Home » Cum să faci orice » Cum se plantează corect spanacul și cum se îngrijește

Cum se plantează corect spanacul și cum se îngrijește

Pană Emanuela / 17.10.2021, 12:52
Cum se plantează corect spanacul și cum se îngrijește

Mulți oameni acociază spanacul cu preparate fără gust, pe care au fost forțați să le mănânce în copilărie. Întrucât nu are o reputație excelentă, spanacul este respins de multe ori din prima. Totuși, gătit corespunzător, spanacul nu numai că are un gust bun, însă are și o mulțime de proprietăți benefice pentru organism. Spanacul este considerat un super-aliment de către cunoscători, calitățile curative ale acestuia fiind apreciate din cele mai vechi timpuri. Cum se plantează și cum se îngrijește spanacul, afli în continuare.

Cum se plantează corect spanacul

Înainte de a discuta tot ce trebuie să știi despre cultivarea spanacului, credem că este esențial să afli câteva informații utile despre această plantă. În primul rând, spanacul este consumat în aproape toată lumea, fiind considerat, după cum spuneam, un super-aliment. Această plantă plină de nutrienți ne asigură necesarul de minerale și vitamine, putând fi consumat simplu sau în diferite combinații, după preferințele fiecăria.

Chiar dacă îl consumăm la scară largă și aproape că ne vine să credem că este al nostru, spanacul provine din Asia Centrală și face parte din familia chenopodiaceelor, alături de sfleclă și quinoa. Inclus pe lista legumelor cu frunze verzi care ne prelungesc viața, spanacul este cultivat în România atât pentru consum, cât și pentru faptul că reprezintă o cultură profitabilă. Întrucât nu este greu de cultivat, cererea este în creștere și randamentul foarte ridicat, mulți români produc bani de pe urma spanacului.

În plus, spanacul nu este o plantă pretențioasă, având o rezistență crescută la temperaturi scăzute, cu o temperatură optimă de creștere de 15-17℃. Semințele de spanac germinează la 3-4℃, iar plantele tinere pot rezista fără probleme la aceste temperaturi, ba chiar la valori mai scăzute. Un alt avantaj al spanacului este faptul că se adaptează de minune în orice zonă, mai ales în culturi succesive sau asociate.

Spanacul este o plantă anuală cu perioadă scurtă de vegetație, astfel că apare primăvara timpuriu și se recoltează până la căderea zăpezii. Prin urmare, spanacul poate fi consumat în cea mai mare parte a anului. Conform perioadei de vegetație, există trei soiuri de spanac:

  • Soiuri timpurii de spanac – au o perioadă de vegetație de 35-40 de zile;
  • Soiuri semitimpurii de spanac – au o perioadă de vegetație de 40-50 de zile;
  • Soiuri târzii de spanac – au o perioadă de vegetație de 50-55 de zile.

La noi în țară, cele mai cultivate soiuri de spanac sunt Smarald, Matador, Nores și Matares.

Citește și: Cum se plantează și cum se cultivă căpșunile în ghiveci

Cum se îngrijește această plantă

Nici când vine vorba despre lumină spanacul nu este foarte pretențios, acesta dezvoltându-se primăvara, toamna și chiar iarna, când lumina soarelui nu este extrem de puternică.

O informați esențială pe care trebuie să o știi despre ultivarea spanacului este perioada în care se seamănă acesta. Cultura de spanac poate exista atât pe câmp, cât și în sere sau solarii. Perioada potrivită de semănat diferă în funcție de condițiile climatice, dar și de momentul în care se dorește recoltarea.

Dacă optați pentru înființarea culturii în câmp și recoltarea primăvara devreme, semănatul se va face în perioada 1-20 septembrie. Astfel, înainte de venirea înghețului, planta apucă să formeze o rozetă de 4-5 frunze. Pentru cultura de câmp cu recoltare în a doua parte a primăverii, semințele de spanac se pun în pământ în perioada 1-30 martie sau în ferestrele iernii.

Pentru cultura de câmp cu recoltare toamna, semănatul se face în intervalul 15 iulie – 10 august. Spanacul trebuie semănat la o adâncime de 2-3 cm, cu o distanță de 25-30 cm între rânduri și 10-12 cm între plante. Norma de sămânță este de 15-20 kg/ha.

Pentru cei ce vor să cultive spanacul în solar, menționăm că semănatul se face la finalul lunii octombrie, iar recoltatul se face în cursul lunii martie. În cazul în care se dorește recoltarea culturii de spanac din solar în toamnă, semănatul trebuie să aibă loc la sfârșitul lunii august sau în prima jumătate a lunii septembrie.

Important de precizat că spanacul are nevoie de o cantitate însemnată de apă, simțindu-se bine atunci când umiditatea solului este constantă.