Home » Life & Style » De la ce vârstă copilul poate folosi un cuțit. Sfaturi pentru a-l ajuta

De la ce vârstă copilul poate folosi un cuțit. Sfaturi pentru a-l ajuta

Ileana Mladinoiu / 07.12.2020, 17:12
De la ce vârstă copilul poate folosi un cuțit. Sfaturi pentru a-l ajuta

Aproape că nici nu vă dați seama când copilul dumneavoastră  crește și că va trebui să vă luați treptat la revedere de la biberoane sau alăptare, pentru a face loc alimentelor diversificate. Mai întâi, copilașul poate să folosească degetele, ceea ce este de mare ajutor. Numeroase studii au arătat că acei copii care au mâncat mai des cu degetele au fost mai puțin predispuși la obezitate.

Folosirea cuțitului de către copii

Cu toate acestea, încetul cu încetul este bine să învețe să folosescă o lingură, o furculiță și un cuțit. Utilizarea tacâmurilor este, de fapt, unul dintre numeroasele moduri în care copilul tău își poate dezvolta independența și încrederea în capacitățile sale.

Prin urmare, în jur de 12 luni, când diversificarea alimentară l-a condus la alimente solide, copilul poate începe să se descurce cu o lingură, chiar dacă la început o va face mai stângaci. Vă puteți aștepta să ducă lingura goală la gură, după aceea să o pună alături, pe masă, și nu în farfurie.

Doctorii pediatri spun că folosirea tacâmurilor necesită oarecare instruire și abia în jurul vârstei de 2 ani coordonarea mâinii-ochi le dă posibilitatea copiilor să se hrănească singuri.

Sfaturi pentru a-l ajuta pe copil să folosească un cuțit

Introduceți la început un cuțit cu vârf rotund, deoarece nu prezintă niciun risc legat de lama sa care nu este ascuțită. Poate unge cu el unt moale sau gem, de exemplu. Trecând prin acest pas, acel copil se va putea familiariza cu obiceiul de a avea un cuțit la masă. Îl va folosi și pentru alte alimente moi, cum ar fi legumele fierte.

Abia în jurul vârstei de 6 sau 7 ani, un copil va fi capabil să taie carne, desigur, sub supravegherea dumneavoastră.

Un copil este de obicei pregătit să-l folosească în jur de 3 ani. Un copil mic învață să înțepe mâncarea și să o zdrobească pe cea moale. În jur de 4 ani, se deprinde cu tăierea și a câtorva alimente moi cu furculița. Utilizarea cuțitului, tacâm considerat mai periculos, se face pas cu pas.

Folosirea cuțitului de către copii
Folosirea cuțitului de către copii

Totuși, înainte de această vârstă, îl puteți face să folosească un cuțit din când, bine supravegheat, pentru a vă ajuta în bucătărie, de exemplu. Știți mai bine decât oricine cum este copilul vostru și dacă este suficient de inteligent.

Cum e bine să-l îndrumați

De aceea, de ce să nu-l inițiați mai devreme, pentru că de multe ori copiii învață mai ales observându-vă și repetând acțiunile cu dvs., pentru a-și dezvolta abilitățile. Prin urmare, este important să-l susțineți în învățarea lui și să prețuiți succesele, lăudându-l.

Se vor introduce și celelalte tacâmuri, începând cu furculița. Pentru tacâmuri, se recomandă să utilizați tacâmuri potrivite pentru dimensiunea mâinilor mici ale copilului, pentru a facilita mânuirea acestora.

Există seturi de tacâmuri ergonomice pentru copii. Dacă doriți să-i ajutați și să fie în deplină siguranță, îi puteți pune să taie aluat de plastilină sau sare cu cuțitul cu vârf rotund. Astfel va înveța să manipuleze ustensila fără teamă, înainte de a trece la alimente mai dificile, precum carnea.