Home » Cum să faci orice » Cum se prepară papanașii fierți cu brânză. Rețetă și ingrediente

Cum se prepară papanașii fierți cu brânză. Rețetă și ingrediente

Ileana Mladinoiu / 02.11.2021, 11:09
Cum se prepară papanașii fierți cu brânză. Rețetă și ingrediente

Credem că nu există vreun local tradițional românesc, și nu numai, în care consultând meniul să nu dăm în dreptul desertului de celebrii papanași, termen explicat de dexonline ca fiind un preparat culinar făcut din brînză de vacă, ouă, făină sau griș, în formă de turtă mică și prăjit în tigaie sau fiert.

Papanașii, un desert autentic românesc?

Unii afirmă că papanașii intră în categoria desertului autentic românesc, însă cercetările gastronomice relevă faptul că papanașii sunt de proveniență austro-ungară, iar din punct de vedere etimologic cuvântul vine din latinescul “papa”, care înseamnă “mancare pentru copii”.

Referitor la origine se pomenește și de îndepărtata Danemarca cu o legendă destul de amuzantă. Potrivit historia.ro, un capitan de vas, încercând să strunească cârma în timp ce mânca o gogoașă, luat, probabil, prin surprindere de valurile puternice, a înfipt desertul într-una din spițele cârmei ca să-și poată folosi ambele brațe și a salvat generații întregi de gospodine de la coacerea miezului problematic.

Indiferent de origine, am putea spune că ne mândrim cu variantele românești de papanași, începând cu cele ale restaurantelor și cabanelor și ajungând până la cele mai umile gospodării. Rețetele sunt mai simple sau mai complicate, după pofta  bucătarului.

Papanași cu brânză și dulceață
Papanași cu brânză și dulceață

Papanași fierți cu brânză. Rețetă și ingrediente

Ingrediente papanași fierți cu brânză:

  • 500 g de brânză;
  • 2 ouă;
  • 90 g de griș;
  • 100 g de făină;
  • sare;
  • 100 g de unt;
  • 50 g de pesmet;
  • 200 g de smântână;
  • 100 g de zahăr pudră;
  • 2 pachete de zahăr vanilat

Mod de preparare papanași fierți cu branză

Brânza de vaci se trece prin sită și se amestecă cu ouăle, zahărul vanilat, făina, grișul, ½ linguriță sare. Se pun la fiert 3 litri de apă cu o linguriță de sare. Când apa clocotește, se iau cu lingurița papanași și se pun la fiert, având grijă să nu se prindă de fundul cratiței.

Se lasă să fiarbă la foc domol. Papanașii sunt fierți când se ridică deasupra, au volumul mărit (ca la găluște) și în interior sunt afânați.  Se scot cu spumiera, se lasă să se scurgă, se pun într-o cratiță, se presară cu pesmet, se adaugă untul tăiat bucățele și se dau la cuptor circa 15 minute. Se servesc calzi cu smântână și eventual cu zahăr.

Alte rețete de papanași propun doar fierberea lor 15-20 de minute (cantitățile folosite sunt mai mici- 200 g brânză de vaci, 1 ou, 2 linguri de făină, 1 lingură de griș, puțină sare).

În plus, brânza de vaci se amestecă cu gălbenușul, iar albușul se bate spumă. Din compoziția realizată ca la rețeta de mai sus, se ia cu mâna unsă cu făină și se modelează gogoșele de mărimea unei prune mari.

Se dau prin făină și se rotunjesc. După ce s-au terminat de făcut, li se dau drumul în apă care fierbe.  Se lasă să fiarbă 15-20 de minute, așa cum am spus. Apoi, se scot cu lingura cu găuri, se așează pe o farfurie și peste ei se toarnă unt fierbinte. Se consumă calde. Se pot mânca și cu smântână sau iaurt. Dacă se servesc la desert, se servesc cu smântână și zahăr.

Rețetă papanași prăjiți

Ca ingrediente, în loc de unt se folosește 150 ml de ulei. Apoi, 250 g de făină și nu mai este nevoie de griș. Ca mod de preparare: se ia câte o linguriță din aluat, se tăvălește prin restul de făină (200 sunt puse în compoziție) și se prăjește în untdelemnul încins.

Se rumenesc pe ambele părți, se scurg bine de grăsime, se așează pe un platou și se mențin la cald până se servesc. Se pune restul de smântână deasupra (50 de grame se găsesc în compoziție), se presară zahăr pudră și zahăr vanilat.