Motivul pentru care înjurăturile românilor te trimit la origini. Explicația e simplă

Cu greu românii pot fi întrecuți atunci când vine vorba de înjurături, iar acest lucru are și o explicație în spate. Astfel, datorită vocabularului bogat, al imaginației de invidiat, dar și a faptului că în spatele acestui lucru există o întreagă istorie, înjurăturile românilor îi încadrează pe aceștia pe locurile fruntașe, în cazul în care s-ar realiza un top al lor.

Înjurăturile românilor au o istorie în spate

Cu toate că românii beneficiază de foarte multe astfel de cuvinte și expresii pentru a se exterioriza într-un mod mai neortodox atunci când este cuprins de nervi, foarte multe dintre înjurături fac trimitere înapoi la arborele genealogic. Află care ar putea fi explicația pentru înjurăturile care îl trimit pe cel în cauză, înapoi la origini.

Istoria ne trimite cu câteva decade sau chiar secole în urmă, astfel că în mediul rural, aceste înjurături erau considerate că au un caracter sacru, fiind catalogate drept blesteme. Astfel de cuvinte erau utilizate atunci când se dorea ca cineva să fie făcut de râs în fața întregii comunități. Potrivit antropologului Adrian Majuru, înjurăturile care fac trimitere de cele mai multe ori la origini, ar avea o explicație în spate.

Știri din lume

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

„Individul cu pricina este într-atât de nereuşit încât ar trebui să se mai nască o dată, pentru a mai trece prin ciclul naturii. Să aibă astfel o a doua şansă de îndreptare”, a spus Majuru pentru adevărul.ro.

Etimologia cuvântului și câteva exemple de „blesteme”

În ceea ce privește etimologia cuvântului „înjurătură”, află că acesta provine din latină. Cuvântul este înrudit cu verbul „a jura”, la care se adaugă prefixul negativ „în”, fiind obținut „injuro” sau „injurare”, semnificând „a ocărî”. Bunicii noștri, de asemenea, utilizau astfel de expresii.

În trecut, înjurăturile românilor erau în mare parte expresii care făceau referire în primul rând la relațiie sexuale dintre parteneri. În funcție de zona țării în care erau utilizate, acestea aveau diferite denumiri. Iată care sunt câteva dintre injuriile adresate la acea vreme de către românii de la sat:

•  „am avut pat cu miuerea”;
• „am umblat la ia”;
• „să-mpreună”;
• „am avut sîmbră cu muierea”;
• „am șăduit cu-o femeie”;
• „am avut păcat cu muierea”.

Organele sexuale atât ale bărbaților cât și ale femeilor aveau, de asemenea, anumite denumiri în funcție de zona în care se aflau persoanele care foloseau acele cuvinte. Astfel, în ceea ce privește organul reproducător masculin, acesta era denumit „vână” sau „trup” în Crișana și Maramureș. În Banat acesta era denumit „mădulariu”, iar în Oltenia „ocară”. Cei din Muntenia foloseau denumirea de „membru” sau „poduabă”, în timp ce moldovenii utilizau cuvinte precum „puțcă” sau „dănănaie”, iar dobrogenii „rușine”.

Pentru organul sexual feminin se aplica aceeași regulă, astfel că era denumit diferit în regiunile țării. În Crișana și Maramureș, acestuia i se spunea „pantă” sau „băbură”, iar bănățenii foloseau cuvântul „trup”. În Oltenia erau utilizate cuvintele „gaură”, „aia” sau „rușine”, în timp ce în Muntenia se foloseau cuvinte precum „păsărică” sau „ocara ei”. Moldovenii erau ceva mai pudici folosind expresia „partea rușânoasî dinainte” sau „vulfă”. În Dobrogea, oamenii utilizau cuvinte precum „vulvă” sau „pipoașcă”.