Cum ar putea arăta ultima zi pe Pământ. Experimentul inedit al oamenilor de știință despre sfârșitul lumii

Din când în când membrii unei secte milenare bat la ușa casei noastre, înspăimântându-ne cu iminenta sosire a sfârșitului lumii. Ei ne informează mereu că numai cei drepți și cei buni vor fi mântuiți și, în mod curios, singurii oameni buni sunt ei. Oamenii de știință au dorit însă să conducă un experiment prin care se poate arăta cum ar fi ultima zi pe Pământ.

Ultima zi pe Pământ reprezintă subiect de studiu al cercetătorilor

Nu există niciun motiv să presupunem că aceste cataclisme cosmice teribile cu care intenționează să ne sperie, se vor întâmpla în viitorul apropiat. Totuși, este adevărat că sfârșitul lumii va veni peste noi. Desigur, nu este ceva iminent, ci o catastrofă care va avea loc peste 7.000 de milioane de ani.

Soarta Soarelui este cunoscută destul de exact. La fel cum mașinile rămân fără combustibil, va veni ziua în care hidrogenul din centrul său, zona reactorului de fuziune, se va epuiza. Ce se va întâmpla în continuare? Miezul se va contracta, iar carcasa se va extinde înce, astfel că îl va înghiți și vaporiza încet pe Mercur și îl va înghiți și vaporiza pe Venus.

Știri din lume

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Căldura degajată va schimba complet aspectul sistemului solar. Nu numai că va vaporiza planetele interioare, dar va aduce primăvară centurii Kuiper, un depozit de comete și asteroizi de pe orbita lui Neptun și căruia îi aparține Pluto. În timpul expansiunii, suprafața solară va deveni din ce în ce mai rece și va căpăta o nuanță roșiatică. Ceea ce nu se știe este dacă va ajunge pe orbita Pământului înainte de a-și opri expansiunea. Pentru orice astronom, în 7.000 de milioane de ani Soarele nu va fi o mică stea galbenă, ci o gigantă roșie, o stea care va fi intrat în ultimul milion de ani din viața sa.

Dacă Pământul supraviețuiește expansiunii, ne vom găsi într-un iad fără viață, strălucind de un roșu pal. Un Pământ care își va arăta întotdeauna una dintre fețele Soarelui datorită unui efect gravitațional pe termen lung, numit cuplare de maree, în moduri care sincronizează perioada de rotație cu perioada de translație.

Planeta ar deveni un bulgăre de gaz

În partea de lume iluminată de un Soare care acoperă cerul amenințător, pentru că va fi de 250 de ori mai mare decât este astăzi, suprafața va fi la peste 2000 ° C: un ocean de magmă și roci vaporizate într-un aer inflamat de căldură . În cealaltă jumătate a nopții eterne, temperaturile sunt mai greu de prezis: totul depinde dacă planeta are o atmosferă perceptibilă.

În acest caz, vânturile slabe ar transporta căldură din emisfera diurnă, transformând partea întunecată în ceva asemănător unui prăjitor de pâine. Cel mai asemănător loc este Mercur, unde cu o atmosferă slabă temperaturile la amiază ajung la 350°C, plumbul se topește, iar noaptea scad până la -170°C. Previziunile pentru Pământ determină că zona întunecată va fi și mai întunecată.

Într-un mediu atât de fantastic, apar comportamente climatice exotice. Pe partea caldă, metalele precum siliciul, magneziul și fierul, împreună cu oxizii corespunzători lor, se vor evapora din oceanul de magmă și vor intra în atmosferă. În zona neobișnuită de amurg, care separă ziua de noapte, acești vapori se vor condensa: va ploua cu fier și poate zăpadă de monoxid de siliciu.

Deja pe partea întunecată zăpada va fi potasiu și sodiu. Frigul de acolo va fi suficient pentru a îngheța dioxidul de carbon, dioxidul de sulf și argonul formând un strat imens sub care se poate găsi gheață pură, dacă toată apa de pe planetă nu s-a pierdut deja. Cu noroc, niște apă lichidă poate fi găsită și în zona crepusculară, o amintire tristă a ceea ce a fost odată cunoscut drept planeta albastră.

Privind cerul din oceanele de magmă, se va observa un proces extraordinar: straturile cele mai exterioare ale stelei se vor pierde încet în spațiu într-un proces care va dura câteva milioane de ani pentru a ajunge să formeze o nebuloasă planetară. Gazele strălucitoare vor trece prin planeta noastră într-un spectacol incredibil care va dura milioane de ani, creând un înveliș în jurul Sistemului Solar care se va disipa în cele din urmă ca un inel de fum.

Între timp, miezul Soarelui se va micșora la o pitică albă, unde materia este atât de comprimată încât o singură linguriță de pitică albă cântărește mai mult de o tonă. Din păcate, este foarte posibil ca planeta noastră să nu poată asista la un astfel de spectacol. Conform calculelor astronomilor Klaus-Peter Schröder și Robert Connon Smith, Soarele își va pierde o treime din masă în evoluția sa într-o gigantă roșie. Pe scurt, când Soarele va ajunge în stadiul de gigant roșie, va fi de 256 de ori mai mare și de 2.730 de ori mai luminos decât în ​​prezent.

Pământul ars, cufundat practic în cromosfera solară, va produce în el ceva asemănător cu un bulgăre de gaz care va urma planeta noastră pe orbita sa. Frecarea rezultată o va încetini și în cele din urmă va cădea spre stea. Sfârșitul călătoriei. Între timp, imuabilul Soare își va continua drumul către moarte ca pitică neagră.