Home » Life & Style » Timp liber » Când începe emisiunea lui Dan Negru la Kanal D. Data anunțată oficial

Când începe emisiunea lui Dan Negru la Kanal D. Data anunțată oficial

Manolică Anca / 13.04.2022, 14:16

Vestea că Dan Negru s-a mutat la postul de televiziune Kanal D a luat prin surprindere pe toată lumea. După mulți ani în care a prezentat unele dintre cele mai de succes show-uri din media românească pe postul Antena 1, prezentatorul TV este acum pregătit de noi provocări. El va realiza la o emisiune de tip „quiz”, iar producătorii au anunțat deja data când va începe. Iată toate detaliile despre cel mai nou proiect al lui Dan Negru.

S-a anunțat data oficială când începe emisiunea lui Dan Negru la Kanal D

Așteptarea va lua sfârșit în curând! Cei care sunt nerăbdători să îl revadă pe Dan Negru din nou pe micile ecrane, o vor putea face începând de miercuri, 20 aprilie. Producătorii emisiunii „Jocul cuvintelor” de la Kanal D au anunțat data premierei, urmând ca show-ul să fie difuzat de trei ori pe săptămână, de miercuri până vineri.

Emisiunea, care va începe pe 20 aprilie, de la 22:30, la Kanal D, va aduce aduce în casele telespectatorilor cel mai simplu de înțeles quiz show din istoria televiziunii! Este vorba despre un show cu și despre cuvinte, care pune la mintea la contribuție. Un fel de „gimnastică” a minții, atractivă tocmai prin simplitatea ei.

Filmările sunt deja în defășurare, într-un decor spectaculos, special creat pentru noul show. Concurenții sunt gata să demonstreze că dețin toate calitățile necesare pentru a câștiga premiile puse la bătaie, dar și bucuria de a se juca cu sensurile și cuvintele. Desigur, alături de unul dintre cei mai mari prezentatori TV ai României.

„Am construit cel mai spectaculos decor de quiz din România și îl vom popula cu oamenii isteți, care nu aveau loc la TV până acum”, a spus Dan Negru, potrivit unui comunicat oficial al postului Kanal D.

Imagine din platoul emisiunii
Imagine din platoul emisiunii

Participanții au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte

În fiecare ediție a show-ului „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, prezentatorul va avea în față cinci concurenți, cărora le vor fi testate vocabularul și spontaneitatea. Capacitatea de a înțelege cu ușurință sensurile și de a face conexiunile potrivite vor fi ingredientele cheie care îi vor ajuta pe participanți să găsească varianta corectă de răspuns. Dan Negru va oferi o definiție, iar ei vor trebui să vină cu soluția.

Pentru asta, participanții vor avea la dispoziție 4 minute, timp în care să descopere 14 cuvinte. Cei ce vor reuși să dea răspunsurile corecte, vor fi răsplătiți cu premii importante în bani.

Așadar, nu rata premiera celui mai simplu de înțeles quiz din istoria televiziunii mondiale, „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, de miercuri, 20 aprilie, de la 22:30! Îți vei putea antrena mintea, împreună cu ceilalți membri ai familiei tale, în mai relaxant show concurs cu și despre cuvinte. De miercuri până vineri, de la 22:30, la Kanal D!

Cunoscut drept un realizator TV cu un debit verbal mare, Dan Negru a mărturisit, într-un interviu pentru Viva!, mai în glumă, mai în serios, că în noua lui emisiune va lăsa concurenții să vorbească mai mult.