The Smoking Hills, dealurile care ard de secole. Unde se află și care este de fapt motivul. FOTO

Natura nu încetează niciodată să ne surprindă atât prin frumusețea anumitor locuri cât și prin anumite fenomene care par a fi de domeniul fantasticului. Aceste lucruri sunt întâlnite și în cazul The Smoking Hills sau dealurile care ard de secole. Află cum este posibil acest lucru și unde sunt situate acceste dealuri.

Smoking Hills: dealurile care ard

În 1850, exploratorul irlandez Robert McClure a văzut fum ridicându-se de pe țărmul de est al Capului Bathurst, în Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei. El și echipajul său de la bordul HMS Investigator erau încântați. Ei sperau că acesta era un semnal de fum de la John Franklin și expediția sa pierdută, care dispăruse în timp ce căuta Pasajul de Nord-Vest cu cinci ani mai devreme.

Spre disperarea lor, Franklin nu era de găsit nicăieri. Mai degrabă, au urcat cu greu pe țărmul escarpat multicolor pentru a găsi o scenă infernală de iazuri sulfurice și roci fumegânde. Se spune că McClure a adus o piatră pe nava sa ca suvenir, care a făcut o gaură în biroul lui de mahon.

Știri din lume

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

De fapt, Sir John Franklin a fost primul care a descoperit și a numit Smoking Hills în timpul expediției sale anterioare pe râul Mackenzie (1825-1827). Ei cartografiau Râul Horton când au văzut fum ridicându-se de pe dealurile de 100 de metri.

Naturalistul din expediția pe râul Mackenzie, John Richardson, a emis ipoteza că de vină ar fi oxidarea mineralelor sulfurice și a materiei organice din șist. El a avut dreptate. Cei mai mulți au crezut inițial că activitatea vulcanică sau hidrotermală a cauzat fumul. Cu toate acestea, situl unic găzduiește șisturi bituminoase subterane, care ard spontan pe măsură ce stânca întâlnește intemperii și se erodează.

Un rar exemplu de poluare naturală

Aceste depozite sunt formate din lignit (cărbune brun) și concentrații mari de substanțe sulfurice, care se aprind atunci când intră în contact cu oxigenul. Oxigenul consumă electronii din materialul organic din șisturi. Aceasta eliberează o cantitate mare de căldură și sute de grame de dioxid de sulf în fiecare secundă. Rocile care suferă acest proces se numesc „bocannes”. Temperaturile calde variate transformă rocile în roșu, negru, maro, galben și alb.

În plus, iazuri toxice de un metru adâncime punctează suprafața de un hectar. Aceste iazuri caustice conțin concentrații mari de minerale precum aluminiu, mangan, zinc, fier, cadmiu și nichel și găzduiesc 14 specii de alge tolerante la acid. Din materialele scrise până acum, se pare că dealurile au ars timp de secole. Ocazional, totuși, reacțiile exoterme se disipă atunci când nivelul de oxigen scade, pe măsură ce șistul arde mai departe în stâncă.

Oamenii Paulatuk, care locuiesc la aproape 100 km depărtare, au numit întotdeauna dealurile „locul funinginei” sau „locul cărbunelui”. Smoking Hills este considerată una dintre cele șapte minuni ale Teritoriilor de Nord-Vest. Nu există drumuri în apropiere și sunt accesibile doar cu barca sau cu elicopterul. Vizitatorii pun rar piciorul pe malul fumuriu, care este extrem de toxic și poluant.

Dealurile au afectat împrejurimile lor, în special tundra mai în interior. Dioxidul de sulf a acidulat solul. Cu cât te apropii de mare, cu atât pământul este mai dezolat, deoarece plantele se luptă să reziste acidității. Se pare că acesta este unul dintre acele rare exemple de poluare naturală.