Home » Cum să faci orice » Ce rugăciune puternică se spune de Buna Vestire. Medicament pentru suflet

Ce rugăciune puternică se spune de Buna Vestire. Medicament pentru suflet

Alexandru Cazacu / 24.03.2022, 14:31
Ce rugăciune puternică se spune de Buna Vestire. Medicament pentru suflet

An de an, la data de 25 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoslovenia. În această zi din Postul Mare, persoanele care au ales să postească au dezlegare la pește. De asemenea, credincioșii rostesc rugăciuni în această zi de sărbătoare. Așadar, în continuarea acestui articol veți afla ce rugăciune puternică se spune de Buna Vestire. Se spune despre aceasta că este medicament pentru suflet.

Rugăciune puternică de Buna Vestire

Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare a Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Aceasta amintește de momentul în care Maica Domnului a fost anunțată de Sfântul Arhanghel Gavriil că îl va naște pe Iisus Hristos. Pentru liniște și pace sufletească, de Buna Vestire creștinii rostesc rugăciuni, iar printre cele mai puternice se numără și cea prezentată în rândurile de mai jos. Iată cum sună aceasta.

Rugăciune de Buna Vestire către Dumnezeu Tatăl

„Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care ești fără de început dimpreună cu Tatăl și dimpreună-veșnic cu Duhul Tău Cel Sfânt, Făcătorul cerului și al pământului și a toată zidirea; Care ai plăsmuit pe om și i-ai dat puterea de stăpânire asupra a tot ce ai făcut Tu; Care ai poruncit, ca un Iubitor de oameni, să locuiască în Raiul desfătării, însă el, prin pizma diavolului, alungat a fost din Rai.

Or și după întoarcerea sa în pământul din care a fost luat, nu ai îngăduit făpturii Tale să zacă sub tirania diavolului; ci în anii mai de pe urmă nu Te-ai rușinat, cu toate că ești Dumnezeu mai înainte de veci, să iei chip de rob și din bunătatea Ta să Te naști dintr-o fiică fecioară; prin proroci ai însemnat nașterea Ta negrăită din ea, trimiţându-l pe Gavriil, Arhanghelul Tău, să binevestească Fecioarei sfânta și preacurata Ta zămislire dintr-însa; Tu însuți, Stăpâne, pentru rugăciunile ei și ale tuturor Sfinților, dă-ne să auzim în suflete graiurile Tale ce ne dăruiesc iertarea greșelilor și bucuria de neînstrăinat.

Fă cunoscută poporului calea pe care să meargă, prin care vom bineplăcea bunătății Tale, și ne îndrumă spre a împărăți dimpreună cu Tine în Ceruri. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care bine ești cuvântat, împreună cu Preasfântul și Bunul și de-Viață-făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Rugăciune de Buna Vestire
Ce rugăciune e bine să spui de Buna Vestire / Foto: imagine reprezentativă a Bunei Vestiri

Despre Buna Vestire

După cum am menționat și în primele rânduri, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire pe data de 25 martie a fiecărui an. Semnificația acestei sărbători este una aparte, deoarece amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril îi spune Fecioarei Maria că va da naștere Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Atât creștinii ortodocși, cât și cei catolici susțin că Buna Vestire a avut loc în Nazaret. Totuși, o singură diferență ar fi locul exact unde ar fi avut loc minunea. Buna Vestire oferită Sfintei Fecioare reprezintă „plinirea timpului”, adică împlinirea făgăduințelor și a pregătirilor sosirii Mântuitorului. Maica Domnului este chemată să îl nască pe Hristos, iar ea a încuviințat, devenind astfel Născătoare de Dumnezeu.

Inițial, data acestei mari sărbători a variat. Unii oameni o sărbăto­reau în ajunul Bobotezei, adică pe 5 ianuarie, iar în unele Biserici din Apus, Buna Vestire se sărbătorea la 18 decembrie. Cel mai probabil, în Răsărit sărbătoarea a început să se țină la data de 25 martie, după ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită pe 25 decembrie (prima jumătate a sec. al V-lea). Asta deoarece, de pe 25 martie și până la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului (25 decembrie) sunt nouă luni de zile.