Home » Știri » Cel mai fericit animal din lume. Cum se numește și unde trăiește. Imagini adorabile

Cel mai fericit animal din lume. Cum se numește și unde trăiește. Imagini adorabile

Cojocaru Cristian / 25.08.2021, 13:04
Cel mai fericit animal din lume. Cum se numește și unde trăiește. Imagini adorabile

Un marsupial care trăiește în Australia pare a fi cel mai fericit animal din lume. Înfățișarea acestui animal dă impresia că zâmbește mereu, expresia lui facială fiind mereu una amuzantă, chiar și atunci când animalul doarme.

Cum arată cel mai fericit animal din lume

Turiștii aflați în zonă nu au ezitat să facă fotografii datorită cărora animalul a reușit să devină o vedetă a celor care nu cuvântă. Un întreg film documentar a fost dedicat de către cei de la National Geographic interesantului animal Quokka. Animalul trăiește în zone în care viața nu îi este amenințată de către prădători, astfel că este foarte prietenos cu oameni.

Quokka trăiește în vestul Australiei unde are parte de zone de vegetație densă care sunt în apropierea pădurilor de eucalipt dar și a apelor. Locurile în care aceste simpatice animale pot fi întâlnite pe Insula Rottnest și Insula Bald care se află în apropiere de Albany. Cea dintâi are o suprafață de 19 kilometri iar în trecut a fost locuită de aborigeni. În secolul XVII, atunci când europenii au ajuns pe insulă, nu mai existau locuitori.

Quokka este un marsupial din familia Macropodidae, aceeași din care fac parte și cangurii și alte specii similare. Înainte ca europenii să ajungă în Australia, existau 53 de specii de marsupiale. De-a lungul timpului, șase dintre aceste specii au ajuns la extincție. Dimensiunile animalului sunt similare cu ale unei pisici, iar coada este una scurtă, cântărind între 2,5 – 5 kilograme la o lungime de 40-55 de centimetri.

Corpul marsupialului este acoperit de blană cu peri aspri în timp ce urechile sunt mici și rotunjite, capul scurt, nasul negru, iar obrajii proeminenți, cel din urmă detaliu fiind și cel care îi redă înfățișarea amuzantă. La fel ca primatele, vederea acestuia poate distinge doar trei culori.

Animalul este erbivor și cu activitate nocturnă, iar metoda de deplasare este prin saltul realizat cu ajutorul picioarelor din spate sau mergând pe cele patru picioare. De cele mai multe ori păstrează același culcuș unde doarme pe timpul  zilei, iar seara iese din tufiș. Meniul acestui marsupial cuprinde fructe, legume, semințe, rădăcini și frunze, iar quokka umblă în grupuri mari, de peste o sută de exemplare.

Quokka își procură hrana cățărându-se în arbori, iar cantitățile de apă de care are nevoie sunt foarte mari, de cele mai multe ori procurând-o din fructele cu care se hrănește. Curiozitatea îl determină să se apropie de oameni, iar acesta poate rezista foarte mult timp fără hrană și apă, pe baza grăsimii pe care o stochează în coadă.

Iarna este anotimpul preferat pentru împerechere, iar gestația durează 28 de zile. Începând cu vârsta de 18 luni, acesta se poate reproduce și dă naștere de maximum două ori pe an, un singur pui la fiecare naștere. Ca și în cazul cangurilor, puiul de Quokka se adăpostește în marsupiul mamei până la vârsta de 10 luni. Speranța de viață a marsupialului este de aproximativ zece ani.

În anul 2008 simpaticul animal a fost declarat specie protejată din cauza faptului că numărul acestora a scăzut drastic din cauza prădătorilor introduși de către om precum vulpile și pisicile sălbatice.

fericit animal lume
Quokka poate fi gasit in Australia si a fost denumit ca fiind cel mai fericit animal din lume pe baza fizionomiei sale

Quokka în relația cu omul

Quokka s-a adaptat foarte ușor în prezența oamenilor, fiind destul de întâlnit prin curțile localnicilor și totodată, apropiindu-se de turiști pentru a obține hrană. Acesta este printre puținele animale care, nu devine agresiv atunci când trebuie să se hrănească sau să se înmulțească.

Turiștilor le este interzis să îi atingă, iar Insula Rottnest este locul unde pot fi văzute cele mai multe exemplare. Chiar și așa, turiștii nu ezită să își facă selfie-uri cu simpaticul animal. Guvernul întreține și o campanie de strângere de fonduri pentru potejarea speciei însă avertizează turiștii că aceste animale nu trebuie hrănite pentru că anumite alimente le poate dăuna. Cei care nu respectă aceste reguli, sunt amendați.

Din cauza incendiilor care au loc destul de des pe continent, această specie este amenințată la fel ca și multe altele. Potrivit unor rapoarte, la fiecare 0,65 hectare de pădure arse dispar aproximativ 100 de milioane de animale. Pe lângă efectele naturale, oamenii la rândul lor se fac vinovați pentru aceste incendii, astfel că peste 200 de persoane au fost reținute din cauza acestor acțiuni inconștiente și dăunătoare florii și faunei.