De ce ne era frică, iată că nu am scăpat. Este oficial, începând de luni, 9 noiembrie 2020, România intră, din nou, în carantină parțială. Iată tot ceea ce trebuie să știi despre declarația pe proprie răspundere. Unde și când o vom folosi.
România intră în carantină parțială, începând de luni, 9 noiembrie, când vor intra în vigoare noile restricții. Astfel, românii vor avea nevoie de declarație pe proprie răspundere atunci când vor circula, pe timp de noapte, între orele 23.00 și 5.00.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă: nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:
Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Ludovic Orban a vorbit în exclusivitate la Digi24 despre noile restricții care urmează să fie impuse de luni, 9 noiembrie 2020. Astfel, pe timpul nopții, va fi permisa doar deplasarea pentru activități care nu necesită amânare, intervalul fiind între 23.00 și 5.00.
În ceea ce privește magazinele, acestea se vor închide după ora 21.00, excepție făcând, însă, farmaciile sau benzinăriile, care, spune acesta, sunt activități esențiale.
Acesta a mai precizat că vor lua în calcul și posibilitatea de a fi acceptată și declarația pe proprie răspundere în format online, pe care o vei putea arăta direct de pe telefon. Urmează să se facă noi reglementări în acest sens.
Cât despre amenzi, premierul României a ținut să sublinieze că polițiștii vor fi la datorie și vor sancționa orice cetățean care nu va respecta regulile, în absolut toată țara. Așadar, acesta îndeamnă la prudență și multă responsabilitate.