În ultima perioadă, din ce în ce mai multe locuințe sunt scoase la vânzare. Cu toate acestea, cei care au gând să achiziționeze o casă trebuie fie foarte atenți atunci când semnează un contract de vânzare-cumpărare.
Potrivit specialiștilor, toate persoanele care au de gând să semneze un astfel de contract trebui să acorde o atenție sporită unor detalii care pot duce la un proces sau chiar la pierderea banilor. Avocata Mădălina Pascu a explicat pentru avocatnet.ro cum ar trebui citit un contract de vânzare-cumpărare.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]”Forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a vânzării este contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar. Din aceste motive este foarte important ca părțile să beneficieze de asistenţă de specialitate la încheierea contractului pentru a se asigura că cele convenite cu cocontractantul corespund cu ceea ce este redat în termeni tehnici în contract și, de asemenea, pentru a se asigura că înțeleg consecințele ce pot deriva din diverse situații ulterioare, dar reglementate deja contractual”, a declarat Mădălina Pascu pentru avocatnet.ro.
Potrivit avocatei, cumpărătorul trebuie să acorde atenție clauzelor privind istoricul și prezentul legal al imobilului. Mai exact, aceștia trebuie să cunoască datele foștilor proprietari, dar și situația actuală a imobilului care reiese din cartea funciară.
De asemenea, cumpărătorul trebuie să se asigure că datele tehnice prezentate în contract să fie reale (dimensiunile imobilului, compartimentări, materiale folosite, manoperă, autorizații de construcție, recepție, certificat de urbanism etc.). Totodată, persoana care cumpără trebuie să fie atentă și la detalii legate de termenul de predare a imobilului, termenul sau modalitatea de plată sau la eventualele clauze penale din contract.
”Consultarea Cărții Funciare a imobilului prezintă interes și sub aspectul cunoașterii unei eventuale promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate de proprietar cu alte persoane, practică destul de întâlnită în cazul dezvoltatorilor imobiliari care perfectează astfel de promisiuni de vânzare pentru același imobil cu mai mulți cumpărători, urmând să primească avansuri ale prețului din mai multe părți”, spune Mădălina Pascu.
Multe persoane care și-au căutat locuințe în ultima vreme au fost surprinși să vadă că prețurile acestora au explodat și pot fi comparate cu cele din anul de boom economic 2008. Se pare că cele mai scumpe apartamente din România se află în Cluj. Acolo, un metru pătrat util de construit ajunge la aproximativ 1.800 de euro. Fiind situa pe locul al doilea, Bucureștiul vine tare din urmă, unde prețul unui metru pătrat ajunge la 1.470 de euro.
Bogdan Ivan, reprezentant al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România, a spus al Digi24 că prețurile la materialele de construcții au suferit creșteri în ultima perioadă. Specialistul precizează faptul că, cea mai mare creștere a fost înregistrată la fier (de 30%). Așadar, aceste majorări au dus și la creșterea prețului locuințelor. Cu toate acestea, Bogdan Ivan spune că ”tendința de creștere nu pare să se reducă în perioada următoare”.