Vremea devine capricioasă, iar toamna și-a intrat cu adevărat în drepturi. Află ce îți rezervă prognoza meteo pentru luna octombrie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea urmează să se răcească și mai tare în cea de-a doua lună a toamnei. Meteorologii au emis în acest sens prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai ridicate decât media normală acestei perioade, vor fi întâlnite în regiunea vestică a teritoriului.
În intervalul menționat valorile din termometre vor fi ușor mai joase în comparație cu cele specifice acestui interval. Acest lucru va fi predominant în estul țării, în timp ce în partea vestică a teritoriului, temperaturile vor fi mai ridicate. În general, în această perioadă, valorile termice se vor menține în jurul celor normale ale perioadei indicate. Nivelul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și deficitare în restul teritoriului.
În acest interval, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile țării.
În această perioadă, temperatura medie a aerului va arăta valori similare cu cele normale intervalului menționat, astfel că temperaturile vor fi unele răcoroase, specifice anotimpului. În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea se vor încadra în media normală specifică perioade, cu o tendință ușor deficitară la nivel local.
În intervalul te timp, valorile din termometre vor arăta temperaturi situate ușor peste cele specifice acestei săptămâni a lunii octombrie, în majoritatea teritoriului. Regimul pluviometric va fi unul apropiat de cel normal acestei perioade.
La nivelul Capitalei, temperaturile în termometre vor arăta valori normale ale acestei perioade, cuprinse între 12 -17 grade Celsius pe timpul zilei, iar pe timpul nopții ajungând la 10-12 grade Celsius. Nivelul pluviometric se va menține în jurul valorilor normale acestei luni. În general, cerul va prezenta înnorări.
Meteorologii de la ANM au emis în cursul zilei de 23 septembrie 2021, o informare cu privire la temperaturi scăzute la nivelul întregului teritoriu. Această informare meteorologică va rămâne în vigoare până vineri, 24 septembrie 2021, la ora 23:00.
”După un weekend cu temperaturi de aproape 30 grade Celsius, săptămâna viitoare valorile termice vor marca o scãdere în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va avea înnorãri şi va ploua în jumãtatea de sud-vest a teritoriului şi pe arii restrânse în rest.
Vor fi mai ales averse şi trecãtor se vor semnala descãrcãri electrice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 14 grade”.
Vântul va avea intensificări, astfel că vor fi înregistrate viteze cuprinse între 55 -60 km/h, iar în zonele cu altitudine înaltă, rafalele vor ajunge la viteze ce vor depăși 80 km/h. În general, vremea se va menține rece la nivelul întregului teritoriu, iar în timpul nopții, valorile din termometre vor fi cuprinse între 0 – 3 grade Celsius, în zonele subcarpatice.