Home » Când, unde, cum » Cine a fost Sfântul Cuvios Hariton, prăznuit pe 28 septembrie în calendar creștin ortodox

Cine a fost Sfântul Cuvios Hariton, prăznuit pe 28 septembrie în calendar creștin ortodox

Alexandru Cazacu / 27.09.2021, 12:06
Cine a fost Sfântul Cuvios Hariton, prăznuit pe 28 septembrie în calendar creștin ortodox

Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, Sfântul Hariton este prăznuit pe data de 28 septembrie. Află în următoarele rânduri cine a fost Sfântul Cuvios Hariton și ce a pățit el după ce a recunoscut că este creștin.

Cine a fost Sfântul Cuvios Hariton, prăznuit pe 28 septembrie

Sfântul Cuvios Hariton s-a născut în cetatea Iconiu, din provincia Liconia. Pe vremea împăratului Aurelian (270-275), din cauză că a mărturisit că este creștin, Sf. Hariton a fost torturat, bătut și întemnițat. După moartea împăratului, el a fost eliberat din temniță, după care a plecat spre Ierusalim. În drumul său, el a fost prins de o bandă de tâlhari și dus într-o peșteră, unde era ținut ca sclav. Se spune că în timp ce aceștia stăteau la masă și beau vin, un șarpe veninos a intrat în vasul cu vin al acestora, iar băutura le-a adus moartea, potrivit crestinortodox.ro.

Așadar, Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul a rămas cu tot aurul bandiților. Se spune că o parte din prada tâlharilor a împărțit-o celor nevoiași, iar cealaltă parte a folosit-o la ridicarea a trei mănăstiri. Deoarece Sfântul iubea isihia, însă cei care veneau la el erau într-un număr din ce în ce mai mare, în anul 33o, el a părăsit acel loc și s-a retras într-o peșteră de pe muntele Doucas din apropierea Ierihon.

Viața Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul

Cu toate acestea, și în acest loc au început să se adune călugări în jurul său.  Așadar, Sfântul Hariton a ridicat o mănăstire numită Souka, iar ulterior Vechea Lavră sau Lavra Sfântului Hariton. De asemenea, aici el a stabilit o serie de reguli stricte pentru chinovie. Totodată, el a fost cel care a introdus pentru prima dată slujba tunderii la monahism. Ba chiar mai mult de atât, se spune că Sf. Cuvios Hariton i-a cerut lui Dumnezeu o sursă de apă pentru călugări, iar un izvor a ieșit din piatra seacă a peșterii. Ulterior, apa acestui izvor s-a dovedit a fi vindecătoare boli.

Cine a fost Sfântul Hariton Mărturisitorul
Cine a fost Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul, prăznuit la 28 septembrie

De asemenea, se mai spune că, după ce a primit de la Dumnezeu veste moartea sa, Sfântul Hariton s-a retras în Lavra Faran, loc în care a scris un Testament duhovnicesc pentru cei care îi urmau învățăturile. El și-a dat sufletul în mâinile domnului la data 28 septembrie, în anul 350. Pentru că aceasta a fost ultime s-a dorință, tot aici a fost și înmormântat.

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul ar fi fost contemporan cu Sf. Ilarion cel Mare. Acesta din urmă este cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei. Cu toate că, în Palestina, influența Sfântului Hariton a fost mai mare, Sfântului Ilarion Cel Marea s-a bucurat ulterior de o mai mare notorietate, cel mai probabil datorită unei cărți scrisă de el. De-a lungul vremii, până în anul 614, când au fost distruse de perși, în lavrele întemeiate de Sfântul Cuvios Hariton au trăit mai mulți sfinți monahi. Așadar, acum ați aflat cine este Sfântul Hariton, care a fost viața lui și prin ce a fost nevoit să treacă de-a lungul anilor.