În lume există un lac a cărui adâncime depășește 1.600 de metri, fiind cea mai mare rezervă de apă dulce de pe Glob. Ba chiar mai mult de atât, lacul despre care vom vorbi astăzi conține o cincime din întreaga cantitate de apă dulce a planetei. Află în articolul curent care este cel mai adânc lac din lume, unde este situat acesta și ce taine ascunde.
Mai exact, cu o adâncime de 1.642 de metri, lacul Baikal este considerat a fi cel mai adânc lac din lume. Acesta este situat în Rusia, în sudul Siberiei, iar după cum am menționat în rândurile anterioare, reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce de pe Pământ. Concret, vorbim despre o cantitate de apă dulce de aproximativ 23.000 de kilometri cubi, adică cât toate Marile Lacuri ale Americii de Nord la un loc.
Pe lângă toate acestea, Baikal se numără și printre cele mai vechi lacuri de pe planetă (20 – 25 de milioane de ani). De asemenea, lacul siberian are o faună și o floră bogată, aici trăind în jur de 800 de specii de animale și 250 de specii de plante care nu se găsesc decât în această zonă. Locația este uimitoare și merită vizitată, în special iară când Baikalul este acoperit de un strat gros de gheață.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]În această perioadă, gheața lacului capătă o culoare turcoaz nemaipomenită. Aceasta se formează încă din luna ianuarie și rezistă chiar și până în mijlocul sezonului estival. De fapt, pătura gheața este elementul principal pentru dezvoltarea faunei și florei din lac, influențând ciclul de viață al plantelor și animalelor care trăiesc aici.
De-a lungul vremii, mai multe legende s-au născut în jurul Lacului Baikal, iar unele dintre acestea datează tocmai din perioada lui Ginghis Han. Cu toate acestea, oamenii locului se abat de la ele, pentru ca nu cumva să înfurie „șarpele fioros”. Având această adâncime impresionantă, pe lac pot apărea valuri imense care să distrugă bărcile pescarilor, potrivit incredibilia.ro.
Olhon este cea mai mare insulă a lacului, iar aici a fost descoperită o construcție de piatră lungă de circa 300 m. Unii cercetători sunt de părere că, deși are o lungime foarte mare, aceasta a fost ridicată fără mortar sau liant. Deși date nu au fost confirmate, arheologii cred că datează din secolele V-X și o atribuie culturii Kurîkan.
Pe de altă parte, unii susțin că acestea sunt rămășițele unui lăcaș de cult, pentru că în imediata apropiere au fost descoperite morminte vechi. Conform unei alte teorii, aceste ziduri au fost ridicate pentru apărarea împotriva inamicilor, însă nu există încă o explicație precisă din acest punct de vedere.
Printre localnici circulă și un alt mit, mai recent de această dată. Potrivit acestuia, întâmplarea ar fi avut loc în 1982, când mai mulți pescari de pe insula Olhon au anunțat autoritățile locale, după ce ar fi observat pe fundul lacului câteva surse de lumină.
Se spune că atunci scafandrii au intrat în apă, iar când au ajuns la adâncimea de 50 de metri, au întâlnit niște ființe asemănătoare oamenilor, îmbrăcate în costume argintii. Scafandrii au încercat să prindă aceste ființe, însă în încercarea lor trei dintre aceștia au fost uciși.
Deși nu sunt decât simple invenții, aceste legende și mituri despre cel mai adânc lac din lume atrag anual foarte mulți turiști.