De ce au șerpii limba bifurcată. Explicația găsită de oamenii de știință

Încă de pe vremea dinozaurilor, șopârlele timpurii se strecurau pe sub picioarele uriașelor animale. Probabil din cauză că riscau să fie călcate, unele dintre acestea s-au retras sub pământ, unde au dezvoltat corpuri lungi și subțiri și membre mici pentru a putea trece prin locurile înguste.

De ce au șerpii limba bifurcată. Ce spun oamenii de știință

Așadar, deoarece nu aveau lumină, vederea acestor șopârle preistorice a dispărut, însă simțul mirosului a devenit extrem de puternic. De asemenea, acești protoșerpi  au dezvoltat și una dintre cele mai emblematice caracteristici ale loc, adică o limbă lungă și bifurcată. În cele din urmă, după dispariția dinozaurilor, reptilele au revenit la suprafață, devenind speciile de șerpi pe care le întâlnim în zilele noastre.

Potrivit The Conversation, fiind atât de ciudată, de-a lungul a sute de ani, limba șerpilor i-a fascinat pe naturaliști. De exemplu, Aristotel era de părere că vârfurile bifurcate le oferă acestor animale o plăcere dublă a gustului. Această opinie a fost reflectată și de unii naturaliști care credeau că vârfurile se lipeau mai bine de ”corpul gustos” al prăzii.

Știri din lume

Andra, apariție BOMBĂ de Paște. Și-a lăsat fanii cu gura căscată

Știri din lume

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce...

De asemenea, un astronom și naturalist din secolul al XVII-lea, Giovanni Battista Hodierna era de părere că șerpii se folosesc de limbă ca să își scoată mizeria din nas, care se aduna deoarece aceștia se târăsc mereu pe pământ. Pe de altă parte, unii susțineau că șerpii se folosesc de limbă  ca să prindă insecte. Totodată, naturalistul francez Jean-Baptiste Lamark susținea că vederea slabă a șerpilor îi obligă să se folosească de limba lor bifurcată ca să ”simtă mai multe obiecte în același timp”.

Șerpii miros cu limba

Cu toate acestea, abia la începutul anilor 1900 au apărut primele indicii cu privire la adevăratul rol al limbii bifurcate a șerpilor. Oamenii de știință de la acea vreme și-au îndreptat atenția către două organe asemănătoare unor bulbi, aflate deasupra vălului palatin, sub nas. Cunoscute ca organe vomeronazale, acestea se deschid spre gură prin două orificii mici și sunt întâlnite la mai multe animale terestre.

Cercetătorii ai descoperit că aceste organe sunt, de fapt, o ramificație a nasului, fiind căptușite cu celule senzoriale care trimit impulsuri către aceeași parte a creierului precum nasul. Particulele microscopice ridicate din vârful limbii ajung în organul vomeronazal. Ei bine, toate aceste descoperiri au dus la înțelegerea faptului că șerpii folosesc limba pentru a colecta și transporta molecule către aceste organe vomeronazale, nu pentru a le gusta, ci pentru a le mirosi.

Așadar, fiecare vârf ajunge la propriul său organ vomeronazal, permițând creierului să evalueze instant în care parte mirosul este mai puternic. Se pare că limba acestor reptile are două vârfuri din același motiv pentru care avem și noi două urechi. Adică le conferă șerpilor un miros direcțional sau stereo la fiecare mișcare a sa, fiind foarte utilă atunci când urmăresc prada sau parteneri pentru împerechere. De asemenea, șopârlele cu limba bifurcată procedează în același mod, însă atunci când șerpii colectează moleculele din aer, își mișcă limba în sus și în jos, atrăgând mirosurile din fiecare parte.