Home » Cum să faci orice » Cum se conduce, de fapt, o mașină diesel și la câte turații trebuie să schimbi viteza

Cum se conduce, de fapt, o mașină diesel și la câte turații trebuie să schimbi viteza

Alexandru Cazacu / 17.05.2021, 14:03
Cum se conduce, de fapt, o mașină diesel și la câte turații trebuie să schimbi viteza

În ultimii ani în România, mașinile diesel au devenit din ce în ce mai multe, ba chiar sunt mai des întâlnite decât cele pe benzină. Dacă ești deținătorul unui astfel de autovehicul, trebuie să știi cum se conduce o mașină diesel, în așa fel încât să nu-i afectezi buna funcționare a motorului.

Cum se conduce o mașină diesel și la câte turații trebuie să schimbi viteza

Se întâmplă câteodată să mergi cu mașina la un service auto și să vezi acolo unele autovehicule pe benzină venite pentru întreținerea uzuală, dar și unele autovehicule diesel care stau acolo de ceva vreme. Asta deoarece pe lângă reparațiile de întreținere, mașinile pe motorină pot prezenta niște defecțiuni mai complicate.

Mecanicii sunt de părere că autovehiculele diesel se strică din două motive. Unul dintre acestea este circulația exclusivă în oraș, care necesită condusul cu o viteză mică, porniri dese și deplasări pe distanțe scurte, astfel pot apărea depuneri. Al doilea motiv, care duce tot la depuneri, este calitatea slabă a motorinei.

Cu toate acestea, șoferii pot evita astfel de probleme. Mai exact, dacă deții un astfel de mașină, poți alimenta cu motorină mai scumpă sau poți utiliza aditivi speciali pentru o ardere completă. Cu toate acestea, mulți români preferă să economisească bani și aleg variante mai slabe de carburant.

Cum se conduce o mașină pe motorină
Cum se conduce o mașină pe motorină. La câte turații trebuie să schimbi viteza

La câte turații se schimbă viteza la mașinile pe motorină

Ei bine, în ceea ce privește condusul în mediul urban, acesta poate de asemenea să fie remediat. În cazul în care deții o mașină pe motorină și nu ieși din oraș decât în concediu, pentru a evita stricarea unor piese anexe motorului, poți să schimba stilul de condus. Este recomandat ca în weekend, când ieși la drum întins să conduci la o turație de peste 3000 rpm constant.

În cazul în care nu poți să ieși la drum întins, nu este nici o problemă, deoarece chiar și așa poți evita defecțiunile motorului. De exemplu, dacă conduci o mașină diesel în mediul urban, în loc să schimb viteza atunci când motorul ajunge la 2000 de turații, poți să o schimbi la 3000 rpm sau chiar mai mult. Așadar, acolo unde drumul o permite, poți accelera mai tare, deoarece temperatura motorului și evacuării va crește și depunerile vor fi arse. O turație mai mare a motorului duce la un amestec mai mare de carburant în camera de ardere, iar temperatura crescută va înlătura depunerile. În concluzie, o turație mai mare face bine la mașinile pe motorină.

Mulți dintre conducătorii auto cărora motorul diesel nu le mergea bine, consumul autovehiculului era crescut și fumul de pe evacuare era alb, după ce au turat motorul puțin mai tare, au reușit să scape de aceste probleme. Asta din cauză că motorina creează depuneri peste tot, care blochează circulația aerului, înfundă filtre, iar senzorii citesc informații greșite. Așadar, dacă nu ai mereu ocazia, măcar din când în când, poți să ”forjezi” motorul diesel. Aceasta poate fi o metodă bună de curățare a traseului intern al motorului diesel.