Pentru ca gemurile și murăturile tale să fie perfecte și după o perioadă mai îndelungată, nu contează doar rețeta. De asemenea, modul de depozitare este foarte important. Dacă respectăm anumite reguli, conservele noastre nu se vor strica și vor fi la fel de gustoase și după mai mult timp. Află în continuare cum se depozitează corect murăturile și gemurile.
După cum spuneam și mai sus, felul în care sunt depozitate murăturile și gemurile este foarte important. Dacă nu respectăm câteva reguli, riscăm ca acestea să se strice. De exemplu, pentru murături, capacele sunt la fel de importante ca sarea sau ca oțetul.
Când vine vorba de murături, gemuri sau alte preparate puse pentru iarnă, specialiștii ne recomandă să avem grijă ca borcanele să fie închise ermetic. Celofanul legat la gura borcanului nu este o variantă tocmai bună, așadar alegeți capace cu filet. De asemenea, trebuie să aveți grijă ca acestea să fie bune și să nu aibă filetul stricat.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Totodată, atunci când pregătim murăturile, sarea este foarte importantă. Aceasta trebuie să fie grunjoasă, nu iodată. De asemenea, dacă preparați murături cu oțet, este important ca acesta să fie de 9 grade.
Un alt factor important la depozitarea conservelor este temperatura camerei în care vreți să le păstrați. Mai exact, este recomandat ca murăturile sau gemurile să stea la o temperatură de 10 – 15 grade. Cei care stau la bloc și nu au un beci, pot să țină conservele pe balcon. Cu toate acestea, este indicat ca pe balcon să aveți un dulap în care să păstrați conservele, pe care trebuie să le acoperiți cu o pătură.
Potrivit specialiștilor, borcanele nu trebuie să stea direct pe ciment, dar nici prea aproape de tavan. Acestea trebuie să fie așezate pe rafturi și la o distanță de 5 – 10 centimetri între ele, pentru ca aerul să circule. De asemenea, în camera de depozitare nu trebuie să fie umezeală. În cazul murăturilor, este important să nu umblăm la ele prea repede. Este recomandat ca după ce au fost puse să stea neatinse pentru 30 – 45 de zile. În cazul în care observăm că saramura se tulbură, aducem borcanul la căldură până zeama se limpezește.
De asemenea, dacă vedem că murăturile fac mucegai, trebuie să luăm măsuri imediate. Când se întâmplă acest lucru la murături, trebuie să scoatem din borcan murăturile, să spălăm borcanele și să strecurăm saramura. După ce am făcut toate aceste lucruri, punem în borcanele spălate murăturile și zeama și le închidem ermetic. În cazul în care mucegaiul a apărut la gemuri, atunci vom îndepărta stratul de mucegai, mai fierbem o dată gemul și îl punem din nou în borcane curate și sterilizate.
În ceea ce privește sterilizarea borcanelor, trebuie să o facem înainte de a așeza murăturile sau gemurile în ele. În acest fel distrugem bacteriile și conservele se vor păstra într-un mod corespunzător. Temperatura optimă pentru sterilizarea borcanelor este de aproximativ 100 – 110 grade Celsius. Chiar dacă sunt abia cumpărate, borcanele trebuie verificate, pentru a depista eventualele fisuri.