palat

Și Elena Ceaușescu avea un salon de zi al ei, însă noaptea dormea alături de soț. În apartamentul acesteia exista un seif care a fost spart în timpul Revoluției. Și nu doar acesta, pentru că la acea vreme, toată casa prezidențială a fost vandalizată, revoluționarii plecând de acolo cu multe haine, bijuterii, mâncare, chiar și băutură. Și cele trei dressinguri enorme ale acesteia sunt impresionante, astăzi putând fi admirate costumele-taior sau blănurile scumpe în toată splendoarea lor.

Spectaculoase sunt și grădina de iarnă și piscina familiei. Decorate cu mozaicuri colorate și scumpe, piesele au fost așezate, bucată cu bucată, direct pe pereți. Fiecare reprezintă zodiile, planetele, Soarele și Luna, dar și păunii, păsările preferate ale lui Ceaușescu. De altfel, în prezent, în grădina exterioară trăiesc unsprezece păuni, descendeți ai celor pe care i-au avut soții Ceaușescu. Piscina era luminată și încălzită, fiind adesea folosită de familie pentru că le plăcea să înoate.

Piscina casei familiei Ceaușescu
Piscina casei familiei Ceaușescu

Cât te costă să faci turul casei lui Ceaușescu

Pentru a vizita splendida și luxoasa reședintă, este recomandat să îți faci o rezervare cu cel puțin o zi înainte. Vizita se face exclusiv cu ghid de specialitate, în limbile română, engleză și franceză, la cerere. Prețul unui tur nu este tocmai mic. 50 de lei este prețul standard al unui tur care durează aproximativ 45 de minute sau 40 de lei în cazul studenților și pensionarilor. Vizitele se fac în grupuri de grupuri de minim 5 și maxim 20 persoane

Pentru cei care doresc un tur privat, care cuprinde câteva încăperi, printre care buncărul secret și crama, care nu pot fi văzute de oricine, vor trebui să scoată din buzunar suma de 200 de lei. Veteranii de razboi, eroii Revoluției, specialiști muzeelor, copiii sub șapte ani și persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită. Ușile Palatului sunt deschide publicului larg de marți până duminică, între orele 10:00 și 17:00, intrarea ultimului grup fiind la ora 17:00. „Casa Ceaușescu” este închisă în zilele de luni și în sărbătorile legale din România.

Pe perioada pandemiei, activitatea cu publicul vizitator trebuie să se facă în condiții de maximă siguranță, respectându-se distanțarea socială și măsurile de protecție. Astfel, pe lângă obligativitatea purtării măștii, a folosirii dezinfectantului, durata vizitei nu poate depăși intervalul de timp de 60 de minute pentru turul standard și 90 de minute pentru turul privat. De asemenea, tururile se vor face în grupuri de mai puține persoane. Aici găsești toate detaliile pe care ar trebui să le știi înainte de a vizita edificiul.