Autoritățile responsabile cu gestionarea pandemiei de coronavirus au stabilit noi restricții în România. În zonele unde a explodat numărul infectărilor cu COVID-19, măsurile vor fi mai aspre.
Așadar, în zonele unde incidența a depășit pragul de 4 la mia de locuitori, circulația va fi interzisă vinerea și în weekend, după ora 20:00. De asemenea, magazinele se vor închide la ora 18:00. Sălile de sport vor fi deschise doar acolo unde incidența este sub 4 la mie. În zonele unde incidența depășește numărul cazurilor depășește 7,5 la mia de locuitori, restricțiile se aplică toată săptămâna. Totodată, locuitorii din zonele roșii vor putea părăsi locuința după ora 20:00 doar din motive bine întemeiate și având asupra lor declarația pe propria răspundere.
Potrivit deciziilor Comitetului pentru Situații de urgență, în zonele roșii, unde numărul cazurilor de Covid pare scăpat de sub control, se vor aplica măsurile cele mai dure. Aceste măsuri se referă atât la orele în care se poate circula, cât și la programul magazinelor.
În localitățile cu un număr mai mare de cazuri, printre care și Bucureștiul (incidența a atins pragul de 6,5 cazuri la mia de locuitori în Capitală potrivit ultimului raport), noile restricții trebuie aplicate imediat, așadar Hotărârea va fi publicată vineri în Monitorul Oficial.
”Unde incidența este peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, circulația să fie permisă doar până la orele 20 și nu până la orele 22, cum este acum, iar la operatorii economici, activitatea să fie permisă până la orele 18. Dacă incidența depășește 7,5 la mie circulația va fi permisă până la orele 20 pe toată săptămâna, iar la operatorii economici și activitate până la ora 18, tot pe toată durata săptămânii, iar revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie”, a spus Raed Arafat.