Home » Știri » Știri economice » Ce este OECD și care sunt statele membre. România își dorește aderarea

Ce este OECD și care sunt statele membre. România își dorește aderarea

Cojocaru Cristian / 26.01.2022, 16:05
Ce este OECD și care sunt statele membre. România își dorește aderarea

OECD este  Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică la care România dorește aderarea. Consiliul organizației a deschis astfel discuțiile pentru România, dar și pentru alți cinci candidați dintre care Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru. Află ce este OECD și care sunt statele membre ale acesteia la nivel global.

OECD deschide discuțiile cu privire la aderarea României

OECD lua ființă în anul 1961 fiind un for interguvernamental dedicat identificării și evaluării politicilor publice cu privire la creșterea economică și stabilitate socială. Actualii membrii, 38 la număr dintre care 23 numai din Europa, sunt state dezvoltate care dețin peste 70% din producția și comerțul la nivel global.

Potrivit unui comunicat de presă, s-a luat decizia de a delibera cu privire la posibilii membrii datorită progeselor făcute de către cele șase state de la data depunerii cererilor de aderare la OECD.

„Foile de parcurs individuale pentru procesul detaliat de evaluare vor fi pregătite de acum, dacă acele țări confirmă aderarea la valorile, viziunea și prioritățile reflectate în Declarația de Viziune a OECD la a 60-a Aniversare și a Declarației Consiliului Ministerial adoptate anul trecut.

Aceste documente reafirmă obiectivele Convenției fondatoare a OECD, la care noii membri trebuie să acceadă, și stabilesc valorile împărtășite de membrii OECD, inclusiv prezervarea libertăților individuale, valorile democratice, statul de drept și protecția drepturilor omului, și valoarea economiilor de piață deschise, competitive, sustenabile și transparente.

Acestea se referă și la angajamentul membrilor OECD de a promova creșterea economică sustenabilă și incluzivă și la obiectivele lor de a combate schimbările climatice, inclusiv stoparea și inversarea pierderii biodiversității și a defrișărilor”, se arată în comunicat.

Procesul de negociere va consta într-o evaluare din partea a 20 de comisii tehnice cu privire la aliniera țărilor candidate la standardele, politicile și practicile OECD. Astfel, în urma acestor analize și înainte ca un stat să devină membru, este necesară ajustarea legislativă pentru a se alinia standardelor OECD.

Aceste analize vor fi efectuate asupra problemelor care includ comerțul, investițiile, progresele din cadrul guvernanței publice, integritatea, eforturile anti-corupție dar și protecția mediului și acțiunile cu privire la climă. Procesele de aderare nu prevăd un termen limită pentru a fi îndeplinite, astfel că rezultatul va depinde în funcție de capacitățile fiecărui stat care dorește integrarea în OECD.

După ce aceste analize sunt finalizate, toți membrii OECD vor lua o decizie în unanimitate cu privire la aderarea unui stat. Președintele Klaus Iohannis a afirmat că România este în continuare angajată în a atinge obiectivul de a deveni membru OECD.

„Salut călduros decizia OECD de astăzi de a deschide negocierile de aderare cu România. Mulțumesc Secretarului General Mathias Cormann și statelor membre pentru sprijinirea candidaturii României! Rămânem angajați să urmărim obiectivul aderării la OECD, cu energie și determinare”, se arată în mesajul lui Iohannis pe Twitter.

oecd
Klaus Iohannis a afirmat că Romania este in continuare angajată în a deveni membru OECD

Care sunt membrii organizației

Convenția a fost semnată în decembrie 1960, iar OCDE a înlocuit oficial OEEC în septembrie 1961. Ea a constat din țările europene fondatoare ale OEEC plus Statele Unite și Canada. Membrii fondatori oficiali sunt:

  • Austria
  • Belgia
  • Canada
  • Danemarca
  • Franţa
  • Germania
  • Grecia
  • Islanda
  • Irlanda
  • Italia
  • Luxemburg
  • Olanda
  • Norvegia
  • Portugalia
  • Spania
  • Suedia
  • Elveţia
  • Regatul Unit
  • Statele Unite.

În următorii 12 ani, Japonia, Finlanda, Australia și Noua Zeelandă s-au alăturat organizației. Iugoslavia a avut statut de observator în organizație începând cu înființarea OCDE până la dizolvarea acesteia ca țară. În prezent, lista completă a membrilor OECD conțin state precum: Australia, Austria, Belgia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania,Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Letonia, Lituania, Mexic Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite