Home » Știri » Știri sociale » Emigrarea în Australia – 11 detalii de luat în calcul înainte de a face acest mare

Emigrarea în Australia – 11 detalii de luat în calcul înainte de a face acest mare

Pană Emanuela / 07.02.2021, 17:58

Despre Australia, singura țară-continent, se spune că este la capătul lumii sau chiar o lume în sine. Cu 25 de milioane de locuitori, care împart un teritoriu de 7 milioane de metri pătrați, Australia se poziționează pe locul 6 în topul celor mai mari țări de pe planetă. În ultimii ani, tot mai mulți cetățeni străini, printre care și români, decid să plece peste hotarele țării, în speranța că vor fi remunerați mai bine și vor duce o viață mai lipsită de griji. Iată 11 detalii pe care ar trebui să le iei în calcul, dacă și tu vrei să faci acest pas mare.

Emigrarea în Australia, țara cangurilor și a urșilor koala

Australia a devenit din ce în ce mai populară ca țară-gazdă, având oferte de muncă destul de atrăgătoare pentru cetățenii străini. Se știe că, în ultimii ani, cele mai multe joburi puse la bătaie peste hotare aveau ca destinați țările europene, însă, mai nou, intermediarii au început să propună locuri de muncă și în țări ceva mai… îndepărtate.

Australia este o țară ce merită descoperită, pentru că se bucură de o frumusețe naturală copleșitoare – de la misteriosul Uluru, până la cea mai veche pădure tropicală, plajele cu nisip auriu, kanguri și ursuleți koala și, desigur, Marea Barieră de Corali. Un sondaj din 2019, făcut printre expații care trăiesc în Australia, arăta că 90% dintre aceștia sunt încântați de posibilitățile de petrecere a timpului liber în această țară, iar 88% dintre repondenți s-au declarat mulțumiți de calitatea mediului înconjurător.

Australia bifează și la capitolul sănătate publică, fiind văzută ca o țară ideală pentru creșterea copiilor. Totuși, calitatea costă, astfel că să trăiești aici nu este deloc ieftin. Cele mai scumpe orașe din Australia sunt: Sydney, Melbourne, Darwin, capitala Canberra și Brisbane. De asemenea, Australia se află pe locul 12 în lume în ceea ce privește costul vieții, lăsând țări precum Marea Britanie sau SUA mult în spate.

Citește și: Emigrarea în Norvegia – ce trebuie să știi despre această țară înainte să iei o decizie definitivă

11 detalii pe care trebuie să le știi înainte de a face marele pas

Spuneam că Australia prezintă oferte de muncă destul de atrăgătoare, iar acest fapt se datorează în parte și procedurii simplificate de a obține viza (în funcție de criteriile pe care le întrunește emigrantul). Totuși, faptul că viza se poate obține destul de ușor nu înseamnă și că veți găsi cu ușurință un loc de muncă. Îți prezentăm, în continuare, 11 detalii interesante pe care ar trebui să le știi referitor la emigrarea în Australia.

11 detalii despre emigrarea în Australia
11 detalii despre emigrarea în Australia

1. Pentru a avea succes în Australia, în ceea ce privește obținerea unui job, profesia/meseria dvs. ar trebui să fie mai rar întâlnită printre băștinași (profesiile populare în rândul cetățenilor australieni vă vor reduce considerabil șansele de angajare).

2. După cum probabil era de așteptat, politica statului în ceea ce privește locurile de muncă este una protectoare și acordă prioritate propriilor cetățeni.

3. Australia este țara cu cel mai generos salariu minim din lume – 17.70 dolari australieni pe oră (față de 14.66 în Marea Britanie sau 10.08 în SUA), dar și costul vieții este unul ridicat.

4. În Australia, alimentele sunt mai scumpe decât în marile orașe ale lumii. De exemplu, un carton cu 12 ouă costă în jur de 5 dolari, o pâine circa 3.50 dolari, iar 2 litri de lapte 2 dolari, ceea ce înseamnă că vei plăti între 80 și 300 de dolari pe alimente, lunar.

5. Prețul apartamentelor variază de la oraș la oraș, în funcție de poziție, centrală sau periferică, pornind de la 1208.33 de dolari australieni (cca. 765 de euro) în Hobart și ajungând până la 2681.48 de dolari australieni (cca. 1.700 de euro) în Sydney.

6. Utilitățile de bază (care includ curentul electric, gazul și internetul) pentru un apartament standard cu două camere sunt de aproximativ 350 de dolari australieni pe lună.

7. Australia are un sistem public de transport bine pus la punct și, din fericire, este destul de accesibil din punct de vedere al costurilor. Spre exemplu, taxiul costa 2.20 dolari pe kilometru, un bilet de autobuz sau tren 4 dolari, un litru de benzină/motorină 1.50 dolari.

8. Spre deosebire de România, sistemul medical din Australia nu este problematic, reprezentanții permanenți având acces la el plătindu-și taxele anuale.

9. Australia se numără printre cele mai urbanizate țări din lume, 89% din populație locuind la orașe. Curiozitate: Sydney este de aproape două ori mai mare decât New York-ul.

10. Toate orașele din Australia au au sisteme de educație extrem de dezvoltate.

11. În Australia nu există o limbă națională oficială, astfel că aproape toți australienii vorbesc engleza.

De asemenea, ca și pentru alte state, pentru emigrarea în Australia rămân valabile condițiile de bază:

  • să vă informați cu privire la actele suplimentare de care aveți nevoie;
  • să cunoașteți limba engleză cel puțin la nivel elementar;
  • să cunoașteți tradițiile și legislația statului;
  • să vă informați despre prețuri, beneficii de care puteți dispune, detalii despre diasporă, etc.