Home » Meteo » Prognoza meteo 11-24 aprilie 2022. Cum va fi vremea, în România, de Florii și Paște 2022. Informații de la ANM

Prognoza meteo 11-24 aprilie 2022. Cum va fi vremea, în România, de Florii și Paște 2022. Informații de la ANM

Voicu Costin / 11.04.2022, 15:42
Prognoza meteo 11-24 aprilie 2022. Cum va fi vremea, în România, de Florii și Paște 2022. Informații de la ANM

Cei care și-au programat vacanțele în perioada de Florii şi de Paște sunt atenți și la ce spun meteorologii. Vremea și temperaturile prognozate nu arată foarte bine în perioada următoare, dar se pare că în sfânta zi de Paște, vremea va fi ceva mai bună. În următoarele două săptămâni este posibil să plouă, iar valorile temperaturilor vor oscila destul de mult. Cum va fi vremea, în România, de Florii și Paște?

Ce vreme ne așteaptă în perioada următoare?

ANM a emis, luni, 11 aprilie, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, respectiv pentru intervalul 11 – 24 aprilie 2022. Meteorologii estimează că este posibil să avem o vreme frumoasă de Paște, cu maxime spre 20 de grade. Veștile nu sunt la fel de bune și în ceea ce privește weekendul de Florii, când vremea va fi mai rece în Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte. Termometrele vor indica temperaturi între 5 și 14 grade, iar în zonele montane sunt așteptate chiar lapovițe și ninsoare.

Nopţile şi dimineţile se vor menţine totuși mai friguroase, mai ales în depresiunile Carpaţilor Orientali. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă, iar îndeosebi în estul Transilvaniei, noaptea pe arii restrânse, se va produce brumă.

Prognoza meteo în Dobrogea

Vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 13 grade și de 3-4 grade pentru cele minime, apoi se va încălzi treptat, iar în 15 și 16 aprilie se vor atinge maxime, în medie de 16-18 grade și minime de 6-8 grade. În perioada 17 – 20 aprilie, scăderea de temperatură estimată, va însemna pentru această regiune, atingerea unor maxime de 12 și minime în jur de 6 grade.

După acest interval, tendința de evoluție a temperaturii va fi de creștere ușoară și treptată până la o medie a maximelor de 16 grade și minime de 7-8 grade. Izolat și trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată după 17 aprilie.

Vremea în Banat

De miercuri, vremea va fi predominant frumoasã şi se va încălzi în toate regiunile. Joi şi vineri, regimul termic va cuprinde valori între 13 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate temperaturi în sud, sud-est. Nopţile şi dimineţile se vor menţine mai friguroase, mai ales în depresiunile Carpaţilor Orientali. Izolat vor fi condiţii de ceaţă, îndeosebi în estul Transilvaniei, noaptea pe arii restrânse se va produce brumă.

Duminică în ziua de Florii, vreme va fi mai rece în Maramureş, Transilvania, Moldova si la munte, unde termometrele vor indica între 5 şi 14 grade. În zonele montane sunt aşteptate lapoviţe, ninsori şi vânt mai intens.

Prognoza meteo în Crișana

Vremea va fi rece la începutul intervalului, astfel că între 11 și 15 aprilie, media maximelor va fi în creștere de la 10-11 grade în prima zi, la 21-22 de grade în ultima, când va fi cald pentru această dată. Ulterior, temperatura va scădea, spre valori medii ale maximelor de 13 grade în data de 18 aprilie, apoi va crește până spre 18 grade la sfârșitul intervalului, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic.

În ceea ce privește regimul termic nocturn, temperatura se va situa în jurul valorii de 0 grade în primele 2 nopți, apoi va crește până spre 6-7 grade în 16 și 17 aprilie. În perioada 17-19 aprilie, media minimelor va fi în scădere spre 2-3 grade, urmând ca până la finalul intervalului să crească din nou până la 6 grade. Trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va crește din nou în perioada 16 – 24 aprilie.

Vremea în Transilvania

La începutul intervalului chiar dacă valorile termice diurne vor crește de la o zi la alta, vremea va fi rece. Media maximelor termice va fi de 9 grade în prima zi și va ajunge la 20 de grade în 15 aprilie. Ulterior vremea se va răci din nou, astfel încât media maximelor în perioada 15-18 aprilie va scădea de la 20 de grade la 12 grade. Spre finalul intervalului de prognoză, temperatura aerului va fi în creștere și se vor înregistra maxime de până la 16 grade.

Media minimelor în primele 3 nopți va fi de -3 grade, apoi va crește până spre 5 grade în 17 aprilie, iar în a doua săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va oscila între 1-4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie și în intervalul 16 – 24 aprilie.

Vremea în Moldova

La începutul intervalului vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a maximelor termice ce se va situa în jurul a 12 grade și minime de 0-2 grade, apoi temperatura aerului va fi în creștere, astfel că, în 15 și 16 aprilie, media regională a maximelor va ajunge la 20 de grade, iar a celor minime la 5-7 grade. În perioada 17 – 20 aprilie se întrevede un nou proces de răcire, media maximelor urmând să coboare la 12 grade, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de 3 grade.

După acest interval, tendința de evoluție a temperaturii va fi de creștere ușoară și treptată până la o medie a maximelor de 16 grade și minime de 4-6 grade. Izolat și trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi va crește în perioada 16-24 aprilie.

Prognoza meteo în Maramureș

Vremea va fi rece la începutul intervalului, cu o medie a valorilor termice diurne ce se va situa în jurul a 10 grade, apoi temperatura aerului va crește, astfel că în ziua de 15 aprilie, se va ajunge la valori de 20 de grade. Ulterior, se va răci treptat, astfel că media maximelor va ajunge la 12 grade în perioada 17-19 aprilie, apoi tendința temperaturii va fi de creștere ușoară, până spre 16 grade în ziua de 24 aprilie.

Media minimelor în primele 3 nopți va fi de -2-0 grade, apoi va crește până spre 5 grade în 17 aprilie, iar în a doua săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va oscila între 2-4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie, precum și în intervalul 16-24 aprilie.

Vremea în Muntenia

Media maximelor va fi în creștere treptată, de la 12-13 grade în prima zi, la valori ce se vor situa în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie. Ulterior, temperatura aerului va scădea și se vor înregistra valori termice diurne de 14-15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18-20 de grade.

Nopțile vor fi reci în primele zile ale intervalului, când media regională a minimelor se va apropia de 0 grade, apoi până la finalul primei săptămâni se va ajunge la valori de 6-8 grade, iar în a doua jumătate a intervalului media acestora va fi de 4-6 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie. În restul intervalului doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe.

Prognoza meteo în Oltenia

Media temperaturilor maximelor va fi în creștere, de la 12-13 grade în prima zi, la valori în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior, temperatura aerului va scădea la 14-15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului, se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18-20 de grade.

Alternanțe termice vor fi și în regimul nocturn al temperaturilor, care vor avea o medie de 0-1 grad în primele nopți, iar în restul intervalului vor oscila între 4-8 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie, iar în 17 și 18 aprilie vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.