Home » Știri » Știri externe » 4 curiozități despre Emmanuel Macron. Cu ce se ocupa până să ajungă președintele Franței și cum a reacționat după ce a fost pălmuit în public

4 curiozități despre Emmanuel Macron. Cu ce se ocupa până să ajungă președintele Franței și cum a reacționat după ce a fost pălmuit în public

Manolică Anca / 09.06.2021, 15:00
4 curiozități despre Emmanuel Macron. Cu ce se ocupa până să ajungă președintele Franței și cum a reacționat după ce a fost pălmuit în public

Runda finală a votului din Hexagon l-a avut drept câștigător pe Emmanuel Jean-Michel Frederic Macron, candidatul de centru care a câștigat detașat în fața rivalei Marine Le Pen. În spatele poveștii acelei campanii de succes derulate de Emmanuel Macron se ascund și câteva curiozități despre el, poate mai puțin știute.

Curiozități despre Emmanuel Macron

De când a devenit Președintele Franței, Emmanuel Macron nu a mai avut parte de prea multă intimitate. De multe ori, realizările sale din alte planuri au contat mai puțin pentru presă decât relația pe care o are cu o femeie cu 24 de ani mai în vârstă decât el. Iată câteva curiozități despre Emmanuel Macron.

1. Părinții președintelui nu au fost de acord cu relația acestuia cu Brigitte Trogneux. Iar principala temere a lor era legată de faptul că, din cauza vârstei, aceasta nu va mai putea face copii, iar ei vor fi privați de statutul de bunici. Astfel că ei au făcut tot ce au putut pentru a-i despărți pe cei doi.

L-au trimis să studieze la Paris, în speranța că își va uita iubita din Amiens. Însă, distanța nu a a condus la despărțire, ba mai mult, în 2007, Emmanuel și Brigitte s-au căsătorit.

Emmanuel Macron și soția lui, Brigitte Trogneux
Emmanuel Macron și soția lui, Brigitte Trogneux

A ratat concursul de admitere la Școala Normală Superioară

2. Curiozități despre Emmanuel Macron. Deși a fost un elev foarte silitor, Emmanuel a avut un prim eșec atunci când a ratat concursul de admitere la Școala Normală Superioară. Din fericire, acest lucru nu l-a demoralizat. A obținut mai apoi diploma de studii aprofundate în filozofie, după care a urmat cursurile Institutului de Studii Politice și pe cele ale Școlii Naționale de Administrație.

3. Macron nu și-a dorit prea mult să ajungă președinte. Altele erau pasiunile sale. Iubea poezia și teatrul, iar singura lui mare dorință era să devină scriitor. El a scris până acum trei romane și o mulțime de poeme.

4. Din 2012 până în 2014, acesta a ocupat funcția de secretar general adjunct la Palatul Elysee. Imediat după ce a părăsit acest post, a dorit să devină profesor de economie. Și a obținut două posturi chiar, unul la Berlin și altul la Londra. În cele din urmă, a refuzat ambele oferte întrucât a fost propus ministru al Economiei.

Emmanuel Macron, pălmuit în timpul unei băi de mulțime

Președintele Franței a trecut printr-o întâmplare nefericită marți, 8 iunie 2021, în timpul unei vizite în regiunea Drome, din sud-estul țării. Acesta a fost pălmuit de un bărbat, în momentul în care s-a apropiat de mulțimea strânsă în spatele unui gard de protecție, pentru a da mâna cu oamenii. Iar în acel moment, un om din mulțime s-a repezit și l-a lovit pe Macron.

Emmanuel Macron a fost pălmuit
Emmanuel Macron a fost pălmuit

Gărzile de corp au intervenit imediat și l-au imobilizat pe cel care l-a lovit pe președinte. Agenţii serviciilor de securitate au anunţat reţinerea a doi suspecţi. După incident, președintele a anunțat că se simte bine, catalogând cele petrecute drept un act „izolat” generat de „indivizi ultraviolenţi”.

„Totul este bine. Trebuie să relativizăm acest incident care este, cred, un fapt izolat. Nu trebuie ca acest lucru să eclipseze restul subiectelor atât de importante care afectează vieţile multor oameni

(..) Eu nu aş vrea ca indivizi izolaţi sau oameni care merg spre extreme, în orice fel, să îi facă uitaţi pe restul. Poporul francez este un popor republican. Cei mai mulţi dintre francezi sunt interesaţi de problemele de fond. Din principiu, eu aş fi inflexibil, dar să nu lăsăm ca acte izolate, ale unor indivizi ultraviolenţi, cum sunt unii la fiecare eveniment de acest fel, să prindă controlul asupra dezbaterii publice, nu merită”, a declarat Emmanuel Macron pentru publicaţia Le Dauphiné Libéré.