Cele mai comune omonime folosite în limba română: exemple, plus greșeli frecvente

Se știe că lexicul limbii române este format dintr-o mulțime de cuvinte care nu este însă o grupare întâmplătoare, iar fiecare cuvânt nu apare izolat, ci în anumite relații cu un număr mai mic ori mai mare de cuvinte. Altfel spus, sunt legate după anumite criterii.

Ce sunt de fapt omonimele

Este cazul sinonimelor, omonimelor, antonimelor, paronimelor etc. Dintre categoriile semantice enumerate, ne vom opri asupra omonimelor, deoarece se poate întâmpla ca ele să fie lăsate-n voia singurătății, ca niște timbre uzate.

Este nevoie să apară, cum bine spunea Tudor Arghezi, sub un condei mai bun. Atunci vor învia, vor căpăta vigoare.

Știri din lume

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce...

Știri din lume

Recunoști vedetele tale preferate transformate de un artist digital. Cum arată artiștii și politicienții dacă...

S-ar putea să vă întrebați la ce sunt bune, de fapt, omonimele, dacă limba română poate trăi fără ele, care sunt cele mai comune și dacă sunt folosite în mod corespunzător. Tocmai asta încercăm să explicăm în textul de față.

Omonimele sunt cuvintele și expresiile frazeologice care coincid (sunt identice) în planul expresiei, dar au semnificații diferite. Diferă, așadar, în planul conținutului semantic.

Cele mai comune omonime. Greșeli frecvente

Sunt omonime, de exemplu, pilot (stâlp de susținere) și pilot (specialist care conduce o navă).

V-am introdus foarte puțin în conținutul articolului, ca să vă faceți o primă idee.

Două sau mai multe omonime intră într-o relație numită omonimie. Există lingviști care vorbesc de omonimie în cazul tuturor variantelor semantice ale cuvântului, reducând polisemia la omonimie, adică nu admit un sens constant al cuvântului izolat de contextul vorbirii.

În fine, s-a ajuns și la omofone, dat fiind că se pronunță la fel, cât la omografe, pentru că se scriu la fel, pe care le abandonăm ca să nu ne abatem prea mult de la subiectul propriu-zis.

Clasificarea omonimelor

Din punct de vedere sincronic se poate vorbi de mai multe tipuri de omonime:

1.Omonime lexicale

Se mai numesc și propriu-zise. Aparțin aceleiași clase lexico-gramaticale, adică sunt substantive, verbe etc. La rândul lor, acestea pot fi:

a)   Omonime totale, la care identitatea planului expresiei acoperă toate formele paradigmei.

De ex.: cuvântul arie (suprafață), substantiv, este omonim cu  arie (melodie), tot substantiv sau broască (încuietoare) omonim cu broască (batracian), păr (pom), păr (plete).

La verbe, putem da ca exemple: a semăna (a pune sâmânță) și a semăna (a se asemui), a încinge (a înfierbânta), a încinge (a înfășura).

b)  Omonime parțiale, la care nu coincid toate formele paradigmei: masă (mobilă) și masă (mulțime) au forme diferite de plural mese- mase, cot- coate (parte a mâinii) și cot- coturi (veche măsură de lungime). A acorda, acord, acorzi etc. (a da) și a acorda-acordezi ( instrument muzical).

Ex. Tu știi să acorzi pianul? Corect ar fi trebuit să întrebați: Tu știi să acordezi pianul?

2. Omonime lexico-gramaticale

Le găsim atunci când sunt părți de vorbire diferite, cum ar fi: cadă (substantiv- Cada strălucește de curățenie) -cadă- (verb- Gardul ală stă să cadă), poartă (substantiv) -poartă (verb).

Cuvântul unde poate avea mai multe înțelesuri, în funcție de partea de vorbire pe care o reprezintă.

-adverb interogativ: Unde te duci?

-adverb relativ: Nu se știe unde a plecat.

Izvorul curge cu unde line. (substantiv sinonim cu “mișcare ritmică, ușoară a apei”.)

3.Omonime gramaticale

Sunt din aceeași clasă, dar cu sensuri gramaticale diferite: Ion vine mâine (Ion este substantiv în nominativ) Ion, vino mâine (subsantiv în vocativ).

Unii lingviști sunt de părere că omonimia este o „boală” pentru limbă, că duce la confuzii și de aceea găsesc că există omonimie tolerabilă și omonimie intolerabilă.

Însă, fiecare vorbitor are competența de a atribui unui cuvânt semnificații diferite și de a le înțelege în situația dată. Cuvintele se învață de vorbitori cu toate sensurile.

Dacă veți auzi cântecul „Mi-a trimis bădița carte, veți înțelege că este vorba de scrisoare și nu de carte (volum).

Omonimia poate produce și confuzii. Acestea denot[ slaba competență lingvistică, sau urmărirea intenționată a echivocului.