Home » Life & Style » Unde se află Poiana Narciselor, locul deosebit din România, cum se ajunge aici și ce mai poți vedea în zonă

Unde se află Poiana Narciselor, locul deosebit din România, cum se ajunge aici și ce mai poți vedea în zonă

Voicu Costin / 30.04.2022, 09:30

Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, cunoscută și sub numele de Dumbrava Vadului, Poiana Narciselor, Dumbrava Narciselor, precum și sub numele, folosit mai ales de localnici, Pădurea Vadului, este o arie protejată de interes naţional. Unde se află Poiana Narciselor şi cum se ajunge aici?

Unde se află Dumbrava Narciselor

Dumbrava Vadului este situată în partea central-vestică a județului Brașov, la 3 km spre sud-vest de satul Vad și este străbătută de drumul comunal DC65.

Acest paradis se află la 60 de kilometri de Brașov înspre municipiul Făgăraș. Poiana Narciselor este cea mai mare din Europa și este arie protejată. Rezervația naturală cu o suprafață de 395 hectare, reprezintă o arie naturală acoperită cu pădure de stejar și poieni unde vegetează o specie de narcisă ocrotită prin lege.

Această zonă cu păduri de stejar și poieni multe se caracterizează prin abundența narciselor, plante favorizate în primul rând de solul podzolic cu urme de mlaștină și de umbra slabă a arborilor. Primăvara, în luna mai, printre stejari, înfloresc milioane de narcise, printre care și specia de Narcissus radiiflorus, cunoscută de localnici sub denumirea de coprine.

Ce mai putem vedea aici

Mirosul florilor se simte de la mare distanță. Rezervația este imensă și are și alte specii de plante, de la bulbuc de munte, coada vulpii sau stupiță. Dacă ai noroc, poți vedea căprioare, mistreți, veverițe, vulpi sau iepure-de-câmp. În plus, poți vedea și mamifere, păsări, insecte, fluturi rari și reptile. În fiecare an, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, are loc Festivalul Narciselor.

Dumbrava Vadului a constituit un minunat decor al unui episod al filmului artistic românesc Neamul Șoimăreștilor, ecranizare a romanului cu același nume, scris de Mihail Sadoveanu.

Atracții turistice din această zonă

În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (monumente istorice, lăcașuri de cult, situri arheologice, arii naturale protejate) și anual, în satele din apropiere se desfășoară evenimente culturale (obiceiuri folclorice) specifice Țării Făgărașului. Iată mai jos o serie de obiective turistice ce nu trebuie ratate, dacă ajungeți să vizitați și Poiana Narciselor.

  • Biserica săsească din Șercaia (datată secolul al XV-lea, reconstruită 1868-1875 în stil gotic) – monument istoric
  • Biserica evanghelică-luterană din Hălmeag (construcție sec. XIII – XV) – monument istoric
  • Biserica ortodoxă din Vad (construită între anii 1874-1877)
  • Ansamblul casei parohiale evanghelice din Șercaia (sec. XVII – XIX) – monument istoric
  • Situl arheologic de la Hălmeag (Valea Mâții)
  • Rezervația naturală „Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită” – monument natural aflat pe teritoriul administrativ al comunei vecine, Comăna
  • Rezervația naturală Peștera Comăna, aflată pe teritoriul administrativ al comunei vecine, Comana.

Evenimente culturale

Plugarul, obicei folcloric agricol rar, desfășurat, în fiecare an, a doua zi a Sfintelor Paști (în Lunea Luminată), în doar câteva sate făgărășene: Comăna de Jos, Cuciulata, Părău, Veneția de Jos, Vad.

Cum se poate ajunge la Poiana Narciselor

  • Drumul național DN1 pe ruta: Brașov – Codlea – Perșani – Șercaia // Cluj-Napoca – Alba Iulia – Sebeș – Sibiu – Făgăraș – Mândra – Șercaia, apoi, din Șercaia, pe Drumul național DN73A, până la Vad, de la Vad pe drumul comunal DC107C;
  • Drumul național DN73A pe ruta: Predeal – Râșnov – Zărnești – Șinca Veche – Ohaba – Vad (apoi pe drumul comunal DC107C)